• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • E-factura devine obligatorie pentru micii fermieri, de la 1 octombrie. Ministrul Barbu: Impact negativ pentru zootehnie

    Roxana Dobre -

    Micii fermieri vor fi obligați începând cu data de 1 octombrie să treacă la sistemul e-Factura, după ce Guvernul a aprobat în luna iunie o Ordonanță de Urgență prin care această obligativitatea a fost amânată cu trei luni. Prelungirea expiră la 1 octombrie astfel că și producătorii mici vor fi nevoiți să se alinieze acestui tip de facturare dacă autoritățile nu vor veni cu un act normativ pentru o nouă prelungire.

    Derogarea pentru pentru agricultorii persoane fizice care aplică Regimul special pentru agricultori a fost oficializată prin Ordonanța de Urgență nr. 37/2025 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 30 iunie. În forma adoptată, ordonanța modifica și abroga articole din OUG 120/2021, OUG 74/2013 și OUG 23/2024. Acum, amânarea a atins termenul de trei luni iar de la 1 octombrie fermierii vor fi nevoiți să trecă la sistemul e-Factura.

    Citiți și: În urma articolului Agrointeligența, Guvernul va amâna obligația micilor fermieri de a trece la e-Factura

    E-factura, obligatorie de la 1 octombrie și pentru micii fermieri

    Articolul 10^7(1)  din OUG nr. 37/2025 prevede că agricultorii persoane fizice care aplică Regimul special pentru agricultori prevăzut la art. 315^1 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, nu au obligația utilizării sistemului național RO e-Factura pentru facturile emise până la data de 1 octombrie 2025. Astfel, începând de miercuri 1 octombrie și micii fermieri se vor alinia acestui sistem de facturare.

    Astfel, micii fermieri au obligația de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu până la data de 1 octombrie, în cazul în care nu au optat deja pentru aplicarea sistemului național RO e-Factura. Persoanele care încep să desfășoare activități economice după data de 30 septembrie 2025 au obligația de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfășurarea activităților economice și sunt înscrise în registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării, după cu mai prevede OUG nr. 37/2025.

    Reamintim că Agrointeligența – AGROINTEL.RO a semnalat  pe 30 iunie că de la 1 iulie, micii fermieri care dau lapte sau legume către procesatori sau intermediari vor fi obligați, dacă activează ca persoane fizice, să emită e-Factura. Fără trecerea la acest sistem, producătorii nu ar mai fi putut beneficia la ANAF de cei 8% din valoarea mărfii valorificate. După articolul publicat la acea vreme ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a prezentat situația producătorilor agricoli în ședința Executivului, iar premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au susținut propunerea lui Barbu de amânare cu trei luni a măsurii.

    Citiți și: OUG în Monitorul Oficial: Guvernul a amânat e-Factura pentru micii fermieri!

    Termenul de aplicare pentru e-Factura va fi prelungit?

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc săptămâna trecută, pe 16 septembrie, că la nivelul coaliției de guvernare se ia în calcul amânarea termenului de aplicare pentru e-Factura.

    ”E-factura a fost prelungită la propunerea Ministerului Agriculturii  până pe 30 septembrie. În ședința de coaliție, alături de plafonarea adaosului comercial, sigur domnul președinte Sorin Grindeanu știe de acest aspect și va pune pe masa coaliției și prorogarea acestui termen. De ce? Pentru că are un impact negativ pentru tot ceea ce înseamnă zootehnie. În zona Ardealului, Mureșului, Brașovului sunt foarte mulți fermieri care vând lapte către procesatori români. Ar avea un impact destul de greu să trimiți un fermier din munte, poate nici nu are semnal, să încarce codul de bare și E-factura, atunci când vrea procesatorul să cumpere laptele de la acești fermieri”, a precizat ministrul agriculturii, Florin Barbu, într-o conferință de presă.

    De precizat că de la conferința din 16 septembrie Coaliția de guvernare a avut o primă ședință de Guvern, iar măsura pentru plafonarea adaosului comercial pentru alimente de bază a fost deja propusă pentru prelungirea cu încă șase luni, conform unui proiect de OUG lansat ieri de MADR. În schimb, pe site-ul Ministerului Finanțelor nu a fost publicat până la această dată vreun proiect de act normativ privind o eventuală prelungire a termenului pentru e-Factura. Pentru ca amânarea să intre în vigoare Ministerul Finanțelor trebuie să publice un proiect de act normativ care ulterior să fie aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Impozitul pe locuință – eliminat dacă proprietatea e domiciliu și are până în 120 mp Fermierii fac apel către Ministerul Mediului: ”Agricultura trebuie exceptată de la aplicarea legii mirosurilor” Nicu Vasile, LAPAR: Mulți fermieri renunță la afaceri, în timp ce alții își cer insolvența și falimentul

    Ultimele știri

    Guvernul a prelungit plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la 31 martie 2026 Legea apei potabile. Preț maximal de 3 lei pentru sticla ”la jumate” vândută în magazinele cu opţiuni limitate Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere eliminarea obligativității utilizării e-Factura pentru micii fermieri