• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oierii, întâlnire cu ANAF pe e-Factura. Nicolae Cioranu: Va exista o amânare a derogării până pe 1 iunie 2026. Două soluții, în lucru

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Micii fermieri ar trebui să treacă la e-Factura de la 1 octombrie, dacă Guvernul nu decide să prelungească, din nou, prevederea pentru cei cu regim fiscal agricol. Nicola Cioranu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana”, s-a implicat din partea oierilor pentru a se obține o nouă amânare, dar și o procedură simplificată, atunci când măsura se va aplica și producătorilor agricoli nefiscalizați.

    Chestiune e-Factura îi afectează pe majoritatea oierilor care activează ca persoană fizică și beneficiază de la ANAF și cei 8% pentru regimul special. Astfel, introducerea e-Factura de la 1 octombrie ar bloca practic activitatea din sectorul de creștere a animalelor, unde fermierii activează acum doar în baza impozitului pe venit agricol și a certificatului de producător.

    ”Am avut o discuție cu reprezentanții finanțelor, ai ANAF, marți – 23 septembrie, și ne-au promis prelungire până la 1 iunie 2026 și după aceea vor analiza două variante. Miercuri – 1 octombrie, ne vor chema din nou la o discuție. Deocamdată se analizează două variante, una să fie găsită cea mai simplă variantă, să o poată aplica orice fermier, cât ar fi de în vârstă și nestiutor, pe telefon și cea de-a doua, am propus ca factura să o elibereze cumpărătorul, să transmită el factura în Spațiu Privat Virtual – SPV. Noi, cei din regimul special pentru agricultori, nu avem voie, prin lege, să eliberăm facturi, numai file din carnetul de comercializare, iar aceste file nu se pot încărca în SPV ”, a menționat președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana”, Nicolae Cioranu.

    ANAF a promis să fie înțelegătoare cu micii fermieri

    Neoficial, ANAF le-ar fi promis oierilor că și dacă actul normativ de prelungire a derogării nu va fi adoptat în timp util, până la 1 octombrie, la nivelul autorităților de control va exista o înțelegere pentru situația în care se vor regăsi ”peste noapte”, crescătorii de animale.

    Micii fermieri sunt obligați, începând cu data de 1 octombrie să treacă la sistemul e-Factura, după ce Guvernul a aprobat în luna iunie o Ordonanță de Urgență prin care această obligativitatea a fost amânată cu trei luni. Prelungirea expiră la 1 octombrie astfel că și producătorii mici vor fi nevoiți să se alinieze acestui tip de facturare dacă autoritățile nu vor veni cu un act normativ pentru o nouă prelungire

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă