• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Război rece între Baciu (LAPAR) și Stroescu (Camera Agricolă): ”Cei care se erijează în așa-zisele Camere agricole nu-și cunosc atribuțiunile. Aceste persoane fac de râs agricultura”

    Gabriela Gimbășanu -

    Acum un an stăteau la aceeași masă la Conferința Națională a Agricultorilor, iar astăzi, Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, și Cornel Stroescu, președintele interimar al Camerei Agricole Naționale, își trimit săgeți prin intermediul declarațiilor de presă.

    Motivul războiului rece dintre cei doi ar fi soarta camerelor agricole, pe care fiecare spune că le vrea funcționale, însă dacă Stroescu spune că LAPAR nu a sprijinit cu nimic acest demers, Baciu reclamă faptul că aceste structuri au fost ”vândute” și că nu există decât ca o formă fără fond și, mai ales, fără fermieri.

    Baciu: ”Nu se dorește o Cameră agricolă serioasă”

    ”Mâine (astăzi, 19 mai n.r.) la Academia de Științe Agricole și Silvice are loc o întâlnire a așa-zișilor componenți ai Camerelor Agricole împreună cu ministrul Daniel Constantin. Nu știu exact care este tema discuțiilor, nu știu pe cine reprezintă cei prezenți la eveniment. Ce știu este că în această situație nu se dorește o Cameră agricolă serioasă, funcțională, ci se vrea doar ceva ce să poartă numele de Cameră Agricolă, dar în realitatea să nu servească la nimic”, a declarat Laurențiu Baciu pentru Agrointeligența. Președintele LAPAR a mai spus că i se părea normal ca la constituirea unei Camere agricole era normal să fie prezenți beneficiarii acestui act legislativ, în speță fermierii.

    ”Vor fi prezenți câțiva pensionari care își vor spune punctul de vedere. Dar toate acestea nu înseamnă că reprezintă punctul de vedere al fermierilor. Îmi pare rău că ministrul Daniel Constantin a spus că va merge la toate întâlnirile la care este invitat. Îmi pare rău că ia parte la o asemenea întâlnire”, a spus Baciu.

    El îi acuză pe cei care ”se erijează în așa- zisele Camere agricole” că nu știu care este obiectul de activitate pe care aceste structuri ar trebui să o aibă. ”În toate declarațiile pe care le dau în mass-media, ei nu cunosc care le sunt atribuțiunile. Cred că cel mai bine ar fi să treacă la locul lor și să-și vadă de treabă. Eu cred că aceste persoane fac de râs agricultura românească, care este o ramură foarte serioasă care își dorește performanță și care nu umblă cu chinezării”, l-a acuzat Laurențiu Baciu, indirect, pe actualul președintel al Camerei Agricole Naționale, Cornel Stroescu, și pe președinții de camere agricole formate în 14 județe.

    ”Dacă își doresc niște camere agricole funcționale și reale ar trebui constituite după vechea lege și ar fi fost funcționale. Ce avem astăzi sunt doar de formă și cei interesați urmăresc doar acei bani europeni, banii care nu vor ajunge niciodată în sprijinul agricultorului real. Acesta este încă un act normativ care vrea să se nască mort. LAPAR și-a exprimat poziția vizavi de acest act normativ. Există și o hotărâre a Consiliului Director în care nu agrează actuală formă a Camerelor Agricole care este nefuncțională”, a mai spus Laurențiu Baciu.

    De cealaltă parte, Cornel Stroescu, președintele interimar al Camerei Agricole Naționale spune că LAPAR nu a susținut înființarea acestor structuri în teritoriu, iar întâlnirea de astăzi, de la ASAS, ar avea drept scop identificarea problemelor legislative care împiedică funcționarea camerelor agricole. ”LAPAR nu a susținut deloc Camerele Agricole și, cu toate acestea, noi vrem să le facem. Nu-i putem obliga pe oameni să susțină ceva împotriva voinței lor. La întâlnirea de mâine (astăzi – n.r.) va fi prezent ministrul Daniel Constantin tocmai pentru a pune la punct o strategie să înființăm camere agricole în județele în care ele acum nu există. Ne dorim ca toată lumea să înțeleagă importanța lor, iar noi l-am invitat pe domnul ministru să discutăm și despre modificare legii”, a declarat pentru Agrointeligența Cornel Stroescu.

    Eveniment restrâns, un fel de Adunare Generală

    El a precizat că anul acesta camerele agricole nu au avut nici o întâlnire, iar evenimentul de astăzi se dorește a fi unul restrâns. ”Va fi un fel de Adunare Generală, exact așa cum se organizează în fiecare asociație. Noi, cei care facem parte din Camerele Agricole suntem fermieri, am fost aleși din rândul fermierilor de către fermieri”, a răspuns Stroescu acuzațiilor lui Baciu.

    În altă ordine de idei, fermierul mehedințean recunoaște că sunt probleme cu actuala formă a actului normativ care reglementează existența și funcționarea camerelor agricole.

    ”Avem promisiuni ferme că vom primi banii europeni pentru a sprijini aceast organism. Eu zic că pentru moment trebuie să ne concentrăm să facem acest organism și pe urmă să ne gândim cum să-l perfecționăm. Așa cum acest organism există în Germania, Ungaria, Austria, Franța, cred că suntem în stare să facem și să funcționeze aceste Camere Agricole și la noi. Ele sunt ca un copil mic, trebuie să îl ajutăm să învețe să meargă în picioare. Eu cred că asta este ordinea firească a lucrurilor, să o luăm de jos pentru a ajunge sus”, a încheiat Stroescu.

    În iunie anul trecut, Cornel Stroescu a fost ales președinte interimar al Camerei Agricole Naționale prin votul celor 14 reprezentanți ai camerelor agricole județene înființate până în prezent. Stroescu este, potrivit site-ului lapar.ro, și președintele Asociației Producătorilor Agricoli din Mehedinți.
    Laurențiu Baciu este președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”