• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful ANAF revine în scandalul ”gemului cu TVA neîncasat” : Nu avem în vedere impozitarea autoconsumului!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nica, a anunțat prin intermediul unui comunicat că agenția ”nu are în vedere impozitarea autoconsumului populației”. Precizările vin după ce tot el a afirmat că ”gemul făcut în casă de bunica este calculat la TVA neîncasat”.

    ANAF a precizat astăzi, vineri – 17 octombrie, printr-un comunicat că agenția nu are în vedere impozitarea autoconsumului populației. ANAF a subliniat că prin autoconsum se înțelege folosirea, de către o gospodărie, a produselor sau serviciilor realizate de aceasta pentru consumul propriu.

    Citiți și: Șeful ANAF despre gemurile făcute în casă: Este TVA neîncasat, intră la deficit!

    Șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nica

    Șeful ANAF, precizări după ce a declarat că gemul făcut în casă de bunica este calculat la TVA neîncasat

    ANAF a arătat în comunicatul remis astăzi că nu intenționează fiscalizarea autoconsumului populației. Agrointeligența-AGROINTEL.RO inserează integral comunicatul agenției fiscale:

    ”Ca urmare a interpretărilor apărute în spațiul public pe data de 15 octombrie, facem următoarele clarificări, pentru corecta informare a opiniei publice: ANAF nu are în vedere impozitarea autoconsumului populației. Prin autoconsum se înțelege folosirea, de către o gospodărie, a produselor sau serviciilor realizate de aceasta pentru consumul propriu.

    Declarația nu contestă decalajul de colectare la TVA al României, care reprezintă una dintre prioritățile majore în mandatul actual ANAF. Afirmația vizează însă exclusiv un aspect de ordin metodologic în determinarea decalajului fiscal – acela că baza impozabilă potențială poate include elemente de autoconsum într-o măsură mai mare decât ar fi cazul în situația României, valoarea totală a acestor elemente nefiind eliminată complet în procesul de estimare. Decalajul fiscal (gap) reprezintă diferența dintre TVA potențială, estimată pe baza conturilor naționale (ESA 2010) și TVA efectiv colectată la buget.

    Am declarat, astfel, că vizăm realizarea unor analize aprofundate pentru îmbunătățirea metodologiei de calcul a gap-ului de TVA, astfel încât rezultatele să reflecte cât mai fidel realitățile economice și sociale din România. În prezent, anumite elemente de autoconsum pot distorsiona estimarea bazei potențiale de TVA, dacă nu sunt ajustate corespunzător specificului național. În acest context, se evidențiază necesitatea unei colaborări tehnice între ANAF, Institutul Național de Statistică, Ministerul Finanțelor și partenerii europeni, pentru alinierea metodologică a estimărilor privind gap-ul de TVA, în vederea unei interpretări mai precise a diferențelor dintre evaziune, neconformare și factori statistici.

    ANAF va colabora și cu Banca Mondială, pentru a îmbunătăți înțelegerea și analiza structurii decalajului fiscal, în conformitate cu bunele practici internaționale. Această colaborare urmărește consolidarea capacității tehnice și analitice a ANAF de a interpreta corect diferența dintre TVA teoretică/potențială și taxa efectiv colectată, printr-o abordare integrată, bazată pe date economice și statistice actualizate. Analiza complexă a acestei problematici poate conduce și la ajustarea anumitor prevederi legislative care afectează procesul de colectare a TVA, inclusiv în domenii precum procedurile de insolvență, acolo unde se constată pierderi sistemice de venituri.

    Este esențial să avem o înțelegere corectă și detaliată a structurii gap-ului de TVA, pentru a putea determina precis ponderea fraudei fiscale și a diferenția între cauzele reale ale decalajului de colectare — evaziune, neconformare, pierderi administrative sau factori statistici. Doar pe baza unor date exacte, corelate cu realitățile economiei românești, putem formula măsuri fiscale și operaționale eficiente, care să conducă la reducerea treptată a decalajului de colectare a TVA și la creșterea sustenabilă a veniturilor bugetare.

    În concluzie, atenția noastră rămâne concentrată asupra adevăratelor probleme, iar autoconsumul nu va face obiectul inspecțiilor fiscale ANAF. Deși unele interpretări din spațiul public confirmă că nu toate interesele converg spre performanța ANAF, mesajul meu este unul clar: ANAF continuă lupta împotriva marii evaziuni, cu aceeași seriozitate confirmată de acțiunile și rezultatele noastre recente”, se arată în comunicatul semnat de Adrian Nica, Președinte ANAF.

    Te-ar mai putea interesa

    60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”