• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele județe în care fermierii au anunțat că au primit avansul APIA în conturi

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Primele județe în care fermierii au anunțat că au primit avansul APIA în conturi. Din mai multe părți ale țării, producătorii agricoli au dat de veste că le-a intrat în conturi prima tranșă din subvențiile pe anul în curs. Sumele au fost încasate de beneficiari în cea de-a doua parte a zilei de vineri.

    Primii fermierii cu avansul APIA în conturi au anunțat îmcasarea banilor. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea la plată începând de joi, 16 octombrie, peste 100.000 de fermieri intrând pe primele liste care au fost transmise pentru achitare.

    Județele de unde fermierii au anunțat încasarea primei tranșe din subvenții sunt Bihor, Botoșani, Covasna, Bacău, Constanța, Brăila, Teleorman, Vaslui, Argeș și Tulcea, potrivit grupului SUBVENȚII APIA.

    Dintre beneficiarii care au încasat, o parte au precizat și băncile la care au conturile: CEC Bank, Banca Transilvania, Eximbank și BRD.

    Avansul APIA, la plată până la finalul lunii noiembrie

    Vă reamintim că în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie, APIA achită fermierilor avansul din subvențiile pe acest an, în cuantum de 70% la plățile directe și de 85% la plățile compensatorii. Nu toate schemele intră însă acum la plata parțială, după cum am ajunțat AICI.

    Intervalul de timp care trece de la autorizarea plății la achitarea sumelor în cont poate fi diferit în funcție de banca beneficiarului, de disponibilitatea banilor la Trezorerie și dacă sunt zile lucrătoare sau nu – vezi articolul: Avansul APIA, în conturi. Timpul minim în care prima tranșă din subvenții ajunge la fermieri

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că în prima zi de plăți în avans a autorizat 101.786 de fermieri pentru o sumă totală de 146.541.362,74 lei, echivalentul a 28.843.401,21 euro. Fermierii aflați pe această primă listă sunt pratic primii care primesc banii în conturi.

    Începând din luna decembrie, APIA va achita plata integrală a subvențiilor, cu termen de finalizare 30 iunie 2026 pentru intervențiile de sprijin solicitate în acest an.

     

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe