• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Vizita oficială a ministrului Daniel Constantin în China a fost amânată! Dezbaterea moțiunii simple pe agricultură – marți, la Senat

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Așa cum Agrointeligența a intuit încă de marți, moțiunea simplă pe agricultură depusă de liberali dă peste cap programul echipei de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În loc să poată răspunde invitației oficiale venite din partea omologului său chinez, ministrul Daniel Constantin va rămâne în țară pentru a participa la dezbaterea textului depus de senatorii PNL la Senat.

    Ministrul Daniel Constantin a confirmat pentru Agrointeligența că vizita sa în China a fost amânată, însă nu a dorit să comenteze mai mult pe marginea acestui subiect. Nu putem însă să nu ne gândim că, având în vedere protocolul foarte strict al asiaticilor, această oportunitate de a sta din nou la masă cu investitorii chinezi ar putea fi ratată pe anul 2015.

    Se știe că astfel de vizite sunt anunțate și pregătite cu luni înainte, iar în China, delegațiilor oficiale li se acordă o atenție deosebită, cu atât mai mult cu cât această țară s-a arătat ferm interesată de a investi în agricultura românească. Potrivit surselor noastre, săptămâna următoare ar fi urmat chiar semnarea mai multor parteneriate concrete în acest sens, a căror soartă rămâne însă incertă pentru că nu se știe cum vor interpreta chinezii anunțul făcut de partea română cu doar o săptămână înainte de discuții.

    ”La ei, totul este analizat în amănunt și ei nu înțeleg instabilitatea politică din România, acest conflict Putere-Opoziție, mai ales când el afectează interesele economice la nivel național. Nu este exclus să apară o supărare în partea chineză, care cu siguranță s-a pregătit pentru a primi delegația română. Chiar dacă nu sunt aceleași dimensiuni, gândiți-vă cum ar fi reacționat lumea la noi dacă ministrul agriculturii chineze și-ar fi anunțat vizita în România de luni bune și apoi, cu mai puțin de o săptămână, ne-ar da cu flit. Pentru că ei s-ar putea să interpreteze și așa lucrurile, deși la noi în țară, această moțiune este strict una de imagine politică”, au precizat pentru Agrointeligența surse de încredere din cadrul MADR.

    Potrivit programului votat de Biroul Permanent al Senatului României pentru săptămâna viitoare, dezbaterea și votul privind moțiunea simplă “Să oprim jaful! Agricultura ţării şi peste 1 milion de fermieri se zbat între secera lui Daniel Constantin şi ciocanul lui Victor Ponta” va avea loc marți, 26 mai, de la ora 16.00.



     

    Te-ar mai putea interesa

    Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!