Răzvan Coman, ACA: Mierea ucraineană își pierde trasabilitatea în Polonia, apoi intră ca miere UE în România. Mare grijă la ce consumați!

Răzvan Coman, președintele Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) din România, a vorbit recent despre concurența mierii din afara Uniunii Europene și despre ineficiența trasabilității care perturbă piața apicolă din România.
De anul viitor, comercianții de miere vor avea obligația de a trece pe etichetă țările de origine pentru a-și vinde marfa în UE. Legislația europeană impune condiții stricte și clare, însă încă nu se știe cât îi va ajuta asta pe apicultorii europeni, care concurează în condiții extrem de dificile cu mierea importată din afara Uniunii, cu precădere din China și Ucraina.
”Nu am avut aproape niciodată nevoie de stat până când Uniunea Europeană (și nu e de ieri, de azi, ci de aproape 10 ani) a decis, cumva, că mierea din China, așa-zisă miere, e mai importantă, mai ieftină și mai economică decât mierea adevărată. Drept urmare, în ultimii cinci ani, e un dezastru ce se întâmplă pentru că, dacă mergeți în magazine și doar luați de la raft un borcan, o să vedeți că scrie în stânga jos etichetat miere amestec UE, non-UE și de acum încolo o să vedeți China, Ucraina, România, Moldova și alte țări”, a spus președintele ACA.
Răzvan Coman, președintele ACA România: Ucraina exportă în UE peste 30.000 de tone de miere
România avea mare succes cu exportul de miere în UE, însă, de la o vreme, a fost înlocuită de alte surse. În aceste condiții, apicultorii români se confruntă cu o concurență dificilă și cu prețuri mici pe piață.
”România este un mare exportator de miere. Cel puțin jumătate din producție mergea în vestul Europei. De trei ani de zile, nu a mai mers niciun gram. Dacă s-a dus undeva, pe căile astea la borcan, s-a dus foarte puțin. Avem procesare, avem mai mult decât ne trebuie. Ideea este că nu poți să intri cu procesat pe piețele unde deja sunt dealeri, sunt distribuitori și mari comercianți din marile lanțuri de magazine. Îți este aproape imposibil”, a precizat Răzvan Coman în cadrul conferinței.
În ciuda eforturilor de a tempera aceste importuri, crescătorii europeni de albine s-au lovit de refuzul Comisiei de a colabora. Mai mult, UE a crescut cu mult cota de import la mierea ucraineană care, oricum, ajunge în cantități mult mai mari în România, din cauza problemelor de trasabilitate.
”Încă din 2020, am încercat să facem ceva la nivel de UE prin Comisie, care nu a punctat cu nimic, prin COPA-COGECA care ne-a ajutat, dar mai departe nu a găsit înțelegere la Comisie. Drept urmare, s-au reunit toate formele asociative din UE, s-au înființat alte forme de al căror singur obiectiv este acela de a asigura trasabilitatea mierii care vine din afara UE. Acum 2-3 luni, s-a făcut o interpelare la Comisie. Pe miere se dă în continuare acel 300 și ceva la sută din cât exporta Ucraina în UE. Dacă a plecat de undeva la 6.000 de tone, acum Ucraina are permisiune să exporte în UE undeva la 30.000+ de tone. Mai mult ca sigur, se duce mult mai mult pentru că intră în Polonia, îi pierde trasabilitatea, din Polonia vine ca miere din UE”, a dezvăluit șeful ACA.

România, printre puținele țări care declară producțiile din sectorul apicol. Mierea de salcâm, de negăsit
Ca o paranteză, Răzvan Coman a precizat că România continuă să își declare producțiile și efectivele, chiar dacă vecinii noștri nu o fac. Cifrele declarate nu ar corespunde, însă, realității din teren, din cauza anilor grei pentru producători.
Citește și: Directivă UE: Originea mierii, cu procente la amestec – pe fiecare borcan! Măsura devine obligatorie!
”România a declarat, în 2018, undeva la 30.000 de tone de miere și a continuat în acest ritm să declare. 2018 e o realitate. Venind după 2020, tot ceea ce e declarat, practic, nu are nimic de-a face cu realitate. Ungaria și Bulgaria, care sunt țări vecine, nu au declarat nimic. România continuă, însă, să declare prin Ministerul Agriculturii și ANZ. Nu-i critic pentru că are un efect de bumerang. Îl arunci și ți se întoarce. Dacă, cumva, declari că în această primăvară România a rămas cu jumătate din efectivul de albine, se întoarce prin subvențiile care vor fi reduse la jumătate de la UE. Atunci, probabil la fel cum se făcea și înainte, se declară tot aceleași mari producții, cu toate că România, de 2-3 ani, nu a mai văzut miere de salcâm. O vedeți în raft undeva la 100 de lei/kg. Mare grijă la ceea ce consumați”, a mai precizat apicultorul.





