• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Barbu și șeful ANSVSA – discuții cu retailerii pentru accesul la raft al produselor românești: ”Avem grad de autosuficiență de 120% la producția de ouă”

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a avut astăzi, la sediul MADR, o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), în prezența directorului executiv George Bădescu. Discuțiile au vizat identificarea de soluții concrete pentru integrarea unui număr cât mai mare de producători români în lanțurile de retail, în contextul creșterii consumului specific perioadei sărbătorilor de iarnă. La întâlnire au participat și Alexandru Bociu, președinte ANSVSA, precum și secretarul general al Consiliului Concurenței, Eugen-Corneliu Șușu, potrivit unui comunicat de presă al MADR.

    Dialogul s-a concentrat pe funcționarea lanțului alimentar, cu accent pe sectoarele de carne, ouă și lactate și pe stabilirea unor direcții comune de acțiune care să consolideze colaborarea dintre producători, procesatori și retaileri. Reprezentanții marilor lanțuri comerciale au subliniat importanța unui dialog constant cu autoritățile pentru menținerea unei piețe echilibrate și pentru gestionarea provocărilor din sectorul agroalimentar.

    Ministrul Florin Barbu a evidențiat investițiile semnificative realizate de MADR în ultimii doi ani în sectorul zootehnic, în special în dezvoltarea fermelor de porci și păsări: „Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, am discutat modalitățile de integrare a cât mai multor fermieri în lanțurile de retail, pentru ca românii să găsească pe raft carne de porc românească. În lunile noiembrie și decembrie, în urma investițiilor din ultima perioadă, producția internă poate satisface consumul de carne proaspătă de porc, iar fermele din România dispun de efective suficiente și de calitate”, a declarat oficialul MADR.

    În cadrul întâlnirii, ministrul a explicat rolul important al Programului de susținere a crescătorilor de suine, reglementat de Legea nr. 195/2018, o investiție majoră în sectorul agricol național, cu o valoare totală a ajutorului de stat de peste 1 miliard de lei. Până în noiembrie 2025, s-au finalizat deja 8 proiecte, contribuind cu peste 10.000 de locuri noi de cazare pentru reproducție, cu un stadiu general de realizare a investițiilor de 71%. Această finanțare masivă, din care aproape 807 milioane de lei au fost deja virați beneficiarilor, este esențială pentru modernizarea și extinderea capacității de reproducție, vizând atingerea unui total de peste 46.000 de locuri noi.

    ”Importanța strategică a acestor investiții constă în asigurarea securității alimentare și în reducerea dependenței de importuri de carne de porc. Prin crearea unei capacități interne semnificative de reproducție și creștere, România își consolidează baza de producție și sprijină economia locală în cele 18 județe implicate. Finalizarea celor 25 de contracte de finanțare va contribui decisiv la creșterea ofertei de suine autohtone, având un impact pozitiv asupra lanțului valoric și asupra veniturilor fermierilor, făcând sectorul mai rezilient și mai competitiv pe piața europeană”, a mai declarat ministrul Barbu.

    Ministrul Barbu a anunțat și intenția de a adopta, în colaborare cu ANSVSA, reglementări care să clarifice și să certifice trasabilitatea cărnii de porc românești, astfel încât consumatorii să poată identifica ușor produsele provenite din fermele locale. De asemenea, ministrul Barbu a menționat că România dispune de un grad de autosuficiență de 120% în ceea ce privește producția de ouă, iar sectorul avicol își poate continua livrările către piața internă fără dificultăți.

    Directorul Executiv George Bădescu a reconfirmat interesul constant al marilor retaileri pentru creșterea prezenței produselor românești la raft: „Creșterea ponderii produselor autohtone este un obiectiv permanent, atât pentru că acesta este preferința consumatorilor, cât și pentru că investițiile realizate în zootehnie trebuie sprijinite prin parteneriate comerciale solide. Ne dorim ca, în perioada sărbătorilor de Crăciun cât mai multă carne de porc românească să se regăsească în magazinele noastre. Considerăm că procentul de 70-75% ar fi un obiectiv fezabil în această privință ”.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va continua dialogul cu sectorul comercial și cu producătorii pentru a susține competitivitatea produselor românești și pentru a asigura consumatorilor accesul la alimente sigure, de calitate, provenite din producția autohtonă.

    Te-ar mai putea interesa

    Când începe semănatul de toamnă? Temperatura solului la înființarea culturilor de grâu, orz și rapiță Oierii – blocați cu turmele pe munte din cauza restricțiilor. Fără ”culoar”, nu pot coborî animalele Șefa APIA a transmis un mesaj pentru fermierii care așteapta plata în avans a subvențiilor Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”