Fermierul Ștefan Gheorghiță a calculat câți bani au pierdut fermierii la subvenția APIA față de plățile de anul trecut

Un cunoscut fermier din sectorul vegetal confirmă scăderile de subvenții pe hectar, calculate la plata avansului din acest an. Dr. ing. Ștefan Gheorghiță, fermier din județul Brăila a preluat calculele făcute de Agrointeligența-AGROINTEL.RO privind subvențiile din acest an și s-a alăturat într-o postare făcută pe pagina sa de socializare cu proprie analiză privind diminuarea plăților efectuate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Agrointeligența-AGROINTEL.RO a publicat pe 17 noiembrie nemulțumirile transmise de fermieri legate de scăderea cuantumurilor pentru subvenții din campania de subvenții din 2025. Beneficiarii de plăți APIA au sesizat că în acest an principalele scheme de bază au ”pierdut” chiar și zeci de euro la hectar, calcul confirmat și de dr. ing. Ștefan Gheorghiță, unul dintre cei mai activi și ancorați în realitate fermieri în ceea ce privește comunicarea și noutățile legislative pentru agricultură.
Citiți și: Avans APIA 2025. Nemulțumirea fermierilor care au primit prima tranșă din subvenții

Calculele exacte privind scăderile subvențiilor în 2025 față de 2024
Dr. ing. Ștefan Gheorghiță a făcut propria analiză a scăderilor de subvenții pe hectar după ce Agrointeligența-AGROINTEL.RO a publicat opiniile fermierilor legate de scăderea din acest an a plăților și o comparație a sumelor anunțate oficial în 2025, comparativ cu 2024.
”Pentru că sunt discuții dacă sunt reale afirmațiile mele prin diverse birouri ale autorităților, prezint mai jos calculele făcute de Agrointeligenta pe acest subiect, care cu riscul de ai supăra pe unii, dar fără intenție, este foarte bine informată în raport cu activitatea APIA ( și nu numai). Eu lucrez cu date din presă și surse deschise. Dacă MADR consideră că datele de mai jos sunt greșite pot să le conteste public fără probleme”, a arătat fermierul pe pagina sa de socializare.
Conform comparației făcute de acesta, din analiza cifrelor situația este următoarea:
a. un fermier în 2024 a luat din BISS – Sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității (96,36 euro) + PD 04 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil (69,76 euro) = 166,15 euro/ha;
b. Un fermier în 2025 va lua BISS (89,34 euro) + PD04 ( 56,28 euro) + PD 28 pârloagă ( 20 euro anunțați) = 165, 62 euro /ha.
Citiți și: Avans APIA 2025 – situația la zi privind plata primei tranșe din subvențiile pe hectar și animale
Dr. ing. Ștefan Gheorghiță: Întrebare – unde este creșterea propavăduită?
Fermierul din județul Brăila se întreabă retoric unde este creșterea anunțată pentru subvențiile fermierilor, în contextul în care calculele arată scăderi pentru acest an.
”Întrebare – unde este creșterea propavaduita? În baza celor promise în primăvara fermierii au lăsat 2% necultivați primind promisiunea că vor primi niște bani. În realitate suma este cam aceeași. Chiar crede cineva că interesează pe fermier cum sunt distribuiți și pe ce măsuri? El știe că a luat aceeași suma că în 2024 lașând 2% pârloagă și în plus a fost păcălit. Majoritatea subvențiilor la vegetal au fost diminuate cu sume importante cum prezintă Agrointeligenta. Poate să ne spună MADR cât totalizează aceste diminuări în total? Eu apreciez că peste 100 milioane de euro au fost astfel reduși, dar este doar o apreciere. Acum acești bani nu au dispărut fiindcă sunt europeni, deci au fost sau urmează să fie direcționați către alte măsuri. Care măsuri or fi ele oare și cine sunt beneficiarii, asta așa respectând un pic principiul transparentei”, se mai arată în analiza făcută de dr. ing. Ștefan Gheorghiță.
În opinia acestuia, fermierii din vegetal merită să li se explice diminuările și motivele care au stat la baza lor, ”nemaivorbind de faptul că asta trebuia făcut înainte de a se lua deciziile, nu după”.
”Aici nu mă refer la discuțiile șuetă cu mediul asociativ la fel de fel de comitete și grupuri, aici vorbesc de un comunicat oficial către toți fermierii în care să li se spună cu subiect și predicat ce s-a tăiat, de ce, cât vor primi și cine va primi. Eu nu discut motivele măsurii de ce 2% și nu 4% pârloagă sau alte valori, eu discut că realitatea tristă este că punctul 1 (privind scăderile n.r) este real. Nici nu mă interesează motive, scuze sau orice altceva. Le aduc aminte celor care au uitat, că se lăudau mai astă primăvară că fermierii vor primi mai mulți bani anul acesta față de anul trecut (nu eu i-am pus să declare astfel de lucruri) din subvenții. Dar trebuiau să se gândească că și fermierii vor vedea aceste lucruri. Astea sunt cifrele. Filozofia o fac alții de genul că unu se poate vedea și doi. În rest numai de bine”, a mai subliniat fermierul.





