APIA sau INS? Care instituție dă corect suprafața agricolă a României

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vine să clarifice o dilemă: cât teren agricol are România și câte hectare de teren primesc subvenții agricole. Pentru o informare corectă a opiniei publice, APIA face, printr-un comunicat de presă, o serie de clarificări în legătură cu interpretările apărute în spațiul public privind diferențele dintre suprafețele agricole raportate de Institutul Național de Statistică (INS) și cele declarate în sistemul de plăți gestionat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
APIA arată că în unele materiale de presă s-a sugerat existența unei diferențe de aproximativ 1,5 milioane hectare între datele INS și suprafețele declarate la APIA, interpretată ca o zonă „neclară” sau „nejustificat subvenționată”.
Această concluzie este eronată, deoarece cele două seturi de date nu sunt comparabile: ele sunt colectate în scopuri diferite, pe metodologii distincte și nu se suprapun ca arie de cuprindere, susține APIA care precizează următoarele:
1. Ce suprafață agricolă raportează APIA
APIA gestionează exclusiv suprafețele pentru care fermierii solicită subvenții, în baza regulilor stabilite la nivelul Politicii Agricole Comune. Sunt eligibile doar exploatațiile de minimum 1 ha și parcele de minimum:
• 0,3 ha pentru teren arabil sau pajiști permanente (pășuni, fânețe);
• 0,1 ha pentru culturi permanente (viță-de-vie, livezi).
Prin urmare, nu toate suprafețele agricole existente în România sunt declarate la APIA. Numeroase terenuri neutilizate, în afara exploatațiilor eligibile sau nedestinate solicitării de plăți nu intră în evidențele agenției.
În campania 2025:
• suprafața totală declarată la APIA este de aproximativ 9,8 milioane ha;
• din care circa 7,3 milioane ha reprezintă teren arabil solicitat la plată, restul fiind pajiști permanente, pășuni, fânețe, vii, livezi și alte categorii agricole definite de legislația UE.
2. De ce există diferențe între suprafața înscrisă la APIA și suprafața de la INS
INS utilizează o metodologie statistică diferită, conform standardelor internaționale FAO, care reflectă întreaga suprafață agricolă utilizată, nu doar suprafața pentru care se solicită plăți.
Aceste date includ terenuri care nu sunt eligibile, nu sunt declarate sau nu sunt lucrate de persoane ce depun cereri de sprijin.
Prin urmare, diferența semnalată în presă provine exclusiv din metodologiile distincte INS vs. APIA/PAC, nu din existența unor suprafețe „necontrolate” sau „nejustificat subvenționate”.
3. Nu există nereguli privind suprafețele agricole subvenționate
MADR și APIA resping ferm orice interpretare care sugerează existența unor zone neclare sau nejustificate în acordarea plăților.
Toate suprafețele declarate la APIA sunt verificate și supuse controalelor prevăzute de legislația europeană și națională.
În ceea ce privește metodologia INS, aceasta este gestionată exclusiv de instituția respectivă. Pentru detalii suplimentare recomandăm consultarea directă a INS.

Conform rezultatelor INS obținute din Ancheta Structurală în Agricultură, în anul de referință 2023 un număr de 2.859.000 de exploatații agricole au utilizat 12.550.000 hectare teren agricol.
INS arată că suprafața agricolă utilizată ce a revenit în medie, în anul 2023, pe o exploatație agricolă a fost de 4,39 ha, comparativ cu 4,42 ha în anul 2020.
Pe categorii de exploatații agricole, în anul 2023:
– suprafața agricolă utilizată ce a revenit în medie pe o exploatație agricolă fără personalitate juridică a fost de 2,74 ha, comparativ cu 2,73 ha în anul 2020
– suprafața agricolă utilizată ce a revenit în medie pe o exploatație agricolă cu personalitate juridică a fost de 190,51 ha, comparativ cu 194,78 ha în anul 2020





