• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR: Terenurile degradate de la ADS – transformate în proiecte de energie!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), implementează un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C16 – REPowerEU, care vizează utilizarea terenurilor statului degradate, neproductive sau cu potențial agricol scăzut pentru dezvoltarea investițiilor în energie regenerabilă.

    Proiectul are ca obiectiv crearea unui cadru juridic și tehnic care să permită transformarea acestor suprafețe în zone de accelerare pentru investiții în surse regenerabile de energie, contribuind astfel la tranziția energetică, decarbonizare și o administrare mai eficientă a patrimoniului statului. Termenul-limită pentru atingerea indicatorilor asumați este 31 august 2026.

    În cadrul proiectului sunt prevăzute patru jaloane principale:
    – Modernizarea echipamentelor ADS – termen: trimestrul II 2026;
    – Modificarea cadrului legislativ, prin completarea Legii nr. 268/2001 – termen estimat: T2 2026;
    – Crearea registrului național unic al terenurilor statului, care va include suprafețele pretabile pentru investiții în energie regenerabilă – finalizare: T1 2026;
    – Semnarea contractelor de concesiune pentru terenurile incluse în zonele de accelerare – T2 2026.

    Până în prezent, ADS a recepționat studiile pedologice și agrochimice pentru:
    – terenuri agricole încadrate în clasele de calitate IV și V;
    – terenuri degradate sau neproductive, care nu pot fi utilizate în scop agricol.

    Aceste analize constituie baza tehnică pentru identificarea suprafețelor ce pot fi valorificate în proiecte de energie regenerabilă.

    La acest moment, proiectul înregistrează progrese atât la nivel tehnic, cât și legislativ: procedura de achiziție a echipamentelor a fost demarată, lucrările pentru realizarea registrului național sunt în desfășurare, iar procesul de modificare a cadrului legal a fost inițiat.

    Implementarea acestui proiect va permite valorificarea terenurilor neproductive ale statului și va crea premisele necesare pentru atragerea investițiilor în energie regenerabilă, fără a afecta suprafețele agricole productive

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe