MADR intră în Noul An mai ”suplu”: Au fost desființate mai multe agenții, inclusiv ANZ și ANZM

Reorganizarea Ministerului Agriculturii s-a finalizat la finalul anului cu desființarea mai multor structuri din subordinea ministerului condus de ministrul Florin Barbu. Dacă în comunicarea către presă a MADR s-a vorbit despre ”creșterea eficienței administrative și reducerea birocrației”, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2025, publicată în seara de 31 decembrie, dezvăluie că au fost desființate mai multe agenții, între care Agenția Națională pentru Zootehnie și Agenția Națională a Zonei Montane.
În timp ce fermierii se pregătesc în întâmpine noul an, în Monitorul Oficial a apărut actul normativ care desființează mai multe agenții din subordinea MADR. O parte dintre ele, foarte importante.
”În ședința de Guvern de astăzi a fost adoptată ordonanța privind reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a structurilor din subordinea acestuia. Măsurile aprobate au ca obiective principale creșterea eficienței administrative și reducerea birocrației, astfel încât fermierii să beneficieze de răspunsuri mai rapide și servicii publice mai bune. Reorganizarea nu este un exercițiu administrativ intern, ci o măsură orientată direct către beneficiarii finali ai politicilor agricole – fermierii”, a anunțat ieri, marți – 30 decembrie, MADR, printr-un comunicat de presă.

Această reorganizare s-a făcut astfel:
Agenţia Naţională pentru Zootehnie ” Prof. Dr. G. K. Constantinescu” s-a desființat, prin divizare totală, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent.
Activitatea privind inspecţia de stat în zootehnie. activitatea de ameliorare şi reproduqie desfăşurată la nivel central. precum şi activitatea specifică de laborator se preia în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Activitatea de control şi monitorizare din cadrul Oficiilor județene de zootehnie şi centrelor regionale de zootehnic se preia de către directiile pentru agricultură judeţene din judeţele respective.
Agenţia Naţională a Zonei Montane s-a desființat, prin divizare totală, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent (…) Patrimoniul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane se preia de către structurile care preiau activitatea şi personalul aferent, pe bază de protocol de predare – preluare care va cuprinde şi prevederile bugetare pe anul în curs şi execupa bugetară până la data predării-preluării. Activitatea se preia de către direc1iile pentru agricultură județene din județele respective.
Oficiile de studii pedologice şi agrochimice s-au desființat ca urmare a comasării prin absorbţie, prin preluarea patrimoniului, activităţii şi a personalului aferent de către direcţiile pentru agricultură judeţene din judeţele unde acestea îşi desfăşoară activitatea la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Direcţia pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti s-a desființat, ca urmare a fuziunii prin absorbţie, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent. În cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se înfiinţează o structură nouă, la nivel de direcţie, prin preluarea personalului şi activităţilor direcţiei pentru agricultură a municipiului Bucureşti, precum şi a activităţilor şi personalului din cadrul ministerului, care desfăşoară activităţi de statistică.
Staţiunea de Cercetări Sericicole Băneasa Bucureşti, instituţie de drept public, organizată ca instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, se reorganizează şi trece din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi din coordonarea ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.
De asemenea, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură s-a desființat ca urmare a fuziunii prin absorbţie de către ADS care, preluând și activitatea ANPA, a devenit Autoritatea Naţională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit şi Acvacultură.
ISTIS a scăpat de desființare
De subliniat că, în forma finală a OUG, cea publicată în Monitorul Oficial, Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) nu se desființează, așa cum era prevăzut în proiectul inițial al actului normativ.
Prin noua OUG, ISTIS se reorganizează și preia în structura centrală activitatea LCCSMS – Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor, activitatea inspectoratelor teritoriale pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor, care se va desfăşura la nivel regional, în 8 centre regionale, împreună cu centrele de testare a soiurilor, unităţi fără personalitate juridică în subordinea ISTIS. De asemenea, ISTIS preia și activitatea Laboratorului Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului.
Prin OUG nr. 92/2025, conform MADR sunt prevăzute următoarele măsuri principale:
– reducerea numărului ordonatorilor de credite cu 73, de la 166 în prezent, ceea ce va permite o coordonare mai eficientă a instituțiilor din subordinea MADR;
– desființarea a aproximativ 216 funcții de conducere, cu scopul diminuării nivelurilor ierarhice și al simplificării circuitului decizional.
Conform comunicatului MADR, ”reorganizarea va conduce la:
- reducerea birocrației și a suprapunerilor instituționale;
- simplificarea traseului documentelor;
- scurtarea termenelor de soluționare a cererilor și dosarelor fermierilor;
- eficientizarea activității structurilor din teritoriu.
În concordanță cu obiectivele Guvernului de reducere a cheltuielilor administrative, ca urmare a acestei reorganizări cheltuielile cu salariile vor scădea cu cel puțin 10% la nivelul structurilor reorganizate .
Totodată, se menține un principiu esențial: Ministerul Agriculturii este în primul rând un minister al plăților către fermieri. Cheltuielile de personal reprezintă în prezent doar 6,8% din bugetul MADR, diferența fiind direcționată către plăți directe, programe de sprijin și investiții în agricultură și industria alimentară.
Reorganizarea vizează eliminarea paralelismelor instituționale și a procedurilor excesive care încetinesc procesul decizional și afectează relația cu fermierii. Noua structură administrativă va permite o mai bună coordonare a politicilor agricole și o abordare unitară la nivel național.
Obiectivul final al acestui proces este clar: mai puțină birocrație, mai puține niveluri de conducere și mai multe servicii publice eficiente pentru fermieri”.





