• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Despăgubiri fermieri 2026: plată de 2.000 euro/ha – condiții, termene, documente necesare (document)

    Roxana Dobre -

    Despăgubiri fermieri 2026. Ministerul Agriculturii a publicat proiectul de act normativ pentru reglementarea despăgubirilor pe care le vor încasa producătorii agricoli care au înregistrat pierderi din cauza înghețului de anul trecut. Principalii beneficiari vor fi pomicultorii care vor încasa, dacă au avut pierdere totală, o compensație de 2.000 de euro pe hectar. Sprijinul a fost aprobat de către Comisia Europeană, însă va fi achitat din fonduri de la bugetul de stat.

    MADR a lansat astăzi, miercuri – 21 ianuarie în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025. Schema vizează compensarea sub formă de grant a producătorilor agricoli din sectorul pomicol, pentru suprafețele cu plantații pomicole pe rod, unde recoltele au fost afectate semnificativ de manifestarea fenomenului climatic nefavorabil îngheț târziu de primăvară, din perioada aprilie 2025 – mai 2025.

    Schema de sprijin va fi derulată prin APIA – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

    Citiți și: Despăgubirile fermierilor au fost ”înghețate”. De la plăți de 3.000 euro pe hectar la zero euro pe hectar

    Pagube la cireș (foto: Narcis Vrabie pentru Agrointeligența)

    Despăgubiri fermieri 2026. Beneficiari

    Beneficiarii schemei sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus, pentru plantațiile pomicole pe rod, până la termenul limită de depunere, cerere de plată pe suprafață, pentru anul 2025. Schema se aplică potențialilor beneficiari care solicită plata sprijinului de urgență pe baza unor cereri de acordare a unui sprijin financiar de urgență adresată APIA prin structurile sale teritoriale, respectiv centrele judeţene/locale sau centrul din municipiul Bucureşti, după caz.

    Beneficiarii schemei sunt producătorii agricoli care exploatează plantații pomicole pe rod, afectate de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie 2025 – mai 2025 și care dețin documente care certifică suprafețe afectate de înghețul târziu de primăvară, în proporție de minimum 30% inclusiv și maximum 100% inclusiv, respectiv:

    a) producători agricoli persoane fizice;
    b) producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite în temeiul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
    c) producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, organizațiile de producători, cooperativele agricole, precum și universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare.

    Schema nu se aplică producătorilor agricoli care au obținut un ajutor ilegal anterior declarat incompatibil cu piața internă printr-o decizie a Comisiei Europene, atât timp cât ajutorul ilegal nu este rambursat sau plătit în integralitate, inclusiv dobânzile aferente ajutorului ilegal și incompatibil cu piața internă.

    Despăgubiri fermieri 2026. Documente necesare

    Despăgubirile se acordă în baza unor documente obligatorii care atestă atât calitatea de producător agricol, cât și pierderile suferite anul trecut. Astfel, beneficiarii schemei sunt eligibili dacă:

    a) dețin documente care certifică afectarea suprafețelor cu plantații pomicole pe rod de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie 2025 – mai 2025;
    b) gradul de afectare al suprafețelor reprezintă un procent de minimum 30% inclusiv și maximum 100% inclusiv;
    c) sunt înregistrați în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu cererea de plată pe suprafață, 2025.

    În vederea verificării respectării eligibilității, APIA va ține cont de datele cuprinse în Declarația de suprafață IPA – Online 2025, precum și de cele din Formularul M1-Schimbarea Declarației de suprafață 2025.

    Citiți și: Despăgubirile fermierilor au fost ”înghețate”. De la plăți de 3.000 euro pe hectar la zero euro pe hectar

    Despăgubiri fermieri 2026. Sume, formulă de calcul

    Pentru despăgubirile din pomicultură, MADR a prevăzut un buget de 11,5 milioane de euro, sumă de la bugetul de stat.

    Cuantumul despăgubirilor va fi plătit  sub forma de grant este în cuantum maximum de 10.180,6 lei/ha și reprezintă echivalentul sumei de 2.000 euro/ha, care se acordă pentru suprafețele cu plantații pomicole pe rod afectate de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie – mai 2025, pentru suprafața cu grad de afectare de minimum 30% inclusiv și maximum 100% inclusiv, prevăzută în documente, după cum urmează:

    a) pentru un grad de afectare mai mare de 90% inclusiv până la 100% inclusiv, se acordă grantul în cuantum de 10.180,6 lei/ha;
    b) pentru un grad de afectare menționat ca valoare procentuală unică, de minimum 30% inclusiv și maximum 90%, grantul care se poate acorda se diminuează corespunzător și se obține prin înmulțirea cuantumului de 10.180,6 lei/ha cu gradul de afectare în valoare fixă prevăzut în documente, iar rezultatul obținut se împarte la o sută, sau, în cazul în care în documente este menționat un interval de afectare și nu o valoare fixă, valoarea grantului care se poate acorda se obține prin înmulțirea cuantumului de 10.180,6 lei/ha cu valoarea obținută ca medie aritmetică a intervalului de afectare menționat, iar rezultatul obținut se împarte la o sută.

    Sumele totale care se pot acorda unui beneficiar se determină prin înmulțirea cuantumului grantului calculat cu suprafața afectată de plantații pomicole pe rod, care nu poate fi mai mare decât cea declarată la APIA potrivit cererii de plată pe suprafață 2025.

    Plățile sumelor reprezentând grantul se vor vira în conturile beneficiarilor până la data de 30 aprilie 2026.

    Sumele acordate cu titlu de sprijin de urgență nu sunt supuse executării silite prin poprire.

    Proiectul de legislație, complet AICI.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii care au datorii la bugetul local nu vor mai putea lua subvenții de la APIA Prețul laptelui între 1,20 lei pe litru și 2,10 lei/litrul. Daniel Frei, Samus Lact: Supraproducția din Europa se resimte în preț S-a stabilit: Subvenția APIA pe lucernă, numai pentru fermierii care dețin și animale

    Ultimele știri

    Despăgubiri fermieri 2026: plată de 2.000 euro/ha – condiții, termene, documente necesare (document) Calendar fonduri europene pentru fermieri în 2026: sesiuni de depunere, bani disponibili Europarlamentarul Daniel Buda după votul pe Mercosur: ”O zi neagră pentru fermierii europeni!”