• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • UE a încheiat negocierile privind acordul comercial de liber schimb cu India

    Violina Gorcinschi-Jitaru -

    UE a încheiat negocierile privind acordul comercial de liber schimb cu India. Astăzi, marți – 27 ianuarie, Comisia Europeană a comunicat că a finalizat negocierile în ceea ce privește un acord comercial avantajos cu India. Organizații agricole europene precum COPA-COGECA salută evoluția acestor demersuri, având în vedere că se deschid o nouă mare piață pentru produsele agroalimentare europene.

    După cum a anunțat Comisia Europeană într-un comunicat de presă, se așteaptă ca UE să publice în curând proiectele negociate. Textele vor fi supuse unei revizuiri juridice și vor fi traduse în toate limbile oficiale ale UE. Comisia va prezenta apoi Consiliului propunerea sa pentru semnarea și încheierea acordului. Odată aprobat de Consiliu, UE și India vor putea semna acordurile. Odată semnat, acordul necesită aprobarea Parlamentului European și o decizie a Consiliului privind încheierea sa înainte de a putea intra în vigoare. După ce India ratifică acordul, acesta va intra în vigoare.

    UE a încheiat negocierile privind acordul comercial de liber schimb cu India. Oportunități pentru fermieri

    UE și India au încheiat astăzi negocierile pentru un acord de liber schimb (ALS) istoric, ambițios și semnificativ din punct de vedere comercial, cel mai mare astfel de acord încheiat vreodată de ambele părți. Aceasta va consolida legăturile economice și politice dintre cea de a doua și cea de a patra economie ca mărime din lume, într-o perioadă de creștere a tensiunilor geopolitice și a provocărilor economice globale, evidențiind angajamentul lor comun față de deschiderea economică și comerțul bazat pe norme, a transmis Comisia într-un comunicat.

    „UE și India fac istorie astăzi, aprofundând parteneriatul dintre cele mai mari democrații ale lumii. Am creat o zonă de liber schimb de 2 miliarde de oameni, ambele părți urmând să câștige din punct de vedere economic. Am transmis lumii un semnal că o cooperare bazată pe norme oferă în continuare rezultate excelente. Și, mai presus de toate, acesta este doar începutul – ne vom baza pe acest succes și ne vom dezvolta relația pentru a deveni și mai puternici”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

    Citește și: Fermierii din India se opun cerințelor de mediu care le vor scumpi tractoarele

    UE și India comercializează deja bunuri și servicii în valoare de peste 180 de miliarde euro pe an, sprijinind aproape 800 000 de locuri de muncă în UE. Se preconizează că acest acord va dubla exporturile de bunuri ale UE către India până în 2032 prin eliminarea sau reducerea tarifelor în valoare de 96,6 % din exporturile de bunuri ale UE către India. În ansamblu, reducerile tarifare vor duce la economii de aproximativ 4 miliarde euro pe an în ceea ce privește taxele vamale pentru produsele europene.

    Aceasta este cea mai ambițioasă deschidere comercială pe care India a acordat-o vreodată unui partener comercial. Aceasta va oferi un avantaj competitiv semnificativ pentru principalele sectoare industriale și agroalimentare ale UE, acordând întreprinderilor un acces privilegiat la cea mai populată țară din lume, cu 1,45 miliarde de locuitori, și la o economie mare cu cea mai rapidă creștere, cu un PIB anual de 3,4 mii de miliarde euro.

    Acord comercial UE – India (foto: foodmanifest.com)

    Reducerea tarifelor agroalimentare

    Acordul elimină sau reduce adesea tarifele prohibitive (peste 36 % în medie) pentru exporturile UE de produse agroalimentare, deschizând o piață masivă pentru fermierii europeni. De exemplu, tarifele indiene pentru vinuri vor fi reduse de la 150 % la 75 % la intrarea în vigoare și, în cele din urmă, la niveluri de până la 20 %, tarifele pentru uleiul de măsline vor scădea de la 45 % la 0 % în decurs de cinci ani, în timp ce produsele agricole prelucrate, cum ar fi pâinea și produsele de cofetărie, vor elimina tarife de până la 50 %.

    Sectoarele agricole europene sensibile vor fi pe deplin protejate, deoarece produse precum carnea de vită, carnea de pui, orezul și zahărul sunt excluse de la liberalizare în cadrul acordului. Toate importurile din India vor trebui să respecte în continuare normele stricte ale UE în materie de sănătate și siguranță alimentară.

    În paralel, UE și India negociază în prezent un acord separat privind indicațiile geografice (IG), care va ajuta produsele agricole tradiționale emblematice ale UE să vândă mai mult în India, prin eliminarea concurenței neloiale sub formă de imitații.

    Consolidarea angajamentelor în materie de durabilitate

    Acordul are un capitol dedicat comerțului și dezvoltării durabile, care îmbunătățește protecția mediului și abordează schimbările climatice, protejează drepturile lucrătorilor, sprijină capacitarea femeilor, oferă o platformă de dialog și cooperare privind aspectele legate de mediu și climă legate de comerț și asigură punerea în aplicare eficace.

    UE și India vor semna, de asemenea, un memorandum de înțelegere care intenționează să instituie o platformă UE-India pentru cooperare și sprijin în domeniul acțiunilor climatice. Platforma va fi lansată în prima jumătate a anului 2026. În plus, sub rezerva normelor și procedurilor bugetare și financiare ale UE, se preconizează un sprijin din partea UE în valoare de 500 de milioane euro în următorii doi ani pentru a sprijini eforturile Indiei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de accelerare a transformării sale industriale durabile pe termen lung.

    Etapele următoare

    În ceea ce privește UE, proiectele de texte negociate vor fi publicate în curând. Textele vor fi revizuite din punct de vedere juridic și traduse în toate limbile oficiale ale UE. Comisia va prezenta apoi Consiliului propunerea sa în vederea semnării și încheierii acordului. Odată adoptate de Consiliu, UE și India pot semna acordurile. În urma semnării, acordul necesită aprobarea Parlamentului European și decizia Consiliului privind încheierea acestuia pentru a intra în vigoare. Odată ce India ratifică, de asemenea, acordul, acesta poate intra în vigoare.

    Citește și: Europarlamentarul Daniel Buda după votul pe Mercosur: ”O zi neagră pentru fermierii europeni!”

    UE și India au lansat pentru prima dată negocieri pentru un acord de liber schimb în 2007. Discuțiile au fost suspendate în 2013 și apoi relansate în 2022. Cea de a 14-a și ultima rundă oficială de negocieri a avut loc în octombrie 2025, urmată de discuții între sesiuni la nivel tehnic și politic. În același timp cu relansarea negocierilor privind ALS, UE și India au lansat, de asemenea, negocieri pentru un acord privind indicațiile geografice și un acord privind protecția investițiilor. Negocierile pentru aceste acorduri sunt încă în curs de desfășurare.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Adrian Țone, fermier: Vom avea zone cu 1.000 l/mp de apă, ceea ce înseamnă o creștere cu 30-40% a necesarului de îngrășăminte Legumicultorul Mihai Chesnoiu a rămas cu 60.000 de salate nevândute: ”Cea de import este bună la 100 de grame, a noastră nu este”  Cadastru și intabulare gratuită pentru construcțiile ridicate fără acte. Anunțul ANCPI Avertisment ANCPI: Dreptul la proprietate poate fi limitat atunci când proprietarul nu se află în țară Uniunea Oierilor, înființată oficial: ”Toți crescătorii de ovine sunt invitați să se alăture organizației și să devină membri activi”

    Ultimele știri

    UE a încheiat negocierile privind acordul comercial de liber schimb cu India Garda de Mediu a închis mai multe ferme și a aplicat amenzi uriașe Primul caz de gripă aviară la vaci în Europa. Fermierii sunt în alertă Preț în creștere la ovine. Nicolae Cioranu: ”Acum prețul mieilor este de 18-19 lei/kg, dar nu mai este marfă” Dekagro: Fertilizarea cu NPK a culturilor de primăvară