• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Premierul Ilie Bolojan se implică în negocierile pentru Azomureș. Compania de stat Romgaz negociază preluarea combinatului

    Marian Păvălașc -

    Ilie Bolojan se implică în tranzacția prin care statul, prin compania Romgaz, vrea să preia combinatul de îngrășăminte Azomureș, esențial pentru fermieri. În acest sens, premierul se întâlnește astăzi, marți – 3 februarie, cu directorii Ameropa, compania elvețiană care deține combinatul din Târgu Mureș.

    Întâlnirea oficială dintre premierul Ilie Bolojan și conducerea Ameropa Group a început la ora 9.00 și vizează situația în care se află combinatul de îngrășăminte Azomureș, dar și stadiul negocierilor cu Romgaz. Societatea de stat deținută de Ministerul Energiei se află în negocieri din primăvara lui 2025 pentru a achiziționa Azomureș.

    UPDATE:

    În urma întâlnirii de astăzi dintre premierul Ilie Bolojan și reprezentanții Ameropa Grains România, Guvernul a emis un comunicat de presă în care se menționează că la discuții au participat reprezentanții Romgaz, Aristotel Jude și Răzvan Popescu. ”În cadrul discuțiilor s-a făcut o analiză a stadiului dialogului între companiile Romgaz și Ameropa Grains România, având ca obiect achiziționarea complexului de producere a îngrășămintelor chimice Azomureș. Negocierile dintre cele două companii vor începe în curând, în perspectiva identificării unei soluții pentru încheierea tranzacției, cu respectarea prevederilor legale, cadrului corporativ aplicabil și  intereselor legitime ale cumpărătorului”, se arată în comunicat.

    Potrivit anunțului oficial, întâlnirea are loc la sediul Guvernului, cu acces pentru fotograful oficial, și marchează prima implicare directă a premierului în negocierile care, până recent, păreau blocate. Discuțiile vin într-un moment critic, în condițiile în care cei peste 600 de angajați ai combinatului se află în șomaj tehnic, iar viitorul singurului producător de îngrășăminte din România rămâne incert.

    Azomureș

    Negocierile, reluate după un blocaj la începutul anului

    AGROINVESTIGAȚII.RO a anunțat, săptămâna trecută, că negocierile dintre Romgaz și Ameropa au fost reluate, după ce, la mijlocul lunii ianuarie 2025, cele două părți anunțaseră oficial încetarea discuțiilor fără formularea unei oferte ferme. La acel moment, Romgaz transmisese doar o scrisoare de intenție, care conținea un interval de preț, fără un calendar clar de finalizare a tranzacției.

    Reluarea discuțiilor a avut loc la inițiativa Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, companie aflată sub controlul Ministerului Energiei. Surse apropiate negocierilor au declarat pentru AGROINVESTIGAȚII.RO că presiunea politică și contextul economic au determinat revenirea la masa tratativelor.

    Informația a fost confirmată public de Emil Almășan, liderul de sindicat de la Azomureș, care a explicat că procesul se află într-o fază avansată.

    „Azomureș menține negocierile cu Romgaz, care, în următoarele două-trei săptămâni, ar trebui să vină cu un feedback, un draft de contract, după care să se treacă la formularea ofertei”, a declarat Almășan.

    Romgaz a transmis, într-un răspuns oficial, că nu poate oferi detalii suplimentare, subliniind că „tranzacțiile complexe, precum achiziția activelor Azomureș, trebuie negociate și fundamentate conform procedurilor corporative și legislației aplicabile”.

    Ameropa ar dori să obțină până la finalizarea negocierilor și accesul la gaze oferite de Romgaz. Gazul metan este materia primă în industria de îngrășăminte, iar Azomureș nu are acum un furnizor de gaze.

    Presiunea socială și implicarea prefectului

    Negocierile nu au doar o miză economică, ci și una socială majoră. De soarta combinatului depind direct 605 salariați, aflați în prezent în șomaj tehnic, dar și aproximativ 1.500 de angajați ai firmelor contractoare. În lipsa unei soluții rapide, există riscul pierderii definitive a locurilor de muncă și al degradării platformei industriale din Târgu Mureș.

    Situația a atras atenția și Instituției Prefectului Mureș, reprezentantul Guvernului în teritoriu. Prefectura a convocat o întâlnire de lucru cu conducerea Azomureș, reprezentanții sindicatelor, autoritățile locale și instituțiile deconcentrate – AJOFM, ITM și AJPIS – pentru evaluarea impactului social și economic al unei eventuale închideri.

    Prefectul Barabási Antal-Szabolcs a anunțat că va informa Guvernul și ministerele de linie cu privire la riscurile majore generate de blocarea activității combinatului și necesitatea unei intervenții coordonate.

    Prețul și miza strategică

    Surse citate de AGROINVESTIGAȚII.RO susțin că tranzacția ar putea fi încheiată la un preț de aproximativ 100 de milioane de euro, cu condiția încheierii unui contract avantajos pentru furnizarea gazului metan – materia primă esențială pentru producția de îngrășăminte.

    Azomureș este, în prezent, singurul producător de îngrășăminte chimice din România, asigurând circa 75% din necesarul pieței interne. Închiderea sa ar accentua dependența de importuri și ar expune agricultura românească la volatilitatea prețurilor internaționale.

    Negocierile pentru preluarea combinatului au început în primăvara anului 2025, într-un context marcat de criza energetică și de presiunile asupra industriei chimice. Deși inițial păreau să avanseze, discuțiile s-au blocat la începutul anului, înainte de a fi reluate recent.

    În trecut, de achiziția Azomureș s-a arătat interesat și omul de afaceri Ștefan Vuza, proprietarul Chimcomplex Borzești, care s-a retras din cursă la începutul lui 2025, lăsând Romgaz drept principalul potențial cumpărător.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Preț în creștere la ovine. Nicolae Cioranu: ”Acum prețul mieilor este de 18-19 lei/kg, dar nu mai este marfă” Garda de Mediu a închis mai multe ferme și a aplicat amenzi uriașe Controalele în fermele de animale încep din luna februarie. Primele exploatații verificate de inspectorii ANZ Șeful ANZ – anunț important pentru toți crescătorii de albine Fermier: ”Am plătit îngrășămintele, dar din ziua în care trebuia să le primim, nu ne mai răspunde nimeni la telefon”

    Ultimele știri

    Temperaturile la care îngheață culturile în câmp. Prag de îngheț pentru grâu, orz sau rapiță Frunzele uscate – un bun așternut pentru găini pe timp de iarnă Fabrica Luduș a finalizat campania de contractare pentru sfecla de zahăr 2026. Mihaela Neagu: ”Suntem foarte mulțumiți” Decizie la Apele Române cu impact și pentru fermieri Alertă meteo de ger și rafale de vânt ce pot atinge 100 km/ha