• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția APIA la soia, mai greu de accesat. Noile condiții

    Oana Timar -

    Subvenția APIA la soia este mai greu de accesat din acest an. Condițiile de eligibilitate pentru sprijinul cuplat la cultura de soia sunt actualizate de către Ministerul Agriculturii, iar producția minimă ce trebuie valorificată este majorată de la 1.300 kg de boabe la hectar, la 1.500 kg de boabe la hectar.

    Sprijinul cuplat la soia se acordă fermierilor în baza legislației naționale, ca supliment pentru această cultură, cu condiții stricte de eligibilitate. Astfel, din acest an, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va aplica noi condiții, cea mai mare schimbare fiind cea referitoare la producția minimă.

    Subvenția APIA la soia poate fi accesată de către fermierii care îndeplinesc următoarele condiţii de eligibilitate:
    a) sunt beneficiari BISS;
    b) sunt utilizatorii unei suprafeţe agricole localizate pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul integrat de administrare şi control (IACS);
    c) suprafaţa parcelei pentru care se solicită sprijin este de cel puţin 0,3 ha.

    În plus, din acest an, fermierii sunt eligibili la această plată dacă ”dovedesc realizarea şi implicit valorificarea pe bază de contract de vânzare, însoţit de factura/facturile de livrare a producţiei şi/sau bonul fiscal şi/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, a unei producţii minime anuale de 1.500 kg boabe soia/ha, către unităţi de procesare autorizate/înregistrate la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; şi/sau fac dovada utilizării acesteia în consumul propriu la nivelul fermei pentru hrana animalelor deţinute, înscrise în BND, şi/sau a păsărilor şi/sau a ecvideelor, situaţie în care prezintă dovada că la nivelul fermei deţin animale, respectiv păsări; şi/sau fac dovada utilizării acesteia la nivelul fermei pentru procesare în vederea obţinerii produselor derivate, situaţie în care fermierul prezintă dovada calităţii de procesator; şi/sau fac dovada valorificării pe bază de contract de vânzare a mărfii. În cazul loturilor semincere, fac dovada livrării către menţinătorul sau deţinătorul soiului a cantităţii minime de 1.500 kg/ha sămânţă, pe bază de aviz de expediţie; şi/sau fac dovada valorificării cantităţii minime de 1.500 kg/ha pe bază de factură şi/sau bon fiscal şi/sau pe baza filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol;”.

    Accesarea acestei subvenții APIA se face și în baza unei dovezi a folosirii de sămânță certificată.

    Subvenția APIA pentru soia – documente obligatorii

    Unitatea de procesare pentru producția de soia trebuie să fie înregistrată pentru siguranţa alimentelor, iar documentele pe baza cărora se face dovada valorificării sunt:

    a) factura de vânzare a mărfii şi/sau bonul fiscal şi/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru minimum 1.500 kg boabe de soia/ha comercializată;
    b) contractul de vânzare a mărfii, în cazul în care valorificarea producţiei minime de 1.500 kg/ha s-a făcut în baza acestuia, însoţit de documentele prevăzute la lit. a);
    c) note de intrare/recepţie a furajelor de soia procesate pentru consumul animalelor sau păsărilor pe care le deţine în fermă, precum şi pentru produsele rezultate în urma procesării boabelor de soia, pentru minimum 1.500 kg boabe de soia/ha utilizată în consumul propriu la nivelul fermei;
    d) în situaţia în care fermierul are şi calitatea de procesator, înregistrat pentru siguranţa alimentelor la ANSVSA, acesta face dovada procesării producţiei minime de 1.500 kg/ha prin documente contabile interne;
    e) documentul de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunea „Sămânţă admisă pentru însămânţare“, sau buletinul de analiză oficială cu menţiunile „Necesar propriu“ şi „Interzisă comercializarea“ sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate. În cazul utilizării seminţei certificate oficial din producţia proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânţă. Cantitatea minimă de sămânţă necesară la hectar este inclusă în anexa nr. 20 la prezentul ordin;
    f) în cazul loturilor semincere, prin excepţie de la lit. a)-e), fermierul prezintă:
    (i) factura pentru servicii de multiplicare soia, emisă către menţinătorul sau deţinătorul soiului, din care să reiasă livrarea a minimum 1.500 kg sămânţă certificată/ha. În situaţia în care factura pentru servicii de multiplicare sămânţă de soia este emisă către deţinătorul soiului, prezintă şi contractul dintre menţinătorul şi deţinătorul soiului; şi/sau

    (ii) factura de comercializare a minimum 1.500 kg sămânţă certificată/ha şi/sau bon fiscal şi/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol din care să reiasă comercializarea a minimum 1.500 kg sămânţă certificată/ha”.

    Conform Anexei 20, în cazul culturii de soia, cantitatea minimă de sămânță este de 80 kg/ha pentru producția de consum și de 70 kg/ha la cultura seminceră. Numărul minim se semințe/gram este de 5-6.

    Verificarea eligibilităţii, în cazul consumului în ferma proprie, se face inclusiv pe baza consumurilor de furaje normate pe specii şi categorii de animale, prevăzute în anexa nr. 21 a ordinului MADR nr. 106/2024, a calculului efectivului mediu furajat din fermă şi a producţiei de soia obţinute pe perioada anului de cerere, prevăzute în anexa nr. 22 la prezentul ordin, întocmită şi semnată de către fermier.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Când un an rău răstoarnă o fermă – apel public pentru plata datoriilor unei ferme. Soții Butilă: „Și 5 lei contează” Un grup olandez cu 800 de hectare se retrage din România. Terenurile – scoase la vânzare cu tot cu utilaje Documentul obligatoriu pentru subvențiile APIA din acest an Soții Butilă au luat o decizie radicală: ”Vindem ferma și o parte din utilaje pentru a ne acoperi datoriile la inputuri!” Amendă uriașă pentru tractoarele care circulă fără numere și fără asigurare

    Ultimele știri

    Avize pentru vânzarea terenurilor agricole, numai cu înregistrarea în Registrul Unic Național Dosar penal pentru o firmă care a depozitat 144 de tone de îngrășăminte pe câmp Iarna lovește din nou: ninsori, polei și vânt cu rafale puternice Subvenția APIA la soia, mai greu de accesat. Noile condiții Înghețuri și riscuri pentru culturile de iarnă: evaluări pe teren efectuate de fermieri