• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vladimir Mănăstireanu devine numărul 2 în Grupul Cris-Tim: ”Voi fi eficient și dedicat la maximum”

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Vladimir Mănăstireanu este de ieri vicepreședinte al Grupului Cri-Tim, raportând direct președintelui Radu Timiș și având atribuții și responsabilități pe toate operațiunile companiei.

    „Am luat această decizie pentru că îmi place să promovez oamenii de valoare și domnul Mănăstireanu este, cu siguranță, o persoană care aduce din plin valoare adăugată. Am toată încrederea în el și consider că împreună, dar și alături de ceilalți oameni ai noștri, vom face o treabă extraordinară și de acum înainte. Nu va fi o misiune ușoară pentru noul nostru vicepreședinte, dar sunt convins că o va duce la îndeplinire cu brio. Din punct de vedere managerial, dar și al expertizei de specialitate, Vladimir Mănăstireanu este la maturitate deplină. Îi urez mult succes în cadrul Grupului nostru”, a declarat fondatorul Cris-Tim, președintele Radu Timiș.

    La rândul său, Vladimir Mănăstireanu a transmis că activitatea sa în cadrul companiei va continua în același ritm, conștinet fiind însă de responsabilității ce decurg din noua poziție: ”A fi numărul doi într-o companie lider de piață cum este Cris-Tim nu înseamnă decât foarte multă responsabilitate. Atât colegii, cât și partenerii de afaceri trebuie să știe că voi fi eficient și dedicat la maximum, așa cum le-am demonstrat și până acum. Iar clienților noștri, consumatorilor, le transmit un gând bun și îi îndemn să aibă încredere în produsele noastre. Până la urmă, aceasta este misiunea mea la Cris-Tim: să mă asigur că produsele noastre sunt de calitate, sigure, gustoase și la un preț corect”.

    Vladimir Mănăstireanu ocupă și funcția de director executiv în cadrul Asociației Române a Cărnii și s-a alăturat Grupului Cris-Tim din decembrie 2014, ocupând funcția de Director de calitate. Mănăstireanu are o experienţă de 15 de ani în mediul instituţional. Fost Preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în perioada iunie 2013 – noiembrie 2014, a ocupat mai multe funcţii în cadrul ANSVSA încă din mai 2012. În 2009, a deținut funcţia de Secretar General Adjunct al Guvernului, Secretar de Stat în aparatul propriu de lucru al Viceprim-ministrului. A fost deputat în legislatura 2004-2008.



     

    Te-ar mai putea interesa

    APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Avans APIA 2026. Calendarul plăților pentru prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Șeful ANSVSA a recepționat primele doze de vaccin pentru oi și capre: ”Va ajunge în județele critice” Virusul Shamonda a trecut de la bovine la oameni și s-a înregistrat oficial primul deces Fermierii din R. Moldova cer prelungirea licențierii pentru cerealele din Ucraina: ”Ne așteaptă catastrofa” UNCST-BOVICOOP – un nou Consiliu de Conducere. Fermierul Fănică Lefter a fost ales președinte ANSVSA a anunțat că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns în România