• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA 2026. Reguli pentru acoperirea minimă a terenurilor din fermă. GAEC 6 – actualizat

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Subvențiile Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură suferă o serie de schimbări în acest an. Astfel, subvențiile APIA 2026 rămân condiționate de standarde de condiționalitate, cunoscute ca GAEC-uri, dintre care unul foarte important vizează protejarea solului în perioada cea mai sensibilă a anului respectiv 15 iunie-30 septembrie. Astfel, după recoltarea culturilor de toamnă, fermierii trebuie să păstreze terenul acoperit pe cel puțin 80% din suprafața arabilă a exploatației, regulă care se menține și în acest an.

    Condițiile care trebuie respectate de fermieri pentru standardul de condiționalitate GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile au fost actualizate în textul Ordinului 33/359/304 din 6 martie al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor privind modificarea și completarea Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și al unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023.

    Citiți și: Subvenții APIA 2026. Condiții minime de eligibilitate, acte obligatorii

    Reguli la GAEC 6 pentru subvențiile APIA din 2026

    Pentru a proteja solurile în perioada cea mai sensibilă a anului (15 iunie-30 septembrie), fermierii trebuie să păstreze terenul acoperit pe cel puțin 80% din suprafața arabilă a exploatației.

    Acoperirea solului se poate asigura prin: culturi agricole aflate în vegetație, miriștea și resturile vegetale rămase după recoltare, culturi secundare, culturi de acoperire verzi sau culturi de toamnă nou-înființate (*).

    În intervalul stabilit solul trebuie acoperit, cu excepția timpului necesar pentru pregătirea terenului și înființarea noii culturi de cel mult 3 săptămâni, cu posibilitatea de prelungire cu încă o săptămână, în baza avizului emis de autoritatea responsabilă(**), în cazul în care condițiile meteo nu permit efectuarea lucrărilor de pregătire a terenului și înființare a culturilor.

    2. În cazul culturilor permanente, acoperirea minimă a solului în perioada cea mai sensibilă a anului (15 iunie-30 septembrie) înseamnă fâșii înierbate între rânduri, mulci sau resturi vegetale pe cel puțin 50% din suprafața culturilor permanente din exploatație.

    Perioada cea mai sensibilă pentru sol — perioada de vară (15 iunie30 septembrie) caracterizată prin temperaturi foarte ridicate, lipsa precipitațiilor, secetă pedologică și atmosferică, alte fenomene meteo extreme care pot cauza uscarea excesivă a solului și apariția fenomenelor de eroziune, degradare și deșertificare.

    Reguli pentru subvenții

    Subvenții APIA 2026. Derogări de la respectarea standardului GAEC 6

    Există mai multe tipuri de derogări aplicabile pentru GAEC 6.

    Există în primul rând o derogare specifică, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) paragraful 2 din Regulamentul (UE) 2022/2.115, modificat prin Regulamentul (UE) 2024/1.468. După recoltarea culturii principale, fermierul poate efectua o lucrare superficială a solului care nu afectează acoperirea vegetală a terenului sau care lasă pe teren miriștea și resturile vegetale de la cultura anterioară, până la adâncimea de maximum 10 cm (de exemplu: discuirea superficială a miriștii fără întoarcerea brazdei sau afânarea superficială a solului), asigurând astfel protecția solului prin ruperea capilarității, reducerea pierderilor de apă și formarea unui strat vegetal de acoperire (samulastră) la suprafața solului.

    De asemenea, există și o derogare temporară, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2a) din Regulamentul (UE) 2022/2.115, modificat prin Regulamentul (UE) 2024/1.468. Conform acesteia, în intervalul stabilit solul trebuie acoperit, cu excepția timpului necesar pentru pregătirea terenului și înființarea noii culturi de cel mult 3 săptămâni, cu posibilitatea de prelungire cu încă o săptămână, în baza avizului emis de autoritatea responsabilă, în cazul în care condițiile meteo nu permit realizarea lucrărilor de pregătire a terenului și înființare a culturilor.

    Respectarea cerințelor GAEC 6 se verifică la nivel de parcelă agricolă.

    GAEC 6 se aplică exploatațiilor agricole cu teren arabil și culturi permanente.

    GAEC 6 nu se aplică pentru terenurile aflate în pregătire pentru înființarea de livezi, vii și alte culturi permanente. Regimul de teren în pregătire pentru culturi permanente poate fi menținut pe o perioadă de maximum 3 ani, perioadă care începe cu primul an în care s-a solicitat sprijin.

    GAEC 6 nu se aplică pentru terenurile agricole ocupate cu sere și solarii.


    Te-ar mai putea interesa

    Marsat achiziționează cereale, rapiță și mazăre de la fermieri. Prețurile oferite la cele 6 centre de achiziție Fermierii cer derogări pentru transportul cerealelor: „În campanie, șoferii nu lucrează ca în transportul de marfă” Subvenții APIA 2026. E oficial: Avans mai mare din plata pe hectar și banii mai devreme în conturi! Pentru ce a luat amendă 5.000 de lei un tânăr de 21 de ani ce conducea tractorul pe un drum public Canalul Siret–Bărăgan intră în execuție. Contract de 330 milioane de euro pentru primul tronson

    Ultimele știri

    Control fără precedent în Delta Dunării: autoritățile verifică exploatarea a aproape 3.000 de hectare ATENȚIE – Presiune ridicată a dăunătorilor din culturile de porumb! ”Bătaie” pe fondurile europene pentru legumicultură. Zeci de proiecte eligibile au rămas fără finanțare Turma vecină cu alt focar de Pesta Micilor Rumegătoare, contaminată! Toate oile vor fi sacrificate Apel disperat al fermierilor din Arad: „Stația care poate iriga 50.000 de hectare este lăsată în paragină!”