Ionel Arion, PRO AGRO, avertizează că există un risc foarte mare să avem o penurie de motorină

Ionel Arion, președintele Federației Naționale PRO AGRO trage un semnal de alarmă privind o penurie a motorinei la pompe. Acesta a avertizat că dacă autoritățile nu vor lua măsuri, fermierii vor fi în situația în care fie să nu mai cultive, fie vor cultiva dar nu vor avea șansa de a achiziționa un litru de motorină pentru a recolta ceea ce seamănă acum.
Președintele Federației Naționale PRO AGRO a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că statul român trebuie să se implice complet pentru salvarea fermierilor, în probleme prețului tot mai crescut la motorină. Acesta a explicat că este important ca în perioada următoare să se insiste pe acciza la motorină și reducerea TVA-ului.

Citiți și: Fermier: Furnizorul de motorină ne-a anunțat că litrul sare de 10 lei zilele acestea
”În acest moment implicarea trebuie să fie totală a statului. Statul trebuie să apere economia. Economia României, dar și a Uniunii Europene în special, este pusă într-un pericol foarte mare. Pentru că, în acest moment, nivelul accizei este unul controlat aproape în totalitate de către Uniunea Europeană, nivelul TVA-ului aparține fiecărui stat membru, într-o mare măsură poate fi gestionat la nivelul Guvernului României. Practic, procentul de TVA poate crește sau scădea prin decizia Guvernului României. Nivelul de acciză, la nivelul Uniunii Europene, printr-o decizie a Comisiei Europene, poate fi oricând redus. Dacă nu se înțelege acest lucru, fermierii vor fi în situația în care fie să nu mai cultive, fie vor cultiva dar nu vor avea șansa de a ajunge la un litru de motorină pentru a recolta ceea ce seamănă acum”, a spus Ionel Arion.
Citiți și: Motorina a sărit de 9 lei litrul. Fermier: După ce recoltez grâul și rapița, nu mai semăn nimic!
Ionel Arion: Risc foarte mare de penurie pentru motorină
Liderul PRO AGRO a mai avertizat că în contextul actual, există un risc foarte mare în acest moment ca să vedem în 4-5 săptămâni cum în stațiile de alimentare motorina apare din ce în ce mai rar.
”Pe aceleași cantități de motorină se vor bate transportatorii, fermierii, dar și statul român. Pentru că toate entitățile statului român, și mă refer aici la cele speciale, ne gândim la sănătate care trebuie să se deplaseze, ne gândim la instituțiile de forță care trebuie să se deplaseze, ne gândim la pompieri care trebuie să se deplaseze, ne gândim la armata României care trebuie să facă exerciții și are nevoie de combustibil ca să se deplaseze și ne gândim chiar și la o rezervă strategică pe care statul trebuie să o aibă permanent. Ori toți acești jucători și toți acești consumatori ai combustibilului pe care îl importăm sau îl producem local se vor bate pe aceeași sursă. La un nivel atât de ridicat al petrolului cât este astăzi, nimeni, indiferent cât de multe rezerve ar avea, nu poate rezista ca fermier, pentru că vor crește atât de mult costurile încât este mai rentabil să stai degeaba decât să faci acele investiții cu niște consumuri care nu sunt sustenabile”, a mai spus Ionel Arion.
Acesta a completat că în acest moment doar statul poate decide reduceri de preț, însă unele măsuri pot periclita chiar mai mult fermierii.
”Și să nu arunce statul în curtea privaților așa zisele reduceri de preț care de fapt nu există. Spre exemplu, dacă se va scoate biodieselul din conținutul combustibilului vor fi afectați fermierii. Biodieselul se obține din oleaginoase, practic din culturile pe care noi le semănăm. În momentul în care biodieselul nu va mai fi cerut, prețul pe piață va fi unul extrem de mic. Aparent fermierii câștigă prin reducerea prețului motorinei, dar în același timp pierd extraordinar de mult prin reducerea prețului la oleaginoasele pe care le produc. În luna iunie se recoltează rapița și atunci ne vom trezi că, din cauza cererii reduse de biocombustibil, s-ar putea să avem un preț la rapiță derizoriu în România. A câștigat sau a pierdut fermierul? Guvernul mai stă mult să se gândească? Avem nevoie de o reacție azi și nu o reacție mult mai târziu. Există riscul să semănăm și să nu putem recolta pentru că nu mai există acces la piața de combustibil necesar utilajelor cu care trebuie să recoltăm. Sau prețurile acestor combustibili, va fi aproape prohibitiv și va lipsi cu desăvârșire în unele situații”, a mai punctat Arion.









