• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat ordinul privind procedura de înscriere în Registrul RO e-Factura obligatoriu, precum și modelul, conținutul și instrucțiunile de completare ale Formularului 082 – Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura obligatoriu. Noile reglementări îi vizează și pe fermieri.

    Ordinul 378/2026 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.789/2024 pentru aprobarea Procedurii privind organizarea și înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu, precum și a modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului (082) „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura obligatoriu” a fost publicat în Monitorul Oficial nr.250 de marți, 31 martie. Documentul vine cu o serie de schimbări importante în legătură cu utilizarea sistemului RO e-Factura.

    Citiți și: OUG în Monitorul Oficial: e-Factura pentru micii fermieri – amânată până la 1 iunie 2026

    Sistemul e-factura

    e-Factura pentru persoane fizice

    Actualizarea publicată în Monitorul Oficial este necesară în contextul în care Ordonanța nr. 6/2026 a stabilit data de 1 iunie 2026 ca termen de tranziție pentru trecerea obligatorie a persoanelor fizice care au activități economice pe baza codului numeric personal (CNP) la sistemul de facturare electronică RO e-Factura.

    Conform ordinului publicat în Monitor, furnizorii/prestatorii care se identifică fiscal prin codul numeric personal, nu au obligația utilizării
    sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, până la data de 1 iunie 2026, potrivit art. IX alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 6/2026 pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală,

    Persoanele prevăzute mai sus, dacă au fost înregistrate în Registrul RO e-Factura obligatoriu, pot solicita scoaterea din registru, potrivit art. IX alin. (2) din ordonanță.

    Pentru a solicita scoaterea din registru, persoanele completează și transmit formularul (082), având bifată secțiunea corespunzătoare scoaterii din registru. Persoanele sunt scoase, cu data depunerii solicitării, din Registrul RO e-Factura obligatoriu.

    Citiți și: Haos legislativ! Micii fermieri, obligați de azi să emită e-Factura. Oier: ”Am elibera un act fals, nu suntem pe lege”

    e-Factura, obligatorie de la 1 iunie pentru micii fermieri

    Conform ordinului publicat în Monitorul Oficial la final de martie, furnizorii/prestatorii care se identifică fiscal prin codul numeric personal, care au început să desfășoare activități economice anterior datei de 1 iunie 2026, sunt obligați să solicite înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu, până cel târziu la data de 26 mai 2026. Pentru a solicita înscrierea în registru, persoanele completează și transmit formularul (082), având bifată secțiunea corespunzătoare înscrierii în registru.

    Persoanele sunt înscrise în registru cu data de 1 iunie 2026.

    Potrivit instrucțiunilor de completare a formularului (082) „Cerere privind înregistrarea în/scoaterea din Registrul RO e-Factura obligatoriu”, se completează și se transmite de către următoarele categorii de entități, dacă nu au optat deja pentru aplicarea sistemului RO e-Factura:

    a) asociațiile și fundațiile constituite în baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații,
    b) agricultorii persoane fizice care aplică Regimul special pentru agricultori prevăzut la art. 3151 din Codul fiscal, pentru facturile emise începând cu data de 1 iulie 2025;
    c) furnizorii/prestatorii care se identifică fiscal prin cod numeric personal și care au obligația să respecte prevederile art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România;
    d) furnizorii/prestatorii care se identifică fiscal prin cod numeric personal și care au obligația să respecte prevederile art. 91 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările și completările ulterioare;
    e) furnizorii/prestatorii care se identifică fiscal prin cod numeric personal și care au obligația să respecte prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările și completările ulterioare;
    f) furnizorii/prestatorii care se identifică fiscal prin cod numeric personal și care au obligația să respecte prevederile art. 101 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările și completările ulterioare.

    Te-ar mai putea interesa

    O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”