Cât va dura criza politică? Ministrul interimar al Agriculturii nu este deloc optimist

Criza politică ar putea dura săptămâni, chiar luni, a anunțat vicepremierul interimar și ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. Actual șef de la Ministerul Agriculturii a arătat că coagularea unei noi majorități decizionale pentru un nou Guvern este un proces ce necesită timp.
Tanczos Barna a subliniat într-o postare făcută în mediul online că după căderea Guvernului vor fi necesare săptămâni, poate luni, pentru a coagula o nouă majoritate parlamentară şi a desemna un nou prim-ministru.
Criza politică blochează programe de sprijn promise fermierilor precum Usturoiul 2026 sau Cartoful 2026, pentru care nu s-a aprobat încă un cadru legal. De asemenea, este imposibil pentru actualul Executiv interimar să adopte ordonanțe de urgență precum cea privind motorina scutită de TVA și accize pentru fermieri.
Citiți și: Tractorul de 10.000 de euro, în România! Utilajele agricole Tavol, exclusiv la MoldAgro Expo 2026
Tanczos Barna: Vor fi necesare chiar luni pentru a coagula o nouă majoritate parlamentară
Tanczos Barna a subliniat în postarea sa făcută pe pagina proprie de socializare că ”din nou a fost picat guvernul fără să se știe ce urmează”.
Iată ce a transmis ministrul interimar al Agriculturii:
”Din nou a căzut un guvern, iar România se confruntă cu o nouă criză politică, deși nu aceasta a fost și nu aceasta este așteptarea oamenilor.
Din nou nu s-a reușit să avem o perioadă de măcar un an fără o criză guvernamentală. Din nou a fost picat guvernul fără să se știe ce urmează, iar între partide domnește o stare de incertitudine generalizată. Din nou, vor fi necesare săptămâni, poate luni, pentru a coagula o majoritate parlamentară și a desemna un prim-ministru. Un nou guvern, noi planuri (!?), noi angajamente, din nou – pentru a nu știu câta oară – o criză politică Dâmbovițeană. Este greu de vorbit despre acest subiect, pentru că de fiecare dată se pune, pe bună dreptate, întrebarea: cum am ajuns noi, reprezentanții comunității maghiare, să fim din nou implicați în această situație?”, a declarat ministrul interimar al Agriculturii.

După demiterea de ieri, marți – 5 mai, prin moțiune de cenzură, a guvernului condus de Ilie Bolojan, Executivul a intrat în interimat până la formarea unei noi majorități parlamentare și învestirea unui nou premier cu echipă proprie de miniștri.
Atribuțiile unui guvern interimar sunt limitate, după cum Agrointeligența – AGROINTEL.RO a explicat în articolul: Guvernul Ilie Bolojan a fost demis. Tanczos Barna rămâne ministrul interimar al Agriculturii









