• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA: Sprijin financiar de peste 15,68 milioane lei, la plată pentru crescătorii de animale

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Sprijin financiar de peste 15,68 milioane lei pentru crescătorii de animale. Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, anunță că a efectuat plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în trimestrele III și IV 2025, precum și în luna ianuarie 2026.

    Suma plătită este de 15.685.401,75 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

    Fermă de ovine (foto arhivă)
    Fermă de ovine (foto arhivă)

    Banii pentru zootehnie, adoptați după demiterea Guvernului

    Vă reamintim că în Ședința de Guvern din 04 mai 2026 a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea sumei alocate schemei de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2026.

    Actul normativ a stabilit valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2026 la maximum 137.201.100 lei credite de angajament, din care 39.044.600 lei alocați pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 98.156.500 lei pentru speciile ovine şi caprine. De asemenea, sunt pevăzute credite bugetare în valoare totală de 142.319.600 lei, din care 39.044.600 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, iar 103.275.000 lei pentru speciile ovine şi caprine. Sumele se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2026.

    „Susținerea asociațiilor responsabile pentru ameliorare este vitală pentru sectorul zootehnic. Îmbunătățirea performanțelor genetice este unul dintre cei mai importanți factori în creșterea eficienței și a profitabilității la nivelul fermei. Asigurăm și în acest an sprijin pentru sectorul zootehnic, subliniind în același timp importanța alocării judicioase a fondurilor publice, precum și atingerea obiectivelor de bază: ameliorarea și creșterea performanței cuantificabile și verificabile,” a declarat viceprim-ministrul, ministrul interimar al agriculturii, Tánczos Barna.

    Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2026 se încadrează în plafonul total maxim pentru perioada 2023-2027, respectiv 561.571.180 lei.

    Ajutoarele sunt acordate sub formă de servicii subvenţionate și se adresează microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține ameliorarea potențialului de producție al raselor de animale pentru care sunt implementate programe de ameliorare.

    Aplicarea măsurilor prevăzute în acest act normativ are în vedere menținerea activității în sectorul creșterii animalelor cu potențial ridicat de producție. Totodată, îmbunătăţirea performanţelor raselor de animale va conduce la creşterea veniturilor crescătorilor, precum și la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă a acestora. Producţiile obţinute de la rasele ameliorate vor asigura materia primă necesară industriei alimentare şi siguranţei alimentare a populaţiei.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermier ucis de urs chiar în lanul de porumb. Soția acestuia s-a salvat în ultima clipă Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale Fermă uriașă vândută pentru lichidare: 21.000 ha de teren agricol vor fi transformate în păduri și zone umede Avans APIA 2026 – calcul pe hectar. Câți bani vor intra în conturile fermierilor din 16 octombrie Subvenție APIA pentru îngrășăminte: de la 14,78 la 100,60 euro/hectar. MADR a publicat cuantumurile!

    Ultimele știri

    Suplimentare de buget pentru subvențiile apicultorii. Suma majorată anunțată de MADR Expert: Prețul cerealelor ar putea crește cu 80% din cauza situației de pe piața îngrășămintelor Îngrijorare la Bruxelles privind banii fermierilor după ce 6 state UE au cerut tăieri masive de buget Prefect: Primarii nu dau ordine de împușcare a urșilor de teama unor ONG-uri „De aici, de aproape. Din Moldova” – pentru prima dată în Bacău: târg de produse locale găzduit de un hipermarket