• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • OFICIAL: Avem 645 de focare de PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ. S-au ucis 83.000 de porci, boala CONTINUĂ SĂ SE EXTINDĂ!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Numărul focarelor de pesta porcină africană confirmate pe teritoriul României a ajuns la 645, acestea fiind active în opt județe din nord-vestul și sud-estul țării, a anunțat, vineri, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranță Alimentelor (ANSVSA).

    „În perioada 1 ianuarie – 10 august a acestui an, au fost confirmate în România 645 de focare de Pesta Porcină Africană (PPA) la porcii domestici, dintre care 640 în gospodăriile populației, una într-o exploatație de tip A, trei în exploatații comerciale și într-un abator aparținând unei exploatații comerciale. De asemenea, tot în aceeași perioada, au fost confirmate 30 cazuri de PPA în mediul silvatic, la porci mistreți„, subliniază ANSVSA.

    La începutul acestei săptămâni, numărul porcilor uciși era de peste 83.000.

    PPA evoluează în România în două zone geografice cu dinamică diferită.

    Astfel, în zona de nord-vest, boală evoluează lent, chiar staționar, cu un număr de 35 de focare, confirmate în județul Satu-Mare (9 în gospodăriile populației și 10 cazuri la porci mistreți), în județul Bihor (26 în gospodăriile populației și un caz la mistreț) și în județul Sălaj (2 cazuri la mistreț).

    În zona de sud-est a României au fost înregistrate 610 focare de PPA, respectiv în județul Tulcea – 494 focare, dintre care 489 focare în gospodăriile populației, trei în exploatații comerciale, două la SC Carniprod SRL (unul la abatorul și unul la fermă acestei societăți comerciale) și unul la SC Pigcom, într-o exploatație de tip A, iar 17 cazuri au fost înregistrate la porci mistreți.

    În județul Brăila sunt active 23 de focare în gospodăriile populației, în județul Constanța – 29 în gospodăriile populației, județul Ialomița – 62 în gospodăriile populației, în județul Galați – două în gospodăriile populației.

    ANSVSA solicită sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei.

    Astfel, orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar sau DSVSA județeană.

    Toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație.

    Focarele de pesta porcină africană activează în România din august 2017, însă numărul lor a crescut foarte mult în luna iunie a acestui an, după ce primele suspiciuni de PPA au fost confirmate în localități situate pe brațul Chilia al Dunării.

    Potrivit autorităților veterinare, pesta porcină africană nu afectează și nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social și din punct de vedere economic.

    Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin și nici tratament.

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Tractorul Anului 2027. Au fost desemnate cele mai bune tractoare ale anului 2027! Lista câștigătorilor Urgent la APIA! Fermierii care trebuie să depună documente suplimentare ca să nu piardă subvenția! Conferința AGRI4FUTURE: Fermierii români, primii pe lista beneficiarilor îngrășămintelor produse la Azomureș Șefa ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Ce se întâmplă cu temperaturile pe final de săptămână Protena a depășit pragul de 1 milion de tone de furaje produse la fabrica din Sânpaul, județul Mureș