• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Start cereri pentru subvenția de 3.000 euro/ha. Termen limită limită pentru fermieri

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii care cultivă usturoi pot accesa sprijinul financiar acordat prin schema de ajutor de minimis, după publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial nr. 444 de marți, 26 mai. Conform documentului, hotărârea de Guvern intră în vigoare în prima zi lucrătoare după data publicării în Monitorul Oficial al României, adică de astăzi, iar beneficiarii pot solicita ajutorul de minimis la DAJ, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a HG-ului.

    Conform prevederilor Hotărârii de Guvern 402/2026 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi”, pentru a fi eligibili, producătorii trebuie să cultive o suprafață minimă de 3.000 de metri pătrați și să obțină o producție de cel puțin 3,5 tone la hectar. De asemenea, valorificarea producției trebuie realizată până la data de 23 noiembrie 2026.

    Citiți și: Programul Usturoiul 2026 a fost aprobat de Guvern. Fermierii primesc un ajutor de 3.000 euro/ha

    Subvenția pentru usturoi în 2026

    Termenul limită pentru solicitarea sprijinului: 5 iunie

    Fermierii pot depune cererile însoțite de documentele obligatorii, la Direcțiile Agricole de care aparțin, până vineri, în intervalul miercuri, 27 mai – vineri, 5 iunie.

    Cererea trebuie însoțită de documentele prevăzute în actul normativ:

    a) copie a B.I./C.I. al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal, dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;
    b) copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2026;
    c) împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I. al/a unui reprezentant, după caz;
    d) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea;
    e) dovadă cont activ la bancă/trezorerie;
    f) adeverință, în original, din Registrul agricol, conform înscrisurilor aferente anului 2026, care atestă suprafața de teren cultivată cu usturoi utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză.

    Citiți și: Programul Usturoiul în 2026. Condiții, acte și termene pentru subvenția de 3.000 euro/ha

    Plata subvenției se face până la 22 decembrie 

    Valoarea sprijinului financiar de ajutor de minimis este de 3.000 euro/ha și se acordă pentru o suprafață cumulată de maximum 6 ha/beneficiar. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 50.000 euro pe durata oricărei perioade de 3 ani.

    Plata se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranșă până cel târziu la data de 22 decembrie 2026 inclusiv.

    Schema de usturoi pentru fermieri (foto: DAJ Mureș/Facebook)

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci”

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă