• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Moment istoric: USAMV București și Ministerul Mediului au semnat Pactul Național pentru Mediu de Ziua Mondială a Mediului

    Oana Timar – Agrointeligența

    Un eveniment în premieră a avut loc astăzi, vineri – 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. În cadrul celei de-a doua zi a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture”, ediția a XV-a, a fost semnat Pactul Național pentru Mediu, document strategic ce marchează un angajament ferm de colaborare între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, instituțiile aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea sa și 5 universități din capitală care pregătesc specialiști de mediu.

    În fața provocărilor climatice actuale și a presiunilor crescute asupra resurselor naturale, dialogul dintre mediul academic și administrația publică devine esențial, poate mai mult decât oricând. În acest context, evenimentul organizat de Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului (USAMV București) împreună cu Garda Națională de Mediu au anunțat semnarea Pactului Național pentru Mediu. Acest parteneriat inițiat împreună cu cele 5 universități din capitală care pregătesc specialiști de mediu rămâne deschis și va putea fi extins prin includerea altor universități romanești care au preocupări relevante în domeniul dezvoltării durabile și rezilienței climatice.

    Pactul Național de Mediu. Reducerea decalajului dintre teorie și practică

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea sa își asumă elaborarea și implementarea unor protocoale individuale de colaborare cu fiecare universitate, în scopul dezvoltării unor parteneriate durabile care să susțină educația pentru mediu, cercetarea aplicată, inovarea și implicarea activă a comunității academice în atingerea obiectivelor naționale și europene de protecție a mediului.

    Prin acest Pact, competențele academice vor putea susține și vor putea fi integrate în implementarea politicilor publice și standardelor de profil. Documentul creează un mecanism permanent prin care activitatea de cercetare din mediul academic să răspundă nevoilor reale din teren. Astfel, studenții, masteranzii și doctoranzii vor fi încurajați să își orienteze temele de licență, dizertație sau doctorat către subiecte cu relevanță directă pentru strategiile naționale de mediu.

    Pactul Național de Mediu – obiective asumate

    Obiectivele asumate prin acest document strategic sunt:

    1. valorificarea cercetării științifice în procesul decizional guvernamental;

    2. integrarea competențelor academice în implementarea politicilor publice, standardelor și obiectivelor europene și globale privind protecția mediului;

    3. promovarea educației pentru mediu cu accent pe dezvoltarea durabilă, protejarea resurselor naturale și reziliența climatică;

    4. formarea generațiilor de specialiști cu competențe în consolidarea unei guvernanțe responsabile, anticipativă și participativă, în domeniul protecției mediului;

    5. crearea unui cadru stabil pentru organizarea de stagii profesionale în MMAP și în instituțiile subordonate;

    6. crearea unui mecanism permanent de corelare între nevoile de fundamentare științifică ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și activitatea de cercetare, inovare și formare academică desfășurată de universități;

    7. elaborarea și actualizarea periodică a unui portofoliu național de teme prioritare de cercetare, formulat de MMAP și instituțiile aflate în coordonarea, subordinea sau autoritatea acestuia, în funcție de nevoile reale de fundamentare a deciziilor publice;

    8. încurajarea orientării temelor de licență, masterat, doctorat, postdoctorat și cercetare aplicată către subiecte cu relevanță directă pentru politicile publice, reglementările, strategiile, programele și proiectele din domeniul mediului, apelor și pădurilor;

    9. reducerea decalajului dintre cercetarea academică și procesul administrativ de luare a deciziilor, prin crearea unui circuit predictibil de identificare, transmitere, utilizare și valorificare a cunoașterii științifice disponibi în mediul universitar.

    10. promovarea oportunităților de carieră în rândul studenților, masteranzilor și doctoranzilor din universitățile partenere;

    11. facilitarea unui dialog tehnic pentru valorificarea cunoștințelor teoretice în activitatea specifică a MMAP și instituțiile aflate în coordonarea, subordinea sau autoritatea acestuia;

    12. colaborarea în cadrul unor sesiuni științifice, conferințe sau dezbateri privind legislația de mediu, prevenția și metodele moderne de gestionare a riscurilor de mediu.

    Ce instituții au semnat Pactul Național pentru Mediu

    Instituțiile semnatare ale Pactului Naționa de Mediu suntnumeroase. Astfel, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Garda Națională de Mediu, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, Administrația Fondului pentru Mediu, Administrația Națională de Meteorologie, Garda Forestieră Națională, Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, Administrația Națională “Apele Romane” se angajează să colaboreze direct cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV București), Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București (UPB), Universitatea din București (UB), Academia de Științe Economice din București (ASE) și Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB).

    Te-ar mai putea interesa

    Baloți de lucernă furați în toiul nopții. Hoții au fost identificați cu ajutorul camerelor video din comună Forumul de la Neptun. Mohammad Murad, despre fermieri și retaileri: „Li se ia comision de 300%, iar profitul se exportă” Scandalos: Fermierii români – cu cerealele blocate! Toate trenurile de marfă au fost alocate grâului din Ucraina Vaci atacate de urs chiar într-o anexă gospodărească. Animalul nu a fost găsit Portul Constanța, tot mai aproape de sufocare. Nivelul scăzut al Dunării complică planul de rezervă al Ucrainei

    Ultimele știri

    Virusul piticirii și îngălbenirii orzului – semnele atacului, prevenire, hibrizi cu rezistență Un fermier a declarat război păsărilor cu ajutorul unor figurine gonflabile Amenzi de 20.000 de lei pentru fermierii care nu raportează ce stocuri au în ferme Schimbare importantă la subvenția de 1.500 euro pentru micii fermieri Un deputat AUR cere Consiliului Concurenței să verifice modul în care funcționează piața cerealelor