• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Investiții în procesarea lucernei și îngrășarea taurinelor cu sprijinul LANDE!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Finanțarea LANDE de tip crowdfunding a fost soluția la care Eugen Țâncu din Fundulea, județul Călărași, a apelat pentru cofinanțarea proiectului său cu fonduri europene. Fermierul a investit în procesarea lucernei și într-o fermă nouă de tăurași pentru îngrășat, iar sprijinul primit prin intermediul LANDE l-a ajutat să finalizeze la timp lucrările.

    Eugen Țâncu a terminat Medicina, dar copilăria petrecută alături de tatăl său în agricultură l-a făcut să aleagă propria fermă. A accesat fonduri europene cu cofinanțare de la LANDE, iar acum urmează să populeze cu taurine noile adăposturi construite printr-un proiect AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

    ”De mic am lucrat cu tata pe câmp și după ce am terminat Facultatea de Medicină m-am întors tot către agricultură. Mi-au plăcut animalele, în special vaca de lapte și după terminarea facultății am decis să fac ceea ce-mi place. Am început o activitate în agricultură cu un business mic, de la câteva hectare de teren și câteva văcuțe. Asta era prin 2005 și am ajuns la un efectiv de peste 700 de capete și, în încercarea de a diversifica activitatea, am dezvoltat câteva proiecte pe fonduri europene să reușim să facem față secetei și schimbărilor climatice”, a declarat Eugen Țâncu pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Unul dintre proiecte a fost producția de peleți din lucernă, iar al doilea a fost un adăpost nou pentru taurine de îngrășat. Ambele investiții s-au lovit de o problemă majoră: creșterea costurilor. ”Foarte mulți fermieri au ajuns la limita suportabilității. Inputurile s-au scumpit, putem spune chiar că au explodat la preț curentul electric, motorina, în schimb prețul cerealelor și prețul laptelui s-au prăbușit sau au rămas în cel
    mai fericit caz la același nivel. Și în acest context mulți dintre fermieri caută o soluție pentru a putea merge mai departe”, a punctat fermierul călărășean.

    Eugen Țâncu – fermier din Călărași

    Fermier despre LANDE: ”Cum le-am pus documentele la dispoziție, am și primit soluția de pe o zi pe alta”

    Pentru a-și duce la îndeplinire planurile, fermierul a apelat la finanțarea prin LANDE. ”Am auzit de ei de pe internet. În primă fază am fost doar curios pentru că promitea să fie o finanțare foarte promptă, că vor răspunde foarte repede solicitării și a fost chiar așa. Am dat de o echipă de oameni dedicați și mi-au fost de real folos și de ajutor în implementarea proiectelor mele. Le-am trimis un mesaj online. A doua zi am fost contactat. Cum le-am pus documentele la dispoziție, am și primit soluția de pe o zi pe alta”, își amintește Eugen Țâncu despre colaborarea cu LANDE.

    Fermierul din Fundulea recomandă LANDE pentru finanțarea necesară fermelor, mai ales în această perioadă în care apetitul băncilor pentru a sprijini noi investiții este tot mai redus. ”Recomand LANDE pentru că și eu am fost sprijinit și am văzut că acest sistem de finanțare poate să ajute și alți fermieri. Finanțarea cu investitori care să vină și să susțină proiectele mi se pare o idee foarte bună și consider că ar trebui promovată. Va fi de viitor. Doar așa vom reuși și noi ca fermieri, să ne ducem proiectele la finalizare, doar unindu-ne, pentru că așa avem altă putere”, a mai spus fermierul.

    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva

    Ultimele știri

    APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Comisia Europeană schimbă legislația pentru a lăsa fermierii să fertilizeze mai ușor cu gunoi de grajd Președintele Zelenski cere României tranzit pentru cerealele ucrainene, iar R. Moldova ne vinde 93% din exporturile ei de rapiță Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri!