• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • „Ziua Pepenilor” revine la Dăbuleni. Programul complet al ediției din 2 iulie

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni va organiza mâine, joi – 2 iulie, cea de-a VI-a ediție a Simpozionului anual „Ziua Pepenilor”, un eveniment de tradiție dedicat cercetării, inovării și transferului de cunoștințe către sectorul horticol românesc. Manifestarea se va desfășura sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, în colaborare cu Societatea Română a Horticultorilor, reunind cercetători, cadre universitare, fermieri, reprezentanți ai autorităților și ai mediului agricol, precum și parteneri ai stațiunii.

    Dăbuleni este recunoscut la nivel național drept una dintre cele mai reprezentative zone pentru cultura pepenilor, iar Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni reprezintă un reper al cercetării agricole dedicate valorificării terenurilor nisipoase din sudul Olteniei. De peste șase decenii, activitatea desfășurată în cadrul stațiunii contribuie la dezvoltarea și perfecționarea tehnologiilor de cultură, la evaluarea soiurilor și a hibrizilor performanți și la identificarea unor soluții adaptate provocărilor generate de schimbările climatice.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO este partener media al evenimentului.

    Citiți și: Au ieșit pe piață pepenii de Dăbuleni! Primar: Nu-i confundați cu cei de import, ai noștri au codița foarte verde!

    Ziua Pepenilor – Ediția a VI-a, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni

    Prezentări și vizite în câmpurile experimentale

    Programul simpozionului cuprinde prezentări susținute de specialiști ai stațiunii privind oportunitățile și provocările actuale în cultivarea pepenilor, urmate de vizitarea câmpurilor experimentale și a loturilor demonstrative, unde participanții vor putea observa rezultatele cercetărilor desfășurate în condițiile specifice terenurilor nisipoase. Evenimentul oferă un cadru de dialog între cercetare și mediul agricol, facilitând transferul rezultatelor științifice către fermieri și către specialiști.

    Citiți și: Florin Stănică, ASAS: Vreau să aducem ”acasă” trei institute, printre care și INCDA Fundulea

    Lansarea volumului omagial „100 de ani de la nașterea Prof. Dr. Ing. Petre Baniță (1926–2026)” – marea supriză a evenimentului

    Un moment deosebit al acestei ediții îl reprezintă lansarea volumului omagial „100 de ani de la nașterea Prof. Dr. Ing. Petre Baniță (1926–2026)”, dedicat personalității care a marcat decisiv dezvoltarea cercetării agricole pe terenurile nisipoase din România. Prin viziunea și activitatea sa, Prof. Dr. Ing. Petre Baniță a transformat Stațiunea Dăbuleni într-un centru de excelență al cercetării horticole românești, contribuind la dezvoltarea unor tehnologii care au transformat agricultura din această regiune.

    Ajuns la cea de-a șasea ediție, „Ziua Pepenilor” s-a consacrat ca unul dintre cele mai importante evenimente dedicate culturii pepenilor din România, promovând dialogul dintre cercetare, mediul universitar și fermieri, precum și schimbul de experiență între specialiști. Evenimentul reafirmă rolul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni în susținerea unei agriculturi moderne, competitive și durabile.

    Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni continuă astfel misiunea începută în anul 1959, aceea de a transforma rezultatele cercetării în soluții practice pentru agricultura românească și de a valorifica potențialul terenurilor nisipoase prin inovare, performanță și transfer tehnologic.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu!

    Ultimele știri

    Motorina azi – 10,9 lei/litru. Guvernul a anunțat că prelungește reducerea accizei până la finalul lunii Avans APIA 2026. Anunț de ultimă oră pentru fermierii care așteapă prima tranșă din subvenții Prețul cartofilor ar putea exploda pe final de an. Cleonic Sucaciu, Federația ”Cartoful”: Producțiile sunt mici, recoltăm greu din cauza secetei România, pe lista furnizorilor Algeriei pentru grâu. Prețul de achiziție, de 326 dolari/tonă C&F, crește cu 13% față de august Care sunt produsele recomandate de Nufarm pentru o recoltă bogată la rapiță