Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc

Oieritul românesc este într-un blocaj fără precedent. Din cauză că nu se mai pot face exporturi de animale vii, crescătorii reclamă nu doar pierderi uriașe, dar și iminența unor falimente. Ferme de familie care vor dispărea dacă autoritățile responsabile nu găsesc soluțiile necesare pentru ca fluxul comercial să fie reluat, astfel încât oierii să poată să își valorifice animalele din ferme.
Săptămâna aceasta, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a instituit o carantină de 30 de zile care impactează toate fermele de ovine și de caprine la nivel național. Chiar ieri, lideri ai oierilor s-au întâlnit cu ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, și cu conducerea ANSVSA, însă discuțiile nu par să fi reușit să scoată la iveală o soluție imediată pentru oieritul românesc. În acest context, 100.000 de familii de oieri riscă să devină cazuri sociale dacă măsurile stricte de urgență impuse de ANSVSA se vor prelungi și după data de 1 septembrie când oierii coboară oile de la munte, a spus pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO, Constanța Ștefan, președinta Asociației Agricole „Țara Loviștei”.
Reprezentanții crescătorilor de ovine au avut ieri, joi – 9 iulie, o întâlnire la Brașov, cu ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna și președintele ANSVSA, Alexandru Bociu. Constanța Ștefan, președinta Asociației Agricole „Țara Loviștei” a fost prezentă la discuții și dezvăluit pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO ce au transmis cei doi decidenți crescătorilor de animale în plină criză a mișcărilor de ovine din ferme.

”Le-am spus că povara financiară a întregii situații cade exclusiv pe umerii fermierilor. Nu o suportă Autoritatea și nici altcineva, ci fermierul, din propriul buzunar. Le-am spus că putem prelungi această situație încă o lună, dar dacă până la 1 septembrie nu vom avea măsuri concrete pentru deblocarea situației, aproximativ 100.000 de familii de oieri riscă să devină cazuri sociale”, a spus președinta Asociației Agricole „Țara Loviștei” pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.
Conform acesteia, în prezent fermierii mai au resurse pentru hrănirea animalelor doar câteva luni, cât oile vor mai sta la pășunat pe munte sau în alte zone. Ulterior, tineretul și animalele reforme, care ar fi trebuit valorificate, vor rămâne în ferme, generând costuri pe care mulți crescători nu le vor mai putea suporta.
”Nu mai avem nicio predictibilitate și nu știm ce urmează. Mai putem hrăni animalele încă două luni, dar după aceea, când ar fi trebuit să iasă din ferme tineretul și animalele reforme, nu vom mai avea cu ce să le întreținem. Iar în loc să le lăsăm să moară în fermă, vom fi nevoiți să le vindem pe nimic. În astfel de situații apar întotdeauna și speculanți care profită”, a mai menționat Constanța Ștefan.
Citiți și: 100 de oi au înlocuit mașinile de tuns iarba la fabrica Volkswagen din Polonia
Autoritățile nu au încă o soluție pentru criza oierit
În privința vaccinării în masă a animalelor, Constanța Ștefan a explicat că autoritățile responsabile nu pot decide nimic în lipsa unei aprobări de la Comisia Europeană.
”Nu se poate decide nimic în acest moment. Totul depinde de ce va spune Uniunea Europeană. Ne-am dori să putem păstra măcar posibilitatea de a exporta carcase în Europa, pentru că este un interes important pentru noi. Săptămâna viitoare va veni un audit al Uniunii Europene, iar abia după aceea se va hotărî ce se va face. Din punctul meu de vedere, nu este o soluție bună să vaccinăm în masă toate oile din România. Ar fi bine dacă ni s-ar permite vaccinarea doar în zonele unde există probleme sau pentru animalele destinate exportului către țări terțe. În acest caz, toate animalele pentru export ar pleca vaccinate. Însă decizia se va lua după ce reprezentanții Uniunii Europene vor veni să facă verificări, să preleveze probe, să analizeze situația și să evalueze planul de măsuri al ANSVSA pentru redresarea situației din România. Tocmai din acest motiv s-a decis interzicerea, pentru 30 de zile, a oricărei mișcări de animale între ferme. Singurele transporturi permise sunt cele către abatoare”, a mai punctat crescătoarea de ovine.
Acesta a mai spus că asociațiile din oierit au cerut ferm să fie informate punctual despre măsurile care urmează să fie luate și evoluția focarelor, având în vedere că până acum comunicarea a fost destul de precară. ”Am solicitat autorităților să ne țină permanent la curent cu evoluția situației, prin comunicate de presă ale ANSVSA și prin informarea asociațiilor, astfel încât să știm exact ce se întâmplă. Din punctul meu de vedere, dacă nu s-ar fi oprit circulația animalelor măcar pentru 30 de zile, situația ar fi fost și mai dificilă. Aproximativ 80-90% dintre ciobani, medicii veterinari și crescătorii sunt oameni responsabili și preocupați de sănătatea animalelor. Însă există și acel 10% care nu respectă regulile și poate produce foarte multe probleme”, a menționat fermiera.
Constanța Ștefan a mai atras atenția că și acum sunt persoane care transportă animale fără acte și fără crotalii, mutându-le dintr-un loc în altul. ”Cred că tocmai astfel de practici au contribuit la răspândirea bolii. Nu își dezinfectează mijloacele de transport și merg din fermă în fermă. Unii spun că boala nu există, dar ea există și se răspândește foarte repede. Diferența este că, în trecut, circulația oamenilor, animalelor și a virusurilor era mult mai lentă. Astăzi poți parcurge 500 de kilometri într-o singură zi. S-a propus chiar să existe un fel de ”radar” al mijloacelor de transport care fac astfel de practici, similar cum există la hoții de lemne”, a mai dezvăluit pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO, președinta Asociației Agricole „Țara Loviștei”.
Conform acesteia, dacă restricțiile sau eventualele campanii de vaccinare sunt impuse de autorități, fermierii trebuie despăgubiți pentru pierderile suferite.
”Uitați ce se întâmplă acum: trebuie să plătim șapte lei pe oaie pentru manopera vaccinării împotriva antraxului. Vorbim despre o boală periculoasă și pentru oameni, iar vaccinarea este obligatorie. Dacă statul mă obligă să vaccinez, atunci statul ar trebui să suporte costurile. Altfel, să fie opțională. Dar, din păcate, tot pe umerii noștri vor cădea aceste cheltuieli. Nu s-a pus problema pentru despăgubiri, dar dacă UE a oprit exporturile atunci să facă bine să recompenseze oamenii”, a concluzionat crescătoarea de ovine.
Vă reamintim că printr-o decizie a Comisiei Europene, exportul de ovine și caprine din România este interzis atât pe piața europeană, cât și pe piețele terțe, până la finalul anului.









