• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții pentru îngrășăminte, aprobate deja în patru state din UE. Fermierii polonezii – 115 euro/ha

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Subvențiile pentru îngrășăminte sunt deja aprobate de către Comisia Europeană în patru state membre, iar săptămâna aceasta și Polonia a comunicat că ajutorul acordat fermierilor prin programul METSAF – Middle East crisis Temporary State aid Framework (METSAF), va fi de 500 de zloți pe hectar, în limita unei suprafețe de 300 de hectare.

    La începutul lunii iulie, Agrointeligența – AGROINTEL.RO a informat cu privire la bugetul alocat statelor membre pentru sprijinirea fermierilor afectați de situația din Orientul Mijlociu, în special de creșterile de preț la motorină și îngrășăminte. Dintr-un total de 540 de milioane de euro, României i-au fost alocate 29,9 milioane de euro din fonduri europene, cu posibilitatea ca, din fonduri naționale, sprijinul să fie majorat cu 200%, adică să ajungă la 89,7 milioane de euro.

    Patru țări din UE au sprijinul aprobat, urmează Polonia

    Patru țări din UE au notificat deja Comisia Europeană privind subvenția pe care o vor acorda fermierilor lor pe cadrul METSAF, iar cea de-a cincea, Polonia, a anunțat săptămâna aceasta că va acordat agricultorilor un sprijin de 500 de zloți, echivalentul a 115,3 euro, pe hectar, cu plata ajutorului pentru primele cel mult 300 de hectare. Astfel, sprijinul maxim pe care îl va putea accesa o fermă va fi de circa 35.000 de euro.

    Până în prezent, patru țări ale UE au primit aprobarea Comisiei pentru programele METSAF destinate sectorului agricol. Acestea sunt:

    În total, valoarea totală a ajutorului aprobat ajunge deja la aproximativ 962 de milioane de euro.

    Dacă în cazul Poloniei, sprijinul este unul calculat direct pe unitatea de suprafață, Grecia a notificat un alt model de calcul. Executivul de la Atena a notificat Comisia cu privire la un program în valoare de 41 de milioane de euro care sprijină companiile implicate în producția primară de produse agricole. Programul își propune să atenueze efectele creșterii prețurilor îngrășămintelor. Ajutorul va lua forma unor subvenții directe, acoperind 15% din costurile totale de achiziție a îngrășămintelor între 15 martie 2026 și 31 august 2026. Limita ajutorului este de 50.000 de euro per beneficiar, potrivit unui comunicat de presă al CE.

    Vă reamintim că la finalul lunii aprilie 2026, Comisia Europeană a adoptat cadrul METSAF pentru a permite statelor membre să sprijine economia UE în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Statele membre pot finanța asistență din bugetele lor naționale până la 31 decembrie 2026. Acest mecanism permite compensarea a până la 70% din costurile suplimentare cu combustibilul și îngrășămintele rezultate în urma crizei. De asemenea, Comisia a autorizat o schemă simplificată de sprijin agricol de până la 50.000 de euro per întreprindere agricolă, pe baza consumului estimat de combustibil sau îngrășăminte.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”