• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA a început plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar. Termen final: 31 august

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că desfășoară în această perioadă activitățile de vizare a carnetelor de rentier agricol, autorizarea la plată și plata rentei viagere agricole aferente anului 2025. Până în prezent, instituția a autorizat la plată aproape 12.000 de beneficiari și a virat peste 16,5 milioane de lei către rentierii agricoli.

    Potrivit datelor transmise de APIA, în intervalul 1 martie – 28 iulie 2026, la nivel național au fost vizate 17.291 de carnete de rentier agricol.

    În urma verificărilor, APIA a autorizat la plată 11.954 de beneficiari, dintre care 11.482 de rentieri agricoli, pentru suma totală de 16.562.132 de lei, și 472 de moștenitori, pentru suma de 385.017 lei.

    Instituția precizează că, până la data de astăzi, miercuri – 29 iulie, a fost efectuată plata către 11.482 de rentieri agricoli, valoarea totală virată fiind de 16.562.132,55 lei.

    Documentele pentru renta viageră agricolă pot fi depuse până la 31 august

    APIA reamintește că rentierii agricoli sau persoanele împuternicite, mandatarii ori curatorii acestora mai pot transmite documentele necesare pentru acordarea rentei viagere agricole aferente anului 2025 până la data de 31 august 2026.

    Beneficiarii pot solicita aplicarea vizei anuale prin una dintre următoarele modalități:

    Plata se face într-o singură tranșă, până la 30 noiembrie

    Conform prevederilor legale, plata rentei viagere agricole este efectuată de Centrele Județene APIA într-o singură tranșă anuală, cel târziu până la 30 noiembrie 2026.

    Sumele sunt achitate fie prin virament bancar, fie prin mandat poștal, în funcție de opțiunea exprimată de beneficiar.

    Moștenitorii au termen până la 15 octombrie

    APIA atrage atenția și asupra situației moștenitorilor rentierilor agricoli decedați. Aceștia pot solicita plata rentei viagere cuvenite până la data decesului titularului, însă trebuie să depună documentele justificative prevăzute de legislația în vigoare.

    Dosarele pot fi depuse la orice Centru Județean APIA până la data de 15 octombrie 2026, inclusiv.

    Prin continuarea procesului de vizare a carnetelor și de autorizare la plată, APIA urmărește ca toți beneficiarii eligibili să își încaseze drepturile în termenul prevăzut de lege, iar instituția îi îndeamnă pe rentierii agricoli care nu au depus încă documentele să respecte termenul-limită de 31 august 2026, pentru a evita întârzieri în acordarea rentei viagere agricole.

    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra” Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină

    Ultimele știri

    UNCST-BOVICOOP – un nou Consiliu de Conducere. Fermierul Fănică Lefter a fost ales președinte ANSVSA a anunțat că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns în România Se dublează despăgubirile de secetă? Calcule de ultimă oră la MADR pentru banii fermierilor! Ținta pentru plata avansului APIA după revenirea la MADR a lui Florin Barbu! Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură!