Prăpastia dintre costuri și prețul grâului în Serbia: doar fermierul cu 7 tone/ha iese pe zero
Mihaela Ploscaru – Agrointeligența
Recolta de grâu din Serbia se anunță una dintre cele mai mari din ultimii ani, dar fermierii sârbi vând practic în pierdere. Randamentul mediu estimat pentru acest an este de 5,5 t/ha, pe cele aproximativ 630.000 hectare cultivate cu grâu, ceea ce ar însemna o producție totală de circa 3,5 milioane tone și un potențial de export de 1,8-2 milioane tone.
Calitatea boabelor este, în medie, mai bună decât anul trecut, iar principalul cumpărător rămâne Italia, care a preluat aproape 420.000 de tone în sezonul 2025/26 – mai mult de o treime din exporturile totale ale Serbiei.
Prețul nu ține pasul cu costurile
Problema reală nu e producția, ci prețul. Grâul se tranzacționează în prezent la 195-200 EUR/t, cu circa 4% mai puțin decât în 2011, când prețul era de 205 EUR/t.
În aceeași perioadă însă, costurile de producție au explodat: motorina s-a scumpit de la 1,20 euro/litru la 2,00 euro/litru, îngrășământul NPK de la 350 euro/tonă la 800 euro/tonă (de 2,3 ori mai scump), ureea de la 330 euro/tonă la 700 euro/tonă, iar KAN-ul de la 230 euro/tonă la 500 euro/tonă – toate de peste două ori mai scumpe decât acum 15 ani.
Chiar dacă randamentul mediu a crescut cu aproape 31% față de perioada 2009-2021 (de la 4,2 la 5,5 tone/ha), creșterea productivității nu reușește să compenseze diferența dintre preț și costuri. Potrivit estimărilor din piață, doar fermierii care obțin peste 7 tone/hectar reușesc să își acopere costurile de producție – tot ce este sub acest prag înseamnă pierdere directă.
Pe termen scurt, câțiva factori externi care ar putea împinge prețul în sus sunt scăderea producției mondiale cu aproximativ 25 de milioane tone (mai ales în SUA, Rusia, Canada și Franța), reducerea stocurilor globale, prognozele meteo nefavorabile legate de fenomenul El Niño și perturbările persistente ale exporturilor din bazinul Mării Negre, cauzate de conflictul ruso-ucrainean încă activ.
Pentru fermierii sârbi, aceste semnale ar putea aduce o corecție a prețului în lunile următoare, deși deocamdată piața internă rămâne blocată la niveluri care nu acoperă costurile reale de producție.
Ce ar putea face statul – și ce lipsește deocamdată
În lipsa unei intervenții structurale, marja de manevră a fermierilor rămâne limitată. Serbia nu are un sistem funcțional de clasificare obligatorie a calității grâului la punctele de recepție, ceea ce înseamnă că majoritatea achizitorilor plătesc pe baza unui standard general, fără a recompensa parametrii reali de calitate (proteină, gluten, energie).
Lipsesc, de asemenea, un sistem de depozite publice transparente, care ar permite fermierilor accesul la credite pe termen scurt garantate cu marfa depozitată, și un mecanism previzibil de intervenție pe piață. Ministerul Agriculturii analizează în prezent subvenționarea dobânzilor la creditele pe termen scurt, pentru a oferi fermierilor timp să aștepte un preț mai bun în loc să vândă imediat după recoltare, dar aceasta rămâne o măsură punctuală, nu una sistemică.
O variantă discutată este intervenția Direcției Republicane pentru Rezerve de Mărfuri, care ar putea cumpăra grâu la un preț cu cel puțin 10% peste cel de piață. Pentru a avea un impact real însă, o astfel de achiziție ar trebui să vizeze cel puțin 100.000-200.000 – tone – sub acest prag, riscă doar să creeze confuzie pe piață, fără să rezolve dezechilibrul structural dintre costurile de producție și veniturile fermierilor sârbi.
