• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Senatorul Sorin Moise a susținut modificările cerute de fermieri în Strategia biodiversității. Amendamentele – votate!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Fermierii ar urma să fie despăgubiți integral pentru restricțiile care le provoacă pierderi de venit, iar extinderea ariilor protejate nu ar mai trebui făcută fără acordul autorităților locale și al proprietarilor de terenuri. Sunt câteva dintre amendamentele anunțate de senatorul PSD Sorin Moise, membru al Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, la proiectul privind Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030. Parlamentarul a anunțat că amendamentele sale au primit avize favorabile și raport de admitere în comisiile de specialitate.

    Senatorul Sorin Moise a anunțat că modificările la proiectul privind Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030 au fost formulate în urma discuțiilor cu organizațiile fermierilor și au ca obiectiv evitarea unor restricții care ar putea afecta activitatea exploatațiilor agricole.

    La ședința din Senatul României au participat și reprezentanții fermierilor

    ”În urma discuțiilor aplicate pe care le-am avut cu asociațiile de fermieri, cărora le mulțumesc pe această cale, am reușit să îndreptăm mai multe aspecte esențiale din proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026–2030”, a transmis senatorul PSD.

    Compensații integrale pentru fermierii afectați de restricții

    Una dintre cele mai importante modificări anunțate de Sorin Moise privește introducerea principiului compensării financiare integrale pentru restricțiile care generează pierderi de venit fermierilor.

    Astfel, potrivit parlamentarului, atunci când măsurile de protecție a biodiversității presupun restricționarea activităților agricole și generează pierderi economice, fermierii ar trebui compensați pentru acestea.

    Sorin Moise enumeră printre principalele amendamente adoptate în comisii „compensarea financiară integrală pentru orice restricție sau pierdere de venit impusă fermierilor”.

    Schimbare privind pesticidele și îngrășămintele: reducerea riscului, nu a cantităților

    O altă modificare importantă pentru agricultură privește modul în care sunt formulate obiectivele referitoare la utilizarea pesticidelor și nutrienților.

    Potrivit senatorului PSD, amendamentul său mută accentul de la reducerea cantităților utilizate către reducerea riscului de poluare asociat utilizării nutrienților și pesticidelor.

    „Reducerea riscului de poluare cu nutrienți și pesticide și nu reducerea cantităților”, a precizat Sorin Moise atunci când a prezentat principalele modificări susținute în Parlament.

    Diferența de formulare este importantă pentru fermieri deoarece abordarea anunțată de parlamentar nu stabilește ca obiectiv în sine diminuarea volumului de inputuri utilizate, ci reducerea impactului și a riscurilor generate de acestea.

    Irigațiile, recunoscute pentru rolul lor în agricultură și mediu

    Un alt punct introdus prin amendamente vizează recunoașterea rolului irigațiilor atât pentru agricultură, cât și pentru mediu.

    Măsura este relevantă în special pentru fermierii din zonele afectate frecvent de secetă, unde accesul la apă și dezvoltarea infrastructurii de irigații reprezintă unele dintre principalele condiții pentru menținerea producției agricole.

    Senatorul PSD menționează explicit printre amendamentele sale „recunoașterea rolului cheie al irigațiilor pentru mediu și agricultură”.

    Extinderea ariilor protejate, condiționată de acordul proprietarilor

    Una dintre modificările cu impact direct asupra proprietarilor de terenuri agricole privește extinderea suprafețelor aflate sub diferite forme de protecție.

    Potrivit postării senatorului Sorin Moise, amendamentele susținute în comisiile Senatului prevăd oprirea extinderii ariilor protejate fără acordul autorităților locale și al proprietarilor de terenuri.

    Această modificare urmărește ca proprietarii ale căror terenuri ar urma să intre în noi zone protejate să fie implicați în proces și să își exprime acordul.

    Sorin Moise: „Agricultura românească trebuie protejată, nu sufocată de reguli”

    Senatorul susține că amendamentele au primit susținerea necesară în comisiile de specialitate și consideră că modificările răspund solicitărilor venite din sectorul agricol.

    „Cu sprijinul colegilor din Senat, care au înțeles că agricultura românească trebuie protejată, și nu sufocată de reguli deconectate de la realitatea din teren, toate amendamentele pe care le-am depus au primit avize favorabile și raport de admitere în comisiile de specialitate”, a transmis Sorin Moise.

    Parlamentarul a precizat, totodată, că reprezentanții USR nu au susținut amendamentele respective și le-a mulțumit colegilor săi din PSD pentru voturile acordate.

    Amendamentele anunțate de Sorin Moise vizează astfel patru teme majore pentru agricultură: compensarea pierderilor provocate de restricțiile de mediu, schimbarea abordării privind pesticidele și nutrienții, recunoașterea importanței irigațiilor și implicarea proprietarilor și a autorităților locale în eventualele extinderi ale ariilor protejate.

    Te-ar mai putea interesa

    După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Amenzi de 20.000 de lei pentru fermierii care nu raportează ce stocuri au în ferme Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist Ai cumpărat teren cu chitanță de mână? Cum se obține titlul de proprietate pe acea suprafață Mesajul unui mare cumpărător de ovine pentru oierii români!

    Ultimele știri

    Prognoza meteo pentru luna septembrie. Ploile, esențiale pentru culturile de toamnă ale fermierilor România, între caniculă și ploi. Alertele meteo emise de meteorologi pentru următoarele zile Despăgubiri pentru Vest! Dacă nu le acordă, clasa politică va avea deranj mare. E nevoie de solidaritatea tuturor fermierilor! „Nu avem Fusarium în această cultură”. Rețeta Maragro pentru un grâu impecabil conține produse ADAMA Oierii, replică dură pentru șeful ANSVSA: „Înainte să arătați cu degetul spre crescători, analizați propriul sistem”