Piața cerealelor, la zi. Noile prețuri DAP Constanța. Ucraina și Republica Moldova, sub presiunea exporturilor

Piața cerealelor rămâne volatilă, însă fundamentele pentru grâu și porumb continuă să fie favorabile. La Constanța, porumbul este singura cultură care a câștigat teren, susținut de cererea de export și de perspectivele mai slabe pentru recolta europeană, în timp ce grâul și rapița rămân sub presiune. Licitația Algeriei va reprezenta un nou test pentru competitivitatea grâului din bazinul Mării Negre, iar evoluțiile logistice din regiune vor continua să influențeze prețurile în perioada următoare.
În acest articol:
Grâul MATIF cu livrare în decembrie a recuperat o parte din pierderile de la finalul săptămânii trecute, închizând sesiunea de luni în urcare cu 2%, la 232,75 EUR/t, după ce în cursul zilei coborâse până la 226,5 EUR/t, cel mai redus nivel din ultimele aproape trei săptămâni. Piața continuă să fie susținută de riscurile logistice din bazinul Mării Negre, unde atacurile reciproce dintre Rusia și Ucraina mențin reticența armatorilor de a opera în porturile din regiune.
Și porumbul Euronext a înregistrat o revenire, contractul cu livrare în noiembrie crescând cu 2,5%, până la 249 EUR/t. Principalul factor de susținere îl reprezintă deteriorarea perspectivelor de producție din Franța, după ce prognozele meteo indică menținerea vremii calde și uscate la începutul lunii august, fără precipitații semnificative în principalele zone de cultură.
Contractul MATIF pentru rapiță cu livrare în noiembrie a închis la 523,50 EUR/t, în creștere cu 2,05% față de sesiunea precedentă. Chiar dacă piața rămâne volatilă, cotația este cu 0,72% peste nivelul de acum o lună și cu 7,49% peste aceeași perioadă a anului trecut, confirmând că fundamentele pieței rămân favorabile. Creșterea este susținută de cererea constantă din partea industriei europene de biodiesel, și de stocurile europene, ce rămân relativ limitate.
Porumbul se apreciază la Constanța, în timp ce rapița și grâul rămân sub presiune
Față de finalul săptămânii trecute, piața DAP Constanța a început săptămâna cu evoluții mixte. Grâul de panificație a coborât la 210 EUR/t (-5 EUR/t), iar grâul furajer la 195 EUR/t (-5 EUR/t). Orzul și floarea-soarelui au înregistrat ajustări minore, la 189 EUR/t și, respectiv, 499 EUR/t, în timp ce rapița a continuat corecția, scăzând cu 6 EUR/t, până la 512 EUR/t, în linie cu slăbiciunea contractelor MATIF.
Singura marfă care a înregistrat un avans a fost porumbul, care a urcat la 203 EUR/t DAP Constanța, susținut de cererea de export și de perspectivele mai slabe pentru recolta europeană.
Prețuri DAP Constanța pentru cereale și oleaginoase – miercuri, 5 august:
• Grâu panificație – 210 EUR/t;
• Grâu furajer – 192 EUR/t;
• Porumb – 203 EUR/t;
• Orz – 189 EUR/t;
• Floarea-soarelui – 499 EUR/t;
• Rapiță – 512 EUR/t.
Aceste mișcări arată că piața românească rămâne prudentă, în așteptarea unor noi semnale privind exporturile din bazinul Mării Negre și evoluția recoltelor europene.
Orzul din Republica Moldova: 6 t/ha, dar prețurile rămân sub presiunea pieței
Prețurile orzului din Republica Moldova se mențin sub presiune la începutul sezonului 2026/27, pe fondul unei recolte foarte bune și al dificultăților logistice din bazinul Mării Negre. În luna iulie, orzul s-a tranzacționat la 2,9–3,0 lei moldovenești/kg (174–180 USD/t), sub prețul de debut al sezonului trecut (3,40 lei/kg), iar primul lot exportat din noua recoltă a fost vândut la 3,19 lei/kg DAP Reni (191 USD/t).
Potrivit analiștilor, atacurile asupra infrastructurii portuare și navelor comerciale din Marea Neagră și Marea Azov continuă să afecteze fluxurile de export și să exercite presiune asupra prețurilor regionale. În același timp, perspectivele de producție sunt excelente, cu un randament mediu record estimat la 6 t/ha, ceea ce va conduce la o ofertă abundentă și va limita potențialul de creștere al prețurilor în perioada următoare.
Prețurile florii-soarelui continuă să scadă în Ucraina
Pe piața ucraineană, prețul la floarea-sorelui se depreciază, pe fondul reducerii puternice a activității de achiziție din partea procesatorilor. Numeroase fabrici și-au suspendat cumpărările, orientându-se către procesarea rapiței și a soiei, în ciuda creșterii prețurilor la uleiul de floarea-soarelui pe piața de export.
Prețurile orientative pentru semințele de floarea-soarelui au coborât la 560–600 USD/t CPT fabrică, în timp ce puținii procesatori rămași activi oferă 640–650 USD/t CPT. Presiunea asupra pieței este amplificată de apropierea noii recolte și de perspectivele unei producții mai mari în regiunea Mării Negre, ceea ce îi determină pe cumpărători să adopte o atitudine prudentă în așteptarea unei oferte sporite.
Algeria revine în piață cu o nouă licitație pentru grâu
Agenția de stat OAIC din Algeria a lansat o nouă licitație internațională pentru achiziția de grâu de panificație cu origine opțională, ofertele urmând să fie depuse până pe 5 august. Deși volumul nominal este de 50.000 tone, Algeria cumpără de regulă cantități mult mai mari, ceea ce face ca licitația să fie atent urmărită de piața internațională.
Rezultatul licitației va oferi un nou reper pentru prețurile grâului din bazinul Mării Negre, în contextul în care exportatorii din Rusia și regiune și-au consolidat în ultimii ani poziția pe piața algeriană, în timp ce grâul francez continuă să fie dezavantajat de tensiunile diplomatice dintre Franța și Algeria.
Ultima achiziție importantă a Algeriei a avut loc la jumătatea lunii iunie, când agenția de stat OAIC a cumpărat peste 800.000 tone de grâu de panificație, prețul de achiziție s-a situat la aproximativ 264–265 USD/t C&F, iar cea mai mare parte a grâului urma să provină din bazinul Mării Negre, în special din România, Bulgaria, Ucraina și Rusia.









