• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Restricțiile impuse la nivel național pentru mișcarea ovinelor și caprinelor, după confirmarea unui focar de Pestă a Micilor Rumegătoare (PMR) în județul Mureș, au ajuns la final după expirarea perioadei de 30 de zile stabilite de autorități. Până în prezent, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) nu a făcut vreun anunț oficial privind prelungirea interdicțiilor.

    Măsura de suspendare a mișcărilor de ovine și caprine pe teritoriul României a fost adoptată ca măsură de urgență pentru limitarea răspândirii virusului, într-un context epidemiologic în care autoritățile monitorizau în paralel evoluția Pestei Porcine Africane (PPA). ANSVSA informa pe 8 iulie că pentru protejarea sectorului economic de creștere a rumegătoarelor mici, au fost luate o serie de măsuri obligatorii pentru fermieri inclusiv instituirea carantinei naționale de 30 de zile în urma cărei toate mișcările de ovine și caprine pe teritoriul României erau suspendate. Conform deciziei, era permis doar transportul direct din exploatații sau centre de colectare către abator, aprobat exclusiv în baza unei solicitări scrise verificate de DSVSA teritorială.

    Citiți și: Surse: ANSVSA pregătește un nou plan pentru deblocarea exporturilor de ovine. Vaccinarea în masă, exclusă în această etapă

    Restricțiile pentru ovine și caprine, ridicate după o lună

    După 30 de zile de carantină, au fost ridicate restricțiile pentru ovine și caprine

    După trecerea perioadei de carantină, crescătorii de ovine și caprine își pot relua activitatea în condițiile stabilite de autoritățile sanitar-veterinare, cu respectarea în continuare a regulilor de biosecuritate și a măsurilor de supraveghere epidemiologică.

    Astfel pe 8 iulie ANSVSA a comunicat că pentru protejarea sectorului economic de creștere a rumegătoarelor mici, au intrat în vigoare următoarele măsuri obligatorii:

    – Carantină națională de 30 de zile: Toate mișcările de ovine și caprine pe teritoriul României sunt suspendate.
    – Excepție pentru abatoare: Este permis doar transportul direct din exploatații sau centre de colectare către abator, aprobat exclusiv în baza unei solicitări scrise verificate de DSVSA teritorială.
    – Restricții la pășunat: Se elimină contactul dintre turme prin interzicerea pășunatului în zonele afectate și interzicerea utilizării aceleiași pășuni de către mai mulți crescători.
    – Filtre rutiere și intervenție în 60 de minute: Poliția, Jandarmeria și Poliția de Frontieră intensifică controalele. În cazul interceptării unui transport clandestin, animalele sunt reținute, iar un medic veterinar DSVSA va sosi la fața locului în maximum 60 de minute.
    – Monitorizarea fondurilor de vânătoare: Gestionarii au obligația de a colecta și transporta de urgență la laboratoarele DSVSA toate cadavrele de rumegătoare, cervide și porcine găsite în sălbăticie.
    – Neutralizarea carcaselor: Primăriile din zonele de restricție sunt obligate să asigure facilitățile logistice pentru neutralizarea în siguranță a cadavrelor din exploatații.

    Citiți și: ANSVSA a interceptat un nou transport ilegal de ovine. Animalele vor fi eutanasiate

    Dr.Mihai Ponea, director DSVSA Vaslui

    În ciuda restricțiilor de 30 de zile, monitorizarea online a scos la iveală peste 10.000 de anunțuri ilegale de vânzare a ovinelor

    Directorul executiv al DSVSA Vaslui, dr.Mihai Ponea a anunțat că în perioada iulie – august s-a derulat o campanie masivă în peste 500 de publicații, pe rețelele sociale și prin afișaj public. În ciuda restricțiilor de 30 de zile, monitorizarea online a scos la iveală peste 10.000 de anunțuri ilegale de vânzare a ovinelor.

    „Virusul pestei micilor rumegătoare este sensibil. Dacă nu este plimbat de la o exploatație la alta, el dispare. Dacă nu se respectă legea și nu oprim comerțul clandestin, degeaba încercăm deblocarea situației. Trebuie să fim responsabili. Noi avem în plan să implementăm un sistem online rapid: dacă aveți cumpărător, mâine să puteți vinde cu respectarea tuturor prevederilor legale, fără ca DSVSA să vă încurce”, a declarat dr. Mihai Ponea.

    Acesta a spus că la îngrijorarea justificată a oierilor privind riscul de faliment datorat interzicerii vânzării de animale, accentuat de secetă, conducerea DSVSA Vaslui a transmis un mesaj de clarificare: restricțiile au fost ridicate de câteva zile, iar astăzi animalele pot fi comercializate legal pe întreg teritoriul României.

    ”Problema majoră rămâne însă blocajul la export, crescătorii reclamând faptul că prețurile oferite în acest moment pe piața internă sau pentru abatorizare sunt foarte mici. În finalul întrevederii, aceștia au solicitat termene privind reluarea exporturilor”, a spus acesta conform unei postări făcute pe pagina de socializare a DSVSA Vaslui.

    Conform acestuia, certificatul sanitar-veterinar este noul document obligatoriu pentru orice mișcare de animale vii. Se emite de medicul veterinar doar după examinarea clinică și verificarea crotaliilor, având o valabilitate de doar 3 zile de la data emiterii.

    Te-ar mai putea interesa

    Dan Corbuț: „Este cel mai secetos an de când fac agricultură. La porumb vor fi zone unde nu se va recolta nimic” Portul Constanța, tot mai aproape de sufocare. Nivelul scăzut al Dunării complică planul de rezervă al Ucrainei În timp ce prețurile în portul Constanța scad, Ucraina își mută cerealele prin România Forumul de la Neptun. Mohammad Murad, despre fermieri și retaileri: „Li se ia comision de 300%, iar profitul se exportă” Amenzi de 20.000 de lei pentru fermierii care nu raportează ce stocuri au în ferme

    Ultimele știri

    Mazărea de la Marea Neagră, în blocaj logistic: recolta e bună, dar exporturile sunt aproape înghețate După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Mohammad Murad cere o „Celulă de Criză” pentru economia României: „În 15 zile să avem măsuri concrete” Un fermier care a tratat culturile la recomandările AI a pierdut producția de pe 10 hectare Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist