• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA a publicat ghiduri pentru fermierii care vor să acceseze noile subvenții din zootehnie

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pe site-ul instituției, sunt disponibile Ghidurile solicitanților pentru cele două scheme de ajutor de stat instituite în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu:
    • schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin;
    • schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin.

    Ghidurile conțin informațiile privind condițiile de eligibilitate, documentele necesare, modalitatea de depunere a cererilor, calculul și plata ajutorului de stat, precum și celelalte cerințe aplicabile beneficiarilor.

    Sectorul bovin

    Ajutorul de stat se acordă crescătorilor de bovine sau bubaline care îndeplinesc condițiile prevăzute în ghid. Printre acestea se numără deținerea, la data de 1 martie 2026, a minimum 10 capete bovine sau bubaline, cu vârsta de 22 luni la data de 28 februarie 2026, respectiv minimum 5 capete pentru exploatațiile din zona montană, în aceleași condiții de vârstă. De asemenea, la data de 5 octombrie 2026 trebuie să existe cel puțin 75% din efectivul de animale solicitat.

    Cuantumul ajutorului este de 68 euro/cap, iar valoarea totală acordată nu poate depăși echivalentul în lei a 50.000 euro/beneficiar.
    Totodată, numărul de animale pentru care poate fi solicitat ajutorul de stat nu poate depăși cel mai mic dintre efectivul deținut la data de 1 martie 2026 și efectivul deținut la data depunerii cererii.

    Sectorul suin

    Ajutorul de stat se acordă crescătorilor de suine care dețin exploatații autorizate sanitar-veterinar și desfășoară activitate de creștere și/sau reproducție în perioada 1 martie – 31 decembrie 2026, cu respectarea condițiilor prevăzute în ghid.

    Cuantumul este de 11,9 euro/loc de cazare pentru porc gras și 13,7 euro/loc de cazare pentru animale de reproducție, iar valoarea totală acordată nu poate depăși echivalentul în lei a 50.000 euro/beneficiar.

    Cererile de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun/transmit către Centrele Județene APIA, respectiv Centrul Municipiului București, în condițiile prevăzute în ghidurile aferente fiecărei scheme.

    Ghidurile solicitanților și formularele de cerere aferente pot fi consultate pe site-ul APIA, la adresa: https://apia.org.ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier?

    Ultimele știri

    INS: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele 7 luni din 2026 față de 2025 Mesajul unui tânăr fermier pentru ministrul Agriculturii Florin Barbu! La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii din Arsura, ”arși” de DAJ și APIA. Costel Ganea: „Nu mai rezistăm!” Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct