• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutorul de 15 euro pe familia de albine se transformă în ajutor de minimis. Legea, în Parlament

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ajutorul de stat de 15 euro pe familia de albine se transformă în ajutor de minimis, iar inițiativa legislativă beneficiază de sprijinul e Ministerul Agriculturii, a anunțat săptămâna aceasta Maria Toma, director general al Direcției de Politice Agricole din Ministerul Agriculturii.

    La acest moment, datele oficiale arată că România este a treia țară din Europa ca efectiv de familii de albine și producție de miere.

    ”Încercăm prin toate posibilitățile să susținem fiecare sector al agriculturii, în special sectorul apicol, cu care trebuie să vă spun că ne mândrim. Suntem a treia țară din Europa ca efectiv de familii de albine și producție de miere (…). Avem o propunere legislativă care o continuă pe cea veche, legea care a fost aprobată, doar că nu se va mai numi ajutor de stat, ci ajutor de minimis (15 euro pe familia de albine – n. r.). Este ceea ce Ministerul Agriculturii a încercat să legifereze, doar că nu a putut. Această inițiativă este agreată de ministerul nostru și o vom susține”, a declarata Maria Toma, citată de Agerpres.

    Citiți și: Subvenția de 15 euro/familia de albine, blocată la Bruxelles! ACA: „Este o lovitură foarte mare pentru apicultură”

    Legea pentru pentru apicultori nu a putut fi aplicată în prima formă adoptată
    Informare privind respingerea ajutorului pentru apicultori în prima formă votată de Parlament

    Legea veche, respinsă de Comisia Europeană

    După ce Legea nr. 101/2026, care prevede un sprijin de 15 euro pe familia de albine, timp de trei ani, a fost respinsă de către Comisia Europeană, la București s-a luat decizia să fie inițiat un alt proiect legislativ. Noua inițiativă vine cu schimbări majore, cea mai semnificativă fiind cea privind timpul de acordare a ajutorului de stat, care devine ajutor de minimis.

    La fel ca și în cazul legii anterioare, și noul sprijin trebuie să fie notificat Comisiei Europene care trebuie să își dea acordul.

    Te-ar mai putea interesa

    Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Orzul de primăvară semănat toamna: o oportunitate de profit și diversificare pentru fermele din România