• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Suprafața minimă pentru subvenția APIA, în Parlament: un hectar, două sau cinci?

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii, Tanczos Barna, a anunțat că în perioada următoare vor fi lămurite toate aspectele legate de definiția ”fermierului activ” astfel încât beneficiarii de subvenții să știe care vor fi condițiile pentru campania APIA 2027. O discuție impoun hectar cât este în prezent, la două hectare.

    Tanczos Barna a declarat astăzi, luni – 28 septembrie, la audierile din Parlament, pentru funcția de ministru, unde a și primit aviz pozitiv, unul dintre punctele din Programul de guvernare al premierului propus, Siegfried Mureșan, este consolidarea accelerată a fermelor de familie şi a asocierilor agricole, cu fondurile direcționate către fermierii activi şi clarificarea condițiilor.

    Citiți și: Ministrul Tanczos a anunțat când începe plata primei tranșe din subvențiile APIA

    Suprafața minimă pentru subvenții ar putea crește

    Deputatul liberal George Scarlat l-a întrebat pe ministrul propus, Tanczos Barna, dacă va susține majorarea suprafeței minime eligibile pentru subvenții, dacă va rămâne la conducerea MADR.

    ”Întrebarea mea este punctuală, legat de faptul că în dezbateri cu fermierii, forme asociative, o mare problemă administrativă a Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) este numărul mare de cereri, de peste 750.000 de cereri anual. Nu am regăsit în programul de astăzi, sper că v-a scăpat, a fost în vechiul program, ca cererile sub două hectare de teren să nu mai fie eligibile. Am spus, dacă dorim să facem puțină ordine în administrație, dacă crede cineva că astăzi mai lucrezi cultură mare pe un hectar și jumătate, ne înșelăm. Știm foarte bine că acele cereri sunt depuse de către proprietarii de teren și nu de către fermierii care lucrează cu adevărat terenul. Înseamnă aproximativ 310.000-320.000 din datele mele, de persoane care depun cereri. Deci avem o încărcare administrativă pe APIA și impact de doar 2,8% până în 3% din suprafața totală”, a fost înterbarea pusă de George Scarlat.

    Citiți și: Plăți APIA astăzi pentru crescătorii de animale. Sumele transferate în conturi

    Tanczos Barna: Unii au propus ca suprafața minimă să fie chiar și de 5 hectare

    Ministrul propus pentru Agricultură a specificat că situația legată de clarificarea condițiilor pentru fermierii activi este specificată în programul de guvernare iar el, ca ministru, este un susținător al consolidării fermelor.

    Tanczos Barna la audieri în Parlament
    Tanczos Barna, audiat în comisiile parlamentare (foto: Agerpres)

    ”Vorbim în Programul de guvernare de consolidare accelerată a fermelor de familie și de clarificarea condițiilor pentru fermierii activi. În ceea ce privește consolidarea, sunt un susținător al consolidării, dar, în același timp, sunt un susținător al stimulării, nu al metodelor de tip cooperativizare, când prin forță impunem anumite lucruri. Eu cred că cei care astăzi nu fac agricultură în mod real, dar beneficiază de subvenție, numărul acestora ar trebui să fie redus aproape la zero. Cu o bună reglementare a condițiilor care trebuie îndeplinite de fermierii activi, acest lucru se poate. Deci numărul celor care nu fac efectiv agricultură, dar depun cererile la APIA, trebuie scăzut. Putem vorbi de două hectare, de trei, unii au propus cinci hectare. Sunt foarte multe propuneri pe masă”, a spus ministrul Tanczos Barna, în Parlament.

    Pentru campania APIA 2026, suprafaţa minimă pentru subvenții a fost un hectar, suprafaţa parcelei agricole fiind de cel puţin 0,3 ha, cu excepţia serelor şi solariilor, în cazul cărora suprafaţa minimă a parcelei a fost de 0,03 ha, şi a culturilor permanente, în cazul cărora suprafaţa parcelei agricole a fost de cel puţin 0,1 ha.

    Te-ar mai putea interesa

    Mai multă marfă, prețuri mai mici: porumbul și floarea-soarelui DAP Constanța scad, pe măsură ce recoltarea avansează Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații

    Ultimele știri

    Scandal între ciobani și fermieri – distrugeri de culturi și amenințări: „Ne e frică să mai mergem pe câmp” Seceta compromite rapița în vestul țării. Dan Herțeg, fermier: „Astăzi n-am niciun fir răsărit” APIA – anunț pentru apicultori. Plăți în conturi pentru aproape 5.400 de crescători de albine Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni USAMV București oferă gratuit cursuri de pregătire pentru admiterea la Medicină Veterinară