• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Zimbru de peste 800 de kilograme, găsit mort și decapitat. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Un zimbru de peste 800 de kilograme, devenit cunoscut în ultimele săptămâni pe Valea Ilvelor pentru comportamentul său blând, a fost găsit mort și fără cap în zona localității Măgura Ilvei din județul Bistrița-Năsăud. Descoperirea a fost făcută joi seară, pe 8 octombrie, iar cazul a intrat imediat în atenția autorităților.

    Echipe ale Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și din Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistrița-Năsăud s-au deplasat la fața locului pentru a stabili împrejurările în care animalul și-a pierdut viața. Lipsa capului ridică suspiciuni serioase privind posibilitatea unei acțiuni de braconaj, însă ancheta urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat, potrivit presei locale.

    Zimbru la păscut
    Zimbrul de aproape o tonă, suprins la păscut

    Zimbrul a fost observat prima dată luna trecută, păscând liniștit

    Zimbrul fusese observat pentru prima dată pe Valea Ilvelor în 23 septembrie, în localitatea Lunca Ilvei, unde era văzut păscând liniștit prin curți și livezi. Ulterior, animalul s-a deplasat spre Măgura Ilvei. Exemplarul provenea dintr-o rezervație din județul Suceava, de unde mai mulți zimbri au fost eliberați în cadrul unor programe de reintroducere a speciei în libertate.

    Cu doar o zi înainte de a fi găsit mort, zimbrul fusese monitorizat de specialiștii DSVSA. Animalul părea slăbit și prezenta spume la gură, motiv pentru care medicii veterinari l-au sedat ușor și i-au prelevat probe pentru analize. Una dintre ipotezele luate atunci în calcul era o posibilă stare de rău provocată de consumul excesiv de mere din livezile din zonă.

    Ulterior, animalul și-a revenit, iar imaginile surprinse după intervenția medicilor veterinari îl arătau deplasându-se normal.

    Zimbrul este o specie protejată în țara noastră

    Moartea sa, urmată de decapitare, a șocat comunitatea locală. Zimbrul nu manifestase comportament agresiv față de oameni și devenise o apariție obișnuită pentru localnicii de pe Valea Ilvelor.

    Zimbrul (Bison bonasus) este o specie strict protejată, iar autoritățile urmează să stabilească prin anchetă cauza exactă a morții și circumstanțele în care animalul a fost decapitat.

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier?

    Ultimele știri

    Porumbul românesc urcă la export, la 245 euro/tonă FOB Constanța, în timp ce marfa ucraineană continuă să se ieftinească Licitație cu dedicație la APIA: „Erori materiale” cu bani publici, în numele fermierilor. Afacerea Portalul Fermierii polonezi au încasat deja 2,66 miliarde euro la prima tranșă din subvenții. Ambițiile României, mult mai mici Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos TIMAC AGRO România investește în educație și sustenabilitate: ateliere dedicate copiilor, în Săptămâna „Școala Altfel”