Seceta compromite rapița în vestul țării. Dan Herțeg, fermier: „Astăzi n-am niciun fir răsărit”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Meteorologii au anunțat ploi în următoarea perioadă dar nu toți fermierii se pot bucura de venirea precipitațiilor. În județul Arad, seceta prelungită pune în pericol înființarea culturilor de toamnă iar fermierul Dan Herțeg spune că rapița semănată la începutul lunii septembrie nu a răsărit, tocmai din lipsa umidității.
Deși ploile recente au adus ceva speranță în unele zone, în zona Semlac, județul Arad situația rămâne critică, iar deciziile privind întoarcerea culturii de rapiță depind de evoluția vremii din următoarele zile. La Arad, conform lui Dan Herțeg, a plouat doar 15-16 litri pe metrul pătrat, iar per total în ultimul an ploile de abia au ajuns la 200 de litri/mp în condițiile în care în zona de vest precipitațiile ajungeau și la 800 de litri.
Citiți și: Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop

Ploile au ocolit zona de vest, și așa lovită crunt de secetă
Dan Herțeg lucrează aproximativ 4.000 de hectare în zona de vest a țării și spune că, în ultimele patru luni și jumătate, cinci luni, precipitațiile au fost extrem de reduse. În zona Crișanei, ploile au adus doar câțiva litri de apă pe metrul pătrat, insuficienți pentru a asigura răsărirea culturii de rapiță.
”Acum merg în câmp, astăzi am intrat la însămânțat orzul, mergem undeva pe 310 de hectare. Am pus și rapiță la începutul lunii septembrie, în perioada 2-6 septembrie, dar a stat ca în sac, nu a răsărit. Acum la noi a plouat undeva la 7-8 litri/mp, vedem dacă rapița mai are vreo șansă, dacă nu completăm cu orz și grâu. Rămâne și pentru floarea-soarelui ceva teren pentru că am însămânțat 1.752 de hectare de rapiță. Dar la noi de 4 luni jumăte, 5 luni nu a venit o ploaie de peste 10 litri așa, doar câte 2-3 litri. Înainte nu se calculau până în 5 litri/mp ploile, acum pui și 0,5 la ce lipsă de precipitații este. Noi nu avem 300 de litri anul acesta, cumulat, ceea ce este enorm de puțin. În zona noastră erau undeva la 700-800 de litri media anuală, și a scăzut la 600 și în doi ani de zile a scăzut la 250 de litri, ceea ce este foarte, foarte dramatic”, a explicat Dan Herțeg pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.
Fermierul a completat că nici ploile din ultimele zile nu au schimbat semnificativ situația în ferma sa. Deși în alte regiuni prognoza anunță o perioadă cu multe precipitații, la Semlac vremea a rămas în mare parte însorită, după câteva precipitații izolate. ”A plouat vineri cred că 7-8 litri până la maxim 10 litri, depinde pe zonă și atât. Și s-a făcut vreme bună deja, ieri a fost puțin înnorat, astăzi e soare, e chiar vremea așa de toamnă”, a mai spus fermierul.
Citiți și: Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

Rapița, la limita deciziei de a fi întoarsă
Suprafața de 1.752 de hectare însămânțate cu rapiță, adică aproape jumătate din dimensiunea fermei, care este de 4.000 de hectare, ar putea fi de sptămâna viitoare întoarsă. În lipsa ploilor, Dan Herțeg a spus că este prea devreme să declare definitiv compromisă întreaga cultură, dar recunoaște că perspectivele sunt îngrijorătoare. În unele sole, răsărirea este aproape inexistentă, iar acolo unde plantele au apărut, densitatea este mult prea mică pentru a garanta o cultură corespunzătoare.
”Rapița e la un pas de a băga discul în ea, deci cel mai probabil o vom întoarce. Nu a răsărit nimic, astăzi vă pot spune că nu am niciun fir răsărit. Acum într-o săptămână să vedem ce o să iasă, să vedem cum o să fie iarna. Punem orz de primăvară, vedem ce facem, ce punem, că nu știu ce punem. Chiar suntem în situația în care nu mai putem să previzionăm nimic, nu putem să mai avem nicio predictibilitate, nimic. Putem numa să facem așa ce credem, după ureche efectiv, și ce Dumnezeu cu mila mai departe. Dar acum când privim câmpul pot să vă spun că nu a răsărit rapița decât, pe alocuri, nu știu, 10% din suprafață dar nu se poate lăsa, vă dați seama avem 3 plante pe metru păstrat, adică 30.000 în loc de 300.000 de plante”, a mai spus Dan Herțeg.
A pierdut rapița bătălia?
Fermierii din mai mult zone s-au plâns în acest an că au întors cultura și au semănat cereale în locul rapiței, din cauza secetei, mai ales în zona de vest a țării. În cazul lui Dan Herțeg, decizia nu a fost însă luată și mai acordă rapiței ”o șansă” de circa o săpămână să răsară. În lipsa ploilor, nicio eventuală reînsămânțare nu dă speranțe de reușită fermierilor.
”Nu putem spune încă dacă a pierdut rapița bătălia sau nu, știți de ce? Că dacă se întinde toamna și răsare săptămâna viitoare rapița și sunt 17-18 grade, și dacă face patru frunze se va ajunge undeva la 2,5 tone la hectar. Dar, dacă nu plouă, ce să facem? Ce să reînsămânțez când nu plouă? Am avut aici un agricultor în zonă, cu 100 de hectare, care de trei ori a reînsămânțat-o și degeaba. Fără apă nu faci nimic”, a mai menționat fermierul.
Conform acestuia, seceta îl obligă să își regândească planul de însămânțări pentru această toamnă. Inițial, intenționa să semene aproximativ 1.100 de hectare cu grâu și 350-400 de hectare cu orz. În actualele condiții, suprafața destinată grâului ar putea ajunge la aproximativ 2.000 de hectare.
”Noi mai lăsăm rapița până săptămâna viitoare, să vedem dacă răsare frumos toată, ne mai uităm pe prognoză, oricum pentru asigurare numai după 1 noiembrie putem să întoarcem, și o să înlocuim cu 1.000 hectare de grâu, probabil. Și șapte sute de hectare rămân pe primăvară pentru floarea-soarelui”, a mai spus agricultorul care în total lucrează 4.000 de hectare.









