Licitație cu dedicație la APIA: „Erori materiale” cu bani publici, în numele fermierilor. Afacerea Portalul

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
APIA a scos la licitație, în februarie, promovarea „Portalului unic al fermierilor”, pe bani europeni. Până în aprilie, caietul de sarcini a fost rescris de mai multe ori. Pragul de cotă de piață pentru televiziuni a scăzut de zece ori, de la 1% la 0,1%. Pragul de audiență a coborât de la 30.000 la 10.000 de telespectatori. Ambele modificări au fost motivate drept „erori materiale”. Condițiile s-au schimbat până când oferta câștigătoare a devenit eligibilă.
Sunt bani publici cheltuiți în numele fermierilor, pentru platforma prin care își vor depune cererile de subvenție. Tocmai de aceea subiectul este legitim pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. Ne vom lupta mereu pentru informarea corectă a fermierilor. Nu vom tăcea atunci când la APIA apare ceva dubios. Și ne apărăm dreptul de a lucra într-o piață media în care banul public împărțit discreționar nu face diferența.
Mâine, portalul se lansează cu mare tam-tam. Mai jos, investigația colegilor de la NewsCenter.ro despre Afacerea ”Portalul”.











