Fermierii încurcă semănatul. Meteorologii anunță ploi și vânt puternic până la mijlocul săptămânii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ploile vor continua până miercuri seara au anunțat meteorologii care au emis o informare pentru ploi moderate cantitativ. La altitudini în general de peste 1.700 de metri sunt anunțate precipitații mai ales sub formă ninsoare și strat de zăpadă. Vor fi prezente, de asemenea, și intensificări ale vântului. Toate aceste fenomene îi determină pe fermieri să amâne lucrările în câmp, în special cele de semănat la grâu, campania de semănat fiind, de altfel, deja pe final.
Începând din această dimineață de luni, 2 noiembrie, până miercuri seara la ora 20:00, ANM anunță că va ploua moderat cantitativ în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. Cantitățile de apă vor fi în general de 20-50 l/mp. La munte, la altitudini în general de peste 1.700 de metri, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în general de 5-15 cm.
Vântul va avea intensificări temporare în regiunile sudice și sud-estice, iar pe parcursul zilei de miercuri (4 noiembrie) în cele estice, cu viteze în general de 40-50 km/h, iar pe crestele montane vor fi rafale de 60-80 km/h, viscolind ninsoarea.

Cod galben de ploi în 10 județe agricole
ANM a emis și un cod galben valabil până mâine dimineață la ora 10:00 pentru ploi însemnate cantitativ în județele Călărași, Ialomița, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Prahova, Dâmbovița, Ilfov și municipiul București. Ninsori și strat de zăpadă în Carpații de Curbură și în estul Carpaților Meridionali.
Aici va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25-35 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m, în Carpații de Curbură și în estul Carpaților Meridionali, vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în general de 10-20 cm.
Pentru județul Constanța, meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi importante cantitativ. Alerta este valabil până mâine, marți – 3 noiembrie, la ora 10:00 și va aduce precipitații ce pot acumula 40-60 l/mp și local de 80-90 l/mp.

Vânt puternic în Muntenia și Dobrogea
Ploile vor veni la pachet cu ploi în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei. Peste alera de ploi, ANM a venit și cu un cod galben de intensificări ale vântului ce se vor manifesta până mâine dimineață, marți – 3 noiembrie, la ora 10:00. Conform alertei, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50…70 km/h.

Ploile continuă până miercuri
De mâine, marți – 3 noiembrie, până miercuri, 4 noiembrie, la ora 10:00, va fi în vigoare un cod galben de ploi în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Ilfov și municipiul București. Aici va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Pentru județul Constanța se va prelungi codul portocaliu de ploi, cu acumulări de apă de 40-60 de litri/mp.
Codul galben de intensificări ale vântului va fi prelungit și el de mâine, până miercuri la ora 10:00, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50…70 km/h.










