De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”



6 POZEVEZI GALERIA
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Producția de lapte a vacilor din rasa Bălțată cu Negru Românească a crescut în ultimii ani, de la aproximativ 2.200-2.300 de litri, la începutul activității de ameliorare prin registrul genealogic, până la 7.000-8.000 de litri în prezent. În spatele cifrelor stau ani de muncă iar evoluția este rezultatul unui proces îndelungat de selecție și ameliorare genetică, susținut de Asociația Generală a Crescătorilor de Taurine din România – AGCTR, și de fermierii care au investit în această rasă autohtonă care s-a numărat printre cele reprezentate la Parada Taurilor Românești de la Semtest Craiova și în acest an.
Toader Neață-Împăratu, președintele AGCTR, a declarat astăzi, vineri – 6 noiembrie, la Parada Taurilor Românești 2026, ediția a VI-a, că rezultatele ameliorării genetice nu se obțin în timp scurt, ci sunt construite în timp, prin colaborarea dintre crescători, asociații, Ministerul Agriculturii, Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) și organizațiile implicate în gestionarea registrelor genealogice. Acesta a încurajat fermierii să aleagă în continuare material seminal românesc.
Șase tauri valoroși de Bălțată cu Negru Românească, în ring la Semtest Craiova
Președintele AGCTR a vorbit despre valoarea genetică a taurilor românești, subliniind că exemplarele prezentate la evenimentul de la Semtest Craiova pot concura cu cele selecționate la nivel european și chiar din SUA. La Parada Taurilor Românești, AGCTR a avut ”în ring” taurii Seth (data fătării: 21 august 2025), Aten (data fătării: 9 august 2025), Horus (data fătării: 2 august 2025), Picasso (data fătării: 3 august 2024), Vermeer (data fătării: 30 iulie 2024) și Einar (data fătării: 11 mai 2023), toți prezentați de inginerul Marius David, ca reprezentant tehnic al asociației.
”Sunt prezenți șase tauri din rasa Bălțată cu Negru Românească. Este o rasă care la ora actuală produce lapte pentru România, cu toate că laptele din România are un preț foarte scăzut, sunt fermieri care în continuare țin de această rasă. Sperăm ca în viitor producția de lapte și cantitativă și calitativă să aibă un preț pe măsură. Noi mulțumim tuturor fermierilor care încă cred în această rasă, noi împreună cu fermierii, împreună cu asociațiile, împreună cu Ministerul, împreună cu ANZ (Agenția Națională pentru Zootehnie – n.r.), și în final cu cei care se ocupă de registru, care este ca o construcție de cărămidă, am ajuns la o capacitate, din punct de vedere ereditar, la un nivel aproximativ cum este în Europa sau în Occident, mai bine zis. O să vedeți tauri care concură la nivel european și american, cu producții de lapte foarte mari, atât a mamelor cât și a taților, din punct de vedere ereditar sunt foarte buni”, a spus Toader Neață-Împăratu la Parada Taurilor Românești 2026.
Acesta a îndemnat fermierii să acorde mai multă încredere materialului seminal produs în România, mai ales în condițiile în care costurile de producție din sectorul zootehnic sunt ridicate, iar prețurile obținute pentru lapte și carne sunt scăzute. ”Noi încercăm să arătăm fermierilor acești tauri care sunt din punct de vedere genetic foarte valoroși, materialul seminal este la un preț foarte mic, cu toate că fermierii poate unii sunt reticenți la taurii românești, noi încontinuu le arătăm că taurii românești sunt foarte buni, materialul seminal este foarte bun”, a completat acesta.
Citiți și: Ilie Chifan, un fermier pasionat de Bălțata Românească
Toader Neață-Împăratu: Trebuie să înțeleagă toată lumea de sus în jos că producția de lapte la un animal nu se vede într-un an sau doi
Președintele Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR) a menționat că preformanțele obținute la producția de lapte reflectă o muncă de ani ani de zile, în prezent ajungându-se de la 2.200-2.300 litri de lapte la 7.000-8.000 litri per lactație.
”Sunt rezultate obținute în zeci de ani, noi am pornit de la o cantitate de lapte, când am început acest registru, de 2.200-2.300 litri de lapte, am ajuns undeva la 7.000-8.000 litri de lapte. Ținând cont că genetica merge mână în mână cu alimentația,dacă ai un animal de nota 9-10 din punct de vedere ereditar și nu ai mâncare pentru el, nu răspunde la capacitatea genetică pe care o are„, a spus liderul AGCTR.
Toader Neață-Împăratu le-a mulțumit fermierilor care folosesc material genetic furnizat de AGCTR și care reușesc să facă performanță cu efectivele de Bălțată cu Negru Românească. ”Nu vrem să facem propagandă, dar ținând cont că materialul seminal de la noi este la același nivel cu cel din Occident, pe dumneavoastră vă costă mult mai puțin. Știm foarte bine că laptele în România este foarte ieftin, carnea este foarte ieftină și atunci ar trebui să puneți în balanță economică și materialul seminal care este foarte ieftin în raport cu ce vine din exterior”, a punctat Toader Neață-Împăratu.
Președintele AGCTR a precizat că asociația a oferit material seminal gratuit timp de trei ani și că intenționează să continue această formă de sprijin. ”Noi am dat și dăm în continuare material seminal gratuit la fermieri, am dat trei ani de zile gratuit și în continuare încercăm să facem această treabă”, a concluzionat acesta.

Ferme membre ACGTR, premiate pentru performanța deosebită
Parada Taurilor Românești a oferit AGCTR prilejul de a oferit o recunoaștere specială rezultatelor obținute de mai multe ferme membre care fac performanță cu rasa Bălțată cu Negru Românească.
”În ferme se depune o muncă titanică, știți foarte bine ce zootehnia: de dimineață până seara, fără respiro, fără nuntă, fără cumetrie, fără înmormântări, doar vaca 24 din 24 de ore. Știu ce înseamnă că și eu sunt fermier, știu cum se crește vaca”, a spus președintele Toader Neață când a înmânat plachetele de excelență unor exploatații precum Agricola Șimnic din Dolj, Koplax din Pahova, Teletext și Ghenia Farm din Ialomița.








