Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Varza de Buzău face furori și în această toamnă. Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău a scos pe piață celebra ”varză de Buzău” la prețul de 1,5 lei/kg, iar cei interesați găsesc marfa la magazinul propriu care se află la sediul unității. Emilian Mirea, cercetător la SCDL Buzău a prezentat în mediul online și modul în care sunt selectate căpățânile pentru producerea semințelor, dar și un test pentru determinarea conținutului de nitrați.
Într-o postare publicată în mediul online, cercetătorul a explicat într-o notă amuzantă, că numai cele mai frumoase căpățâni sunt păstrate pentru selecția de semințe, în timp ce restul ajung la comercializare. Emilian Mirea a prezentat ulterior și un videoclip în care a răspuns observațiilor privind uniformitatea verzei.
Citiți și: Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit

Varza prea…”varză” ca să ajungă sămânță la SCDL Buzău
Cercetătorul Emilian Mirea a povestit în mediul online cum este selectată varza de Buzău pentru producția de semințe care sunt vândute mai târziu grădinarilor.
”Povestea verzei care a picat examenul…și tot e cea mai bună pentru sarmale! La SCDL Buzău, varza dă examen în fiecare toamnă. Abia când cade prima brumă intrăm noi în câmp: o sortăm și o alegem bucată cu bucată, manual. Doar cele mai frumoase căpățâni, „premiantele”, intră din nou în pământ ca să ne dea sămânța românească pe care o puneți la anul în grădină. Restul? Verze excelente, care au ratat la mustață „admiterea la sămânță”. Ajung pe masa dumneavoastră sau în butoiul cu varză murată”, a arătat cercetătorul.
Acesta a completat că prețul verzei de Buzău, cumpărate direct de la magazinul propriu al SCDL este de 1,5 lei/kilogram și a încurjat cumpărătorii să achiziționeze leguma de la stațiune astfel susținând și activitatea acesteia.
”Prețul este de 1,5 lei/kg, la magazinul nostru. Rulăm sarmale din 1957. Știm ce varză trebuie. De ce contează de unde cumperi? Banii pentru culturile noastre, pentru sere și solarii nu vin din subvenții. Vin strict din ce vindem: semințe, răsaduri și legumele care nu ajung la sămânță. Când cumpărați o varză de la noi, nu cumpărați doar un produs românesc. Susțineți cercetarea din spatele lui. Suntem o mână de oameni care lucrează pentru stațiune. E muncă grea, ba la cald, ba la frig, cu bruma pe frunze, dar ne place și ne aduce multe satisfacții. O facem ca dumneavoastră să aveți semințe românești”, a transmis cercetătorul.
Citiți și: Ce caută românii la o tomată? SCDL Buzău a desemnat cele mai apreciate soiuri de roșii

Test direct în câmp pentru nitrați la varza de Buzău
Cercetătorul a realizat live și un test orientativ pentru determinarea conținutului de nitrați, folosind un aparat Greentest Eco. Măsurătoarea a indicat o valoare de 90 mg/kg, în condițiile în care limita maximă admisă pentru varza albă este de 900 mg/kg, potrivit informațiilor prezentate de acesta.
”Ați zis că varza noastră nu e uniformă? Am pornit filmarea. Camera nu minte: căpățâni frumoase, compacte și grele, una ca alta. Am făcut și un test de nitrați (Greentest Eco, orientativ, nu analiză de laborator): 90 mg/kg. Limita maximă admisă la varza albă e 900 mg/kg. Adică de 10 ori sub limită. Apoi am trecut la proba supremă: am tăiat-o și am gustat-o. Verdict: bună de sarmale. (Cine rulează sarmale din 1957 știe ce zice.) Iar dacă nu ajungeți la noi după varză, nu e problemă: avem și semințe la vânzare, ca să vă cultivați singuri varza de sarmale la anul. Unde găsiți varză de Buzău? La magazinul nostru, SCDL Buzău – 1,5 lei/kg”, a subliniat cercetătorul.









