Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Crescătorii de porci cer mecanisme de sprijin financiar. Consiliul Director al APCPR – Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România s-a reunit săptămâna aceasta pentru a analiza situația economică a sectorului suin și a stabili prioritățile de acțiune pentru perioada următoare.
În urma întâlnirii, crescătorii de porci au agreat transmiterea unui mesaj public în care au punctat principalele probleme discutate și care au inclus: accesul limitat la finanțare, pierderile fermelor comerciale, efectele persistente ale pestei porcine africane și presiunea importurilor.
Citiți și: Schimbări importante pentru crescătorii de porci. Noua lege votată de Parlament

Avertisment APCPR: Capacitățile de producție vor scădea, iar dependența României de importuri va crește
Potrivit APCPR, marjele negative prelungite reduc capacitatea fermelor de a investi și de a se moderniza. Crescătorii de suine avertizează că dacă situația continuă, capacitățile de producție vor scădea, iar dependența României de importuri va crește.
”Membrii Consiliului Director au cerut o reprezentare unitară a producătorilor în relația cu instituțiile publice. Dialogul trebuie să plece de la problemele concrete din ferme, cu soluții bazate pe date economice și argumente tehnice. APCPR consideră necesare politici publice adaptate fermelor comerciale, care să țină cont de investiții, costuri de producție, cerințe de biosecuritate și riscuri sanitar-veterinare”, se precizează în comunicatul Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.
În perioada următoare, APCPR va centraliza problemele semnalate de membri și va elabora un set de propuneri pe patru direcții:
• mecanisme de sprijin financiar;
• gestionarea efectelor PPA;
• îmbunătățirea competitivității;
• un cadru legislativ și economic predictibil.
”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri. România are nevoie de un sector suin funcțional și competitiv, iar menținerea producției interne este o investiție strategică în stabilitatea lanțului agroalimentar”, se mai precizează în comunicat.









