• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Platforma Hambar a atras o investiție de 250.000 de euro de la Vest Ventures

    Bianca Brânză – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Hambar, platforma online care conectează producătorii locali și cumpărătorii, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în valoare de 250.000 de euro, din partea Vest Ventures. Acordul de investiție a fost semnat pe 29 octombrie 2026, iar finanțarea va susține dezvoltarea platformei Hambar, lansată în România în luna octombrie.

    Investiția este acordată prin Instrumentul Financiar de Accelerare a Afacerilor, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Vest 2021-2027, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Finanțarea aduce împreună două inițiative cu rădăcini în vestul României: Hambar, un business dezvoltat în regiune, și Vest Ventures, un fond dedicat susținerii startup-urilor cu potențial de creștere, relatează un comunicat de presă.

    Pentru Hambar, finanțarea marchează o nouă etapă de extindere, fondurile atrase fiind direcționate strategic către trei direcții principale: dezvoltarea tehnologică a platformei, extinderea echipei și accelerarea strategiei de go-to-market. Prin aceste investiții, Hambar le oferă producătorilor locali infrastructura și soluțiile digitale de promovare, vânzare și livrare necesare pentru a-și extinde baza de clienți, indiferent de dimensiunea afacerii sau de localizarea lor geografică.

    Citiți și: Acord pe noul buget pentru subvenții. Câți bani vor primi fermierii de la UE anul viitor

    Alin Șerban
    Alin Șerban, CEO Hambar

    „Hambar a pornit de la o nevoie foarte concretă: în România există producători locali care fac produse extraordinare, dar care nu au întotdeauna resursele sau infrastructura necesară pentru a ajunge la cât mai mulți cumpărători. Investiția Vest Ventures ne permite să accelerăm dezvoltarea tehnologică a platformei, astfel încât să le oferim producătorilor un canal de vânzare accesibil și infrastructura de care au nevoie pentru a crește. Investiția are o semnificație specială pentru noi, pentru că vine dintr-un ecosistem antreprenorial care susține dezvoltarea afacerilor din vestul țării”, a declarat Alin Șerban, co-fondator și CEO Hambar, potrivit comunicatului.

    „Hambar este prima investiție de tip seed a Vest Ventures și nu ne-am fi putut dori un început mai bun. Vorbim despre o echipă cu rădăcini profunde în vestul României, fondatori cu experiență, care au dezvoltat afaceri anterior și care acum își propun obiective mult mai ambițioase. Ceea ce ne-a convins a fost modul în care Hambar combină tehnologia de ultimă generație cu un serviciu autentic și o conexiune reală cu lumea producătorilor locali. Multe platforme rămân doar în mediul online, dar Hambar merge până la poarta producătorului, vizitându-i pe toți în parte, și până la ușa cumpărătorului. Credem că este exact genul de companie care poate crește din regiunea de vest a țării într-un jucător de referință și un model de urmat atât în România, cât și la nivel internațional”, a adăugat Cristobal Alonso, General Partner și Managing Director, Vest Ventures.

    Lansată în octombrie 2026, platforma Hambar a pornit cu peste 250 de producători români și peste 4.000 de produse, disponibile în 10 categorii. Hambar integrează într-un singur loc selecția și prezentarea producătorilor, comenzile, plățile și livrarea produselor, astfel încât cumpărătorii să poată comanda de la mai mulți producători printr-o experiență simplificată. În același timp, producătorii beneficiază de un canal digital prin care își pot prezenta produsele și poveștile și își pot gestiona comenzile.

    Hambar – platforma care conectează producătorii locali cu oamenii care îi caută

    Hambar este o platformă care conectează producătorii locali cu oamenii care îi caută. Platforma selectează, verifică producătorii la sursă și construiește infrastructura necesară pentru ca produsele lor să poată fi descoperite, cumpărate și livrate simplu și în condiții sigure. Hambar reunește produse din toată țară și oferă livrare în România și Uniunea Europeană. Ecosistemul include două aplicații, Hambar și Hambar Producător, disponibile în App Store și Google Play, precum și în versiune desktop.

    Vest Ventures – primul fond regional de investiții de capital de risc din vestul României

    Vest Ventures este primul fond regional de investiții de capital de risc din vestul României, creat pentru a susține startup-uri și companii aflate în faze incipiente prin investiții, accelerare, mentorat și acces la rețele de investitori și parteneri. Fondul este operat de un consorțiu format din Startup Wise Guys, Cowork Timișoara, Growceanu și Iceberg Plus și beneficiază de un buget total de 16,5 milioane de euro, provenit din Programul Regional Vest 2021–2027, administrat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.

    Te-ar mai putea interesa

    Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Raportul USDA pe noiembrie nu modifică recoltele României, dar schimbă jocul pe piețele de cereale. Unde pot câștiga fermierii români? Avans APIA 2026. Plata medie pe fermă a ajuns la 1.705 euro, numărul fermierilor la plată s-a dublat Platforma Hambar a atras o investiție de 250.000 de euro de la Vest Ventures Senatorul Sebastian Cernic îi cere ministrului Agriculturii să prezinte sumele solicitate la Finanțe pentru fermieri! Acord pe noul buget pentru subvenții. Câți bani vor primi fermierii de la UE anul viitor