Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Fermierii care s-au aflat la control clasic pe teren în campania 2026 au început să intre pe lista de plată a subvențiilor în avans. Directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Mureș, Ovidiu Săvâșcă, a anunțat că peste 90% dintre beneficiarii de subvenții din județ sunt deja autorizați la plată iar mare parte dintre aceștia au primit și banii efectiv în conturi.
Ovidiu Săvâșcă a arătat în cadrul unui interviu că în mai puțin de trei săptămâni de la demararea plăților în avans, APIA Mureș a reușit să autorizeze la plata subvențiilor în avans un procent de 90% dintre beneficiari. O veste bună dată de șeful APIA Mureș este legată de fermierii care s-au aflat la controlul în teren, și care au intrat pe lista ”albă” de plată a subvențiilor.
Citiți și: Adio subvenții APIA mai mari? Eurodeputat român: ”Ursula și-a bătut joc din nou de fermierii români”

Ovidiu Săvâșcă, APIA Mureș: 90% din numărul de fermieri mureșeni, autorizați la plata subvențiilor
Șeful APIA Mureș a explicat că de la 16 octombrie autorizarea pentru subvențiile în avans a atins 90% iar pe lista de plată au intrat recent și fermierii care s-au aflat la control.
”Suntem în plină campanie de autorizare a cererilor depuse de către fermieri în campania 2026 și vestea bună este că, într-adevăr, am reușit până la această dată, în mai puțin de trei săptămâni, să autorizăm un procent de 90% din fermieri. Deci din 19.931 de beneficiari aproape 18.000 au fost autorizați la plată și majoritatea dintre ei sunt și cu banii în conturi”, a spus Ovidiu Săvâșcă pentru emisiunea OBIECTIV – Agricultura la raport de pe postul M9 TV.
Șeful APIA Mureș a dat o veste bună și fermierilor care au avut în acest an controale pentru subvenții, în teren. ”Vestea bună este și pentru fermierii care au făcut obiectul controlului pe teren și aceștia au început să intre pe listele de plată. Deci, efortul este comun al tuturor colegilor și cei care au făcut aceste verificări în teren se străduiesc și chiar de multe ori cu eforturi suplimentare, asta însemnând rămas peste programul normal de lucru, sâmbetele prezenți la serviciu, tocmai pentru a putea introduce în sistemul informatic datele preluate de la controlul pe teren și a se putea efectua acele corecturi unde este cazul sau în situația în care, să spunem, raportul de control sau datele preluate din teren sunt identice cu cele din declarația de suprafață, acest parcurs al cererii nu mai suferă, să spunem, nicio penalitate. Iar targetul nostru este să plătim și acești fermieri pentru că este un număr impresionant aș spune eu, atât de parcele cât și de fermieri și în special fermieri mari. Pentru că din cei 500 de fermieri care au făcut obiectul eșantionului de control, circa jumătate sunt ferme mari adică de la 50 de hectare în sus”, a subliniat Ovidiu Săvâșcă.
Citiți și: Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!
În cât timp primesc fermierii banii în conturi, de la autorizarea la plată
Ovidiu Săvâșcă a explicat și ce presupune autorizarea la plată, și cât timp durează transferul efectiv al banilor în conturi.
”Plata se face pentru toți fermierii de la nivel central, dar și această plată se efectuează undeva între 5-7 zile lucrătoare. Deci fermierul, dacă este anunțat de către funcționar că ai decizie de plată, s-a parcurs de la județ, s-a închis practic autorizarea dosarului, mai trebuie să aibă un pic de răbdare, că în acel interval, 5-7 zile lucrătoare va primi și banii în cont. Deci avem intervalul 15 octombrie – 30 noiembrie pentru plățile în avans și ca să parcurgi în 3 săptămâni 90% din numărul de fermieri este un efort uriaș”, a mai spus șeful APIA Mureș.









