Afinul canadian Saskatoon a ajuns și-n România: Merge pe soluri acide, rezistă la ger și rodește fructe-ciorchine mai dulci decât afinele obișnuite
Gabriela Gimbășanu -Cultura de afin a cunoscut o extindere foarte mare în ultima perioadă de timp, când cei mai mulți agricultori s-au orientat către culturile de nișă, care se pot înființa pe suprafețe mici, iar veniturile obținute din valorificarea producțiilor sunt net superioare veniturilor obținute din valorificarea grâului sau a porumbului.
Saskatoon Berry este un soi de afin, originar din interioriul Americii de Nord, fiind cultivat încă din anul 1970. Se estimează că, până în momentul de față, sunt cultivate 800 hectare de astfel de afin pe întreg teritoriu canadian, însă planta are mare succes și în SUA.
Cel care a dus acest arbust în România este Ruben Budău, administratorul fermei Bărzani, din localitatea Bârzești, județul Arad. Acolo, tânărul fermier a pus la punct o afacere agricolă ce se întinde pe 10 hectare. Fiind cunoscut mai mult ca un promotor al salcâmului energetic, puțini sunt cei care știu că arădeanul are o mare slăbiciune pentru fructele de pădure, astfel că, din cele 10 hectare cât cultivă tânărul fermier, patru hectare sunt ocupate cu plantații de mur, zmeură și mai nou, de afin canadian.
Adus în România printr-un schimb de semințe
Noua varietate de afin a ajuns la noi în țară printr-un schimb de semințe pe care Ruben l-a avut, în urmă cu patru ani, cu un canadian.
“Am auzit de Saskatoon Berry de pe internet, în timp ce mă documentam. Tot așa mi-am obținut și mare parte din informațiile de cultură ale acestui arbust. Semințele de afin canadian le-am achiziționat din Canada. Practic, a fost vorba de un schimb de experiență, pe care l-am avut cu un canadian. Eu i-am trimis niște semințe de cătină și el, în schimb, mi-a oferit semințe de Saskatoon. L-am adus în România în urmă cu patru ani, iar în primul an am avut rezultate zero, din cauza faptului că, nu am procedat corect și l-am plantat într-o perioadă nu prea prietenoasă cu acest arbust”, a declarat pentru Agrointeligența- www.agrointel.ro Ruben Budău.
Plantație de Saskatoon pe un hectar
Deși nu avea foarte multe informații despre cultura de afin canadian, fermierul arădean și-a riscat investiția și a înființat un hectar cu afin canadian.
“Acum plantația mea ce se întinde pe aproximativ un hectar, se află în anul întâi de la plantare. Arbustul a făcut primele flori în primăvară și acum se coc primele fructe, am gustat deja și pot spune că vor cuceri cu siguranță până și cele mai pretențioase gusturi. Fructele au o aromă deosebită, sunt mult mai dulci și mai aromate decât afinele obișnuite de cultură. Eu zic că fructele de afin canadian le întrec la mărime pe cele de afin de cultură din soiurile obișnuite”, ne-a vorbit arădeanul despre stadiul plantației sale de Saskatoon.
Exploatație de afin canadian, pornită cu puieți de doi ani
Extrem de important este faptul că înființarea unei plantații de afin canadian se face cu puieți care au stat în pepinieră timp de doi ani.
”Afinul meu a fost plantat în toamna anului trecut și deja este pe rod, deși nu mă așteptam să fructifice din primul an. Oficial intrarea pe rod se face după doi ani de la înființarea plantației, pentru că, în această perioadă de timp, plantele se dezvoltat mult mai bine și fructifică mult mai mult”, ne-a spus tânărul fermier despre momentul în care afinul începe să facă primele fructe.
În anul doi, producția depășește 800 kg/ha
Producțiile la Saskatoon vor fi bogate pentru că tufele acestui arbust cresc până la 3-4 metri înălțime și sunt foarte productive.
”În anul al doilea an de la plantare estimez o producție medie de cel puțin 800 kilograme la hectar. Maximul de producție este atins începând cu anul 3-4 de la înființarea plantației. Atunci planta este suficient de bine dezvoltată pentru a produce la capacitatea maximă. Saskatoon-ul, ca orice plantă, în primii ani de viață, își dezvoltă mai mult sistemul radicular și abia în anii următori se dezvoltă părțile aeriene responsabile de producție. Sunt în perioada de testare și nu știu care este producția maximă ce se poate obține la noi în țară, pot doar să vă spun că, începând cu anul al treilea de plantare producția se dublează de la an la an, pentru că plantele cresc mai mult și produc o cantitate mult mai mare”, ne-a vorbit Ruben Budău despre perioada în care afinul produce la capacitate maximă.
Rezistent la secetă și îngheț
Cele mai importante caracteristici, care deosebesc afinul canadian de cel obișnuit sunt: rezistența la secetă și îngheț și faptul că, poate valorifica o gamă largă de soluri.
“S-a dovedit faptul că bobocii de floare pot rezista la temperaturi de minus 50ºC, minus 60ºC. A treia caracteristică importantă a Saskatoon-ului este că merge pe o gamă mai variată de soiuri față de afinul obișnuit. Afinul canadian valorifică solurile cu un pH cuprins între 4,5 și 7,5, sol pe care afinul îl poate valorifica la maxim. Poate fi plantat și pe un sol cu un pH mai mare de 7,5 dar planta nu va fructifica la adevaratul ei potențial. La mine în fermă este plantat pe un sol cu un pH de 6,5. În schimb, afinul normal, dacă nu are o aciditată cuprinsă între 4,5 și 5,5 nu putem discuta despre cultura lui decât cu costuri foarte mari”, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro Ruben Budău.
Arădeanul a subliniat faptul că, din punct de vedere al ariei de cultură, Saskatoon-ul va revoluționa cultura afinului, iar fructele de afin canadian vor schimba percepția consumatorilor.
3.334 plante la hectar
Arădeanul a plantat afinul canadian la o distanță de 3 metri între rânduri și 1,5 metri între plante pe rând.
“Mi-au intrat în jur de 3.334 de plante la un hectar. Este foarte important, atunci când alegi sistemul de plantare să te gândești cu ce tip de utilaje vei lucra plantația. Dar eu nu recomand o distanță între rânduri mai mică de 3 metri, pentru că, în timp, plantele vor crește foarte mult și vor “fura” din intervale. În timp, afinul canadian se dezvoltă în așa fel încât, pe rând, se va forma un gard fructifer”, a explicat tânărul fermier necesitatea alegerii acestui sistem de plantare la cultura de afin canadian.
Reguli esențiale la plantare
Înainte de plantarea Saskatoon-ului se pregătește terenul foarte bine printr-o arătură, urmată de mărunțirea adecvată a terenului.
“Plantarea se face în mod normal ca și la celelalte plante: trebuie să tasezi terenul uniform, astfel încât să elimini golurile de aer formate în apropierea sistemului radicular, după care se aplică o udare la plantare, astfel că, după ce jumătatea gropii este acoperită de rădăcinile afinului și a fost pusă o parte de sol tasat peste sistemul radicular se administrează circa 2 litri de apă. După ce ai finalizat plantare se face mușuroirea plantelor, operațiune care are rolul de a proteja radăcina plantelor pentru anotimpul rece”, ne-a explicat agricultorul, care sunt principalele reguli pe care trebuie să le respecți, atunci când te apuci de plantarea afinului.
Extrem de important este faptul că, fructele de Saskatoon prezintă o ușurință ridicată la recoltare. Culegerea fructelor de afin se face manual, dar comparativ cu afinul obișnuit fructele se culeg mult mai repede. La afinul canadian fructele cresc sub formă de ciorchini, iar culegerea lor este foarte rapidă.
Oamenii sunt interesați de Saskatoon
Oamenii încep timid să își arate interesul pentru afinul canadian.
“Am primit câteva solicitări din țară, dar am livrat puieți în cantități mici. Majoritatea au luat de probă să vadă cum se comportă și dacă se merită investiția. Cei care au cumpărat sunt mulțumiți de rezultate, oamenii au gustat din Saskatoon și se arată cuceriți de gustul său deosebit. Eu cred că va face treabă foarte bună, am mare încredere în el”, a declarat pentru Agrointeligența Ruben Budău.
Comandarea puieților cu un an înainte
Cei care vor să-și înființeze o plantație de Saskatoon trebuie să facă comandă de puieți de la ferma Bărzani cu cel puțin un an înainte de înființarea plantației. Afinul canadian se plantează de obicei toamna, dar se poate planta și primăvara dacă condițiile climatice nu permit intrarea în teren mai devreme. Momentul optim rămâne, însă, tot toamna.
În ceea ce privește prețul de comercializare, cei de la ferma Bărzani valorifică puieții astfel: Saskatoon de doi ani, cu rădăcinile nude, la prețul de 25 lei per bucată și Saskatoon de doi ani, cu balot de pământ la prețul de 40 lei bucată.
Ferma Bărzani își așteaptă vizitatorii
Toți ce interesați de cultura afinului canadian sunt așteptați la Ferma Bărzani începând de anul următor pentru a vedea cu ochii lor cum se prezintă cultura direct în câmp.
“Cei care vor să-și înființeze o astfel de plantație trebuie să se documenteze foarte bine și anul viitor, în luna iulie, îi aștept la Ferma Bărzani să vină și să guste din afinul canadian, să se convingă singuri că ceea ce spun este adevărat. Sunt foarte deschis, îi aștept pe toți cei interesați să vină să vadă modalitatea de cultură și cum arată planta în câmp. Îi aștept pe toți cei interesați, cu condiția să-și anunțe intenția din timp”, îi îndeamnă tânărul fermier, pe toți cei care vor să investească într-o plantație de afin canadian.
Afinul canadian este unul dintre arbuștii fructiferi în care eu am foarte mare încredere, este ceva nou pe piața românească, din ce știu, eu am singura plantație din țară de acest gen. Sunt persoane care au suprafețe mici înființate cu puieți de Saskatoon, pe care i-au cumpărat de la mine, anul trecut. Înainte să înceapă să investească într-o astfel de plantație, cei interesați trebuie să se informeze foarte bine – Ruben Budău, cel care deține o plantație de afin canadian, în localitatea Bârzești, județul Arad.