Laurențiu Baciu, președintele LAPAR: Anexele nou-apărute pentru subvenția la motorină sunt ILEGALE!
Gabriela Gimbășanu -Noile anexe pe care fermierii trebuie să le depună odată cu cererea pentru subvenția la motorină sunt ilegale, consideră liderul Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurențiu Baciu.
A mai rămas o singură zi până când expiră termenul pe care agricultorii îl au la dispoziție pentru a depune solicitări pentru sprijinul la consumul de motorină. Sunt încă mulți cei care nu au reușit să finalizeze cererea după ce s-au trezit că pe lângă formularele cunoscute au mai apărut patru anexe suplimentare despre care nimeni nu știe nimic. Funcționarii dau din umeri și spun că anexele au venit de la București, iar cum ele presupun ca fermierul să își calculeze consumul de carburant, procedura de completare ajunge să dureze ore bune pentru cei mai puțini experimentați.
Anexele noi nu figurează în actele normative publicate în Monitorul Oficial
Analizând noile documente care sunt solicitate fermierilor, liderul fermierilor a ajuns la o concluzie tăioasă: “Aceste noi anexe ce ne sunt solicitate pentru subvenția la motorină sunt ilegale și inutile, iar pe noi (fermierii – n.r.) ne obligă să facem fals în acte din dorința de a ne lua subvenția. Aceea Hotărâre de Guvern ne face pe toți pușcăriabili. Până la emiterea celebrelor anexe, Hotărârea de Guvern era foarte clară, ni se spunea că se subvenționează 78 litri de motorină pe hectar la cereale. Totul era clar, nu îți cerea să spui ce consum specific ai, ce ai facut cu ea, cu ce utilaj lucrezi terenul, nu se solicitau aceste detalii”, explică liderul fermierilor.
Cele patru anexe care le sunt solicitate fermierilor nu au în spate nici un temei legal pentru că nu există un act normativ în care să fie prevăzut consumul specific. “Faptul că acest act nu există te determină să pui un consum din burtă, după cunoștințele pe care le deții. Eu știu care sunt consumurile mele specifice, dar 90% din cei care lucrează în agricultură nu știu sau nu au fost niciodată interesați să dețină această informație. Doar dacă iei să calculezi două lucrări râzi ca în filmele cu proști. Sunt niște documente cu care doar te chinui, care îți mănâncă o groază de timp și care nu au nici o valoare. Este strigător la cer: atâta incompetență nu mi-a fost dat să văd până acum”, a adăugat președintele LAPAR.
Consumurile sunt trecute ”din burtă”
Neavând la bază un document care să-i îndrume în completarea consumurilor specifice solicitate, fermierii completează anexa după ureche. “Cu aceste documente, ei încearcă să pară cât mai interesanți, dar își scot la iveală numai prostia și incompetența. Cum să mă pui tu să completez acele tabele, când eu nu am un act normativ cu consumul specific. Cum trec eu acele date, cum le calculez? Din burtă? Și dacă nu reflectă realitatea la ce îți folosesc?”, se întreabă președintele LAPAR.
“Sunt foarte mulți fermieri care nu au reușit să-și depună dosarul pentru decontul la motorină. Nu știu dacă cei care nu au reușit să-și depună până acum dosarul vor putea reuși mâine. Nici nu au timp să scrie tot ce li se cere. Au schimbat totul pe ultima sută de metri, deși au avut la dispoziție foarte mult timp, din ianuarie și până acum sunt 7 luni, în care ei puteau să facă o treaba așa cum trebuie. Au tergiversat totul timp de 7 luni și acum vor să se facă totul așa cum trebuie. Fermierii nu au timpul fizic să-și depună acele dosare”, concluzionează pentru Agrointeligența Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.
Fermierii vor să protesteze
Fermierii din teritoriu sunt la capătul puterilor, vor să vină la București să se facă auziți.
”Practic întreaga problemă legată de subvenția la motorină a fost picătura care a umplut paharul. În primăvară ne-am confruntat cu probleme la încasat subvenția pe suprafață, pe urmă până am reușit să ne depunem cererea unică ne-a văzut Dumnezeu de câte ori am fost la APIA. Și acum, asta. Deja e prea mult. Acum ne solicită documente care nu folosesc la nimic. Totul doar că să ne încurce”, ne-a spus liderul fermierilor despre situația ce fierbe în teritoriu.
Motivul principal: nu sunt bani!
Fermierul băcăuan susține că, toate aceste lucruri se întâmplă dintr-un singur motiv: MADR nu deține banii necesari pentru subvenționarea motorinei.
“Așa cum v-am mai spus, toate astea se întămplă din dorința de a încurca fermierul și de a tergiversa lucrurile în așa fel încât cei care solicită subvenționarea motorinei să fie cât mai puțini și ei să plătească cât mai puțin. Ieri și astăzi au fost cozi infernale la toate agențiile APIA din țară, fermierii se așează răbdători la coadă și când ajung în față li se spune că nu știu ce act le lipsește. Oamenii nu știu ce se întâmplă cu ei, unul cere ceva, altul cere altceva. Au schimbat până acum nu știu câte ordine interne și tot nu fac treaba cum trebuie”, subliniază încă odată fermierul Baciu, motivul pentru care se dorește încurcarea fermierilor.
Notă: Potrivit site-ului APIA și a comunicărilor oficiale ale instituției, actele normative în baza căreia se depune cererea de acord prelalabil și solicitarea de sprijin la motorină pentru trimestrul I și II sunt:
Ulterior publicării acestor acte normative (ultimul pe 14 iulie 2015), în Monitorul Oficial nu mai apar alte acte guvernamentale care să aducă modificări sau anexe suplimentare.