• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Director AFIR: Cele mai frecvente greșeli în accesarea fondurilor europene nerambursabile pentru agricultură

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Cele mai frecvente greșeli în proiectele pentru accesarea banilor europeni pornesc de la alegerea greşită a locului investiţiei și ajung până la complicarea proiectului sau nerespectarea planului de afaceri. Fiecare greşeală îl poate costa scump pe beneficiar, atrage atenția un reprezentant regional al AFIR – Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

    Potrivit directorului AFIR Vaslui, Alin Dan Trifu, erorile tipice făcute de fermieri sunt următoarele:

    – Propunerea unor soluţii constructive în cadrul proiectelor de investiţii complexe care au fost subevaluate sau supraevaluate la momentul depunerii cererii de finanţare;
    – Alegerea locului investiţiei în zone mai greu accesibile, fără utilităţi, cu cheltuieli mari suportate pe baze neeligibile, care nu sunt prinse iniţial în buget şi care îngreunează cash-flow-ul solicitantului şi pot duce la imposibilitatea realizării investiţiilor;
    – Complicarea proiectelor prin încercarea de a obţine un punctaj cât mai mare – investiţii suplimentare în energie regenerabilă, cultură ecologică etc. – ulterior renunţând la acestea;
    – Lipsa unui studiu de piaţă solid înaintea propunerii unei investiţii – de exemplu, multe investiţii realizate pe acelaşi sector, în aceeaşi zonă, care ulterior se dovedesc neviabile;
    – În cadrul Măsurii 112, achiziţiile de teren propuse prin planul de afaceri au condus la probleme deoarece preţul pământului a crescut foarte mult de la momentul depunerii cererii;
    – Nerespectarea planului de afaceri, în special prin modificarea planului de culturi;
    – Imposibilitatea dovedirii investirii a minimum 30% din ajutorul nerambursabil datorită scăderii preţurilor, pentru Măsura 112;
    – Nerespectarea proiectului tehnic în faza de plată pentru proiecte complexe;
    – Introducerea în caietul de sarcini, anexat la invitaţiile de participare în cazul selecţiei de oferte, a unor cerinţe pe care însuşi beneficiarul, în procesul de evaluare a ofertelor, nu le respectă;
    – Beneficiarii nu se asigură de respectarea de către toţi ofertanţii a caietelor de sarcini pentru proiectul tehnic (referitor la listele de cantităţi), rezumându-se la verificarea criteriului ”preţul cel mai mic”;
    – Beneficiarii nu se asigură suficient de capacitatea ofertanţilor de a furniza bunuri care să respecte cerinţele tehnice, de a avea capacitatea executării anumitor lucrări sau de prestarea de servicii de calitate fără a fi pus în dificultate/în întârziere prin neprecizarea în cerinţele caietului de sarcini a codurilor CAEN necesare pentru care să existe activităţi autorizate beneficiarului de a furniza, executa sau presta;
    – Nu se pune accent pe documentele justificative prezentate de ofertanţii străini privitor la lipsa conflictelor de interese.

    Directorul AFIR Vaslui atrage taenția că aceste greşeli pot duce la anularea procedurilor de achiziţii, cu reluarea procedurii, fiind astfel afectată implementarea proiectului.

    Sursa: Obiectiv Vaslui



     

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii

    Ultimele știri

    Un fermier și-a completat cererea pentru subvenții cu un agent AI Țeapă de 300.000 de lei cu cereale: A vândut, dar apoi nu a mai livrat marfa Floarea-soarelui FOB România coboară sub 600 dolari/tonă. Cotațiile cerealelor la final de săptămână MADR: Plată de 2.300 lei/cap de animal, în conturi pentru crescători până la 18 decembrie 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene