Grupurile de producători agricoli se pot înființa și cu fonduri europene din FEADR. Noi reguli pentru aceste organizații au fost adoptate de către Guvern
agrointeligenta.ro -În ședința de astăzi a Guvernului României a fost adoptat un act normativ care completează actuala legislație privind înființarea și funcționarea grupurilor de producători agricoli. Printre cele mai importante modificări la legile actuale este și aceea că fermierii pot constitui grupuri și organizații de producători agricoli folosind sprijin financiar acordat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Ordonanța modifică și completează Ordonanța Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, precum și pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia. Implementarea măsurilor cuprinse în actul normativ vine în sprijinul sectorului agricol și silvic având în vedere faptul că prin asociere se poate consolida puterea de negociere, se facilitează accesul la utilaje și tehnologii agricole performante, crește gradul de acces la creditare și se stimulează inovarea.
Prin Ordonanța aprobată se introduce posibilitatea înființării grupurilor și organizațiilor de producători în domeniul agricol și silvic cu sprijin financiar disponibil prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. Astfel, se va asigura sprijin pentru înființarea grupurilor si organizațiilor de producători, în scopul adaptării producției acestora la cererile pieței, comercializării comune a bunurilor pe piață, centralizării vânzărilor și aprovizionării cumpărătorilor cu ridicata, precum și îmbunătățirii proceselor de organizare și inovare.
Totodată, potrivit alba24.ro, prin noile reglementări se introduc noi criterii pentru recunoașterea grupurilor și organizațiilor de producători:
– să fie constituit/ă din cel puțin cinci membri care au calitatea de producători agricoli și/sau silvici;
– să dețină un sistem centralizat de contabilitate, facturare, înregistrare și urmărire cantitativă, calitativă și valorică a producției membrilor;
– să dispună de personal calificat corespunzător grupei de produse și/sau produselor pentru care este recunoscut/ă sau să își prevadă în actul constitutiv ca în primul an de la recunoaștere să dispună de acest personal sau să contracteze servicii de specialitate;
– prevederi din actul constitutiv și/sau statut care conțin obligații ale membrilor.
Începând cu al doilea an de la recunoașterea ca grupuri sau organizații ale producătorilor,acestea trebuie să dovedească prin evidență contabilă, pentru anul anterior, valoarea minimă a producției comercializate în comun pentru grupa de produse, respectiv produsele pentru care a obținut recunoașterea. Valoarea minimă este stabilită la 30.000 de euro, echivalent în lei, pentru grupurile de producători, și de 100.000 de euro, echivalent în lei pentru organizațiile de producători De asemenea, grupurile și organizațiile de producători trebuie să dovedească faptul că cel puțin 51% din producție provine de la propriii membri.
Actul normativ conține și o serie de prevederi menite să preîntâmpine perturbarea condițiilor de asociere și de funcționare a grupurilor de producători recunoscute preliminar, care au fost înființate și funcționează în temeiul altor reglementari europene ce nu fac obiectul prezentei ordonanțe, cele constituite în conformitate cu Regulamentul (UE) 543/2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește sectorul fructelor și legumelor și sectorul fructelor și legumelor prelucrate.
Pentru a asigura funcționarea entităților recunoscute până în prezent fără a li se aduce atingere prin discriminare, avizele de recunoaștere pentru grupurile/organizațiile de producători din domeniul agricol emise până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe își păstrează valabilitatea pe durata îndeplinirii criteriilor pentru care au primit recunoașterea.
În vederea neperturbării activității de recunoaștere aflată în desfășurare, s-a impus o normă tranzitorie cu privire la procedura de examinare a cererilor de solicitare a recunoaşterii ca grup de producători/ organizaţie de producători aflate în curs de soluționare şi pentru care nu s-au emis avize de recunoaştere/decizii de respingere până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, procedură care se desfășoară cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data depunerii acestora.
Ordonanța Guvernului nr.37/2005 creează cadrul juridic privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători care au drept scop comercializarea în comun a produselor agricole și silvice.
Chiar dacă grupurile de producători au primit sprijin financiar pentru înființare și funcționare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, în anul 2013 numărul acestora era 122. Modificările propuse în prezenta Ordonanță au menirea de a facilitata asocierea producătorilor, precum și accesul pentru înființarea grupurilor de producători la fonduri europene prin PNDR 2014-2020.
Foto: www.fastcompany.com